Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Cine este Mihai Ionescu, artistul vizual selectat la London Art Biennale, Florence Biennale și Art Osaka – Expo 2025?

Într-o vreme în care galeriile de artă își închid porțile la apus, în București apare una care sfidează convențiile și rămâne deschisă 24 de ore din 24. Ideea îi aparține unui artist vizual și este gândită ca un loc de…

Cine este Mihai Ionescu, artistul vizual selectat la London Art Biennale, Florence Biennale și Art Osaka – Expo 2025?
Cine este Mihai Ionescu, artistul vizual selectat la London Art Biennale, Florence Biennale și Art Osaka – Expo 2025? · Foto: După Afaceri

Într-o vreme în care galeriile de artă își închid porțile la apus, în București apare una care sfidează convențiile și rămâne deschisă 24 de ore din 24. Ideea îi aparține unui artist vizual și este gândită ca un loc de întâlnire între privitor și creație, indiferent de oră. Chiar și când ceasul trece de miezul nopții, iar unii oameni se retrag în case, alții pot ieși. Iar acum au unde să meargă. La Tablouri de Vis, o galerie de artă care nu doarme niciodată, poți intra oricând, fie că vii dintr-o insomnie, fie că tocmai ai încheiat o cină târzie și vrei ca seara ta să continue altfel. Pe Strada Colței.

Mihai Ionescu este un artist vizual din București care vrea să transmită emoții și idei dincolo de cuvinte. Iar lumea artei l-a simțit și l-a auzit. Astfel, a fost selectat la London Art Biennale, Florence Biennale și Art Osaka – Expo 2025, cu lucrări inspirate de conceptul său original, bionantismul – o fuziune poetică între natură și tehnologie. Însă, în această călătorie, el nu s-a oprit la pânză și culoare. În noiembrie 2024, a deschis în centrul Capitalei prima galerie de artă contemporană non-stop din România – Tablouri de Vis. Un spațiu pentru visători, artiști și căutători de inspirație.

Care e povestea lui Mihai și a locului unde arta nu doarme niciodată?

„Am avut mereu o relație personală cu ideea de timp și sunt convins că moneda de schimb cea mai valoroasă a unei civilizații este cultura“, spune Mihai. Din gândul acesta s-a născut ideea unei galerii care să fie mereu deschisă. Un loc în care oamenii să poată intra oricând, fie că e noapte sau zi, și să se conecteze cu arta în propriul lor ritm.

„Într-un oraș ca Bucureștiul, cred că e nevoie de un astfel de spațiu – viu, deschis, care să nu pună granițe între om și frumos. Nu e doar un gest simbolic, ci și un mod prin care orașul nostru poate câștiga o identitate mai clară pe harta culturală internațională“, adaugă el.

Arta vizuală are puterea profundă de a fi un catalizator pentru creativitate, iar, vorba aceea: „noaptea e un sfetnic bun“. Dar, uneori, are nevoie de un spațiu în care să șoptească mai tare. Și când ideile nu vin acasă, iar tu ai nevoie de o gură de aer creativ, acum știi că există un loc pentru inspirație. Un loc unde pictura te privește direct în gânduri, în afara ritmurilor obișnuite, mintea se eliberează, iar creativitatea capătă un contur. 

„Vin oameni și noaptea. Și, sincer, mai des decât m-aș fi așteptat.“ Oameni singuri, grupuri mici, turiști sau localnici – unii vin pentru liniște, alții din curiozitate sau, pur și simplu, pentru că vor să evite aglomerația din timpul zilei. „E surprinzător cât de bine a prins ideea. Am avut nopți în care la 3 dimineața era mai multă viață în galerie decât în alte locuri la prânz. Cred că lumea începe să ne caute tocmai pentru că suntem deschiși mereu. Galeria capătă vizibilitate, și asta ne bucură.“

Cu toți vizitatorii care îi trec azi pragul, Mihai Ionescu își amintește că, la început, nu s-a gândit că va ajunge să deschidă o galerie. Dar, spune el, „la un moment dat am simțit că trebuie să fac ceva concret pentru artă, pentru artiști, pentru România. Vreau ca și noi să contăm mai mult la nivel internațional, să fim vizibili, iar pentru asta am decis să fac ce pot – chiar dacă pare puțin.“ Așa a luat naștere ideea.

A ales numele Tablouri de Vis încă din 2008, într-o perioadă în care încerca să construiască un spațiu online care să le ofere oamenilor ceea ce căutau atunci când voiau să aducă artă în viața lor – imagini care inspiră, emoționează și rămân în minte.

De-a lungul anilor, proiectul a crescut, adunând zeci de mii de lucrări și mii de utilizatori activi. Iar în 2024, visul a prins și formă fizic. „E o întâlnire reală între privitor și viziunea artistului.“

A pornit cu o investiție personală, exclusiv din fonduri proprii. N-a fost o sumă mare, dar suficientă cât să transforme ideea în realitate. „Mai important decât banii este efortul continuu de a ține galeria deschisă permanent și de a organiza evenimente care aduc oamenii mai aproape de artă. Nu percepem niciun adaos comercial, tocmai ca publicul să aibă o relație directă cu lucrările, fără filtre de preț sau presiuni de vânzare.“

În paralel, este în discuții cu câteva branduri locale și internaționale interesate să se asocieze cu ideea unei galerii non-stop și cu tema bionantismului, care capătă tot mai multă vizibilitate. Speră ca, în timp, aceste parteneriate să susțină nu doar galeria, ci și cultura românească, în sens larg.

Cât despre arta sa, Mihai povestește că a fost mereu o formă specială prin care a simțit că poate transmite lucruri care nu încap în cuvinte. Unele idei și stări le simte mai clar în imagine decât în frază. A fost întotdeauna atras de compoziție, de simboluri, de construcția unei lumi interioare în culoare. Cu timpul, pictura a devenit pentru el o formă sinceră de comunicare – diferită de cuvânt, dar la fel de vie.

„Bionantismul este o temă artistică pe care am definit-o în 2024, pornind de la nevoia de a crea un spațiu vizual nou, diferit de Fantasy, Steampunk sau alte curente cu care ar putea fi confundat.“ Diferența esențială e că bionantismul propune o fuziune firească între natură și tehnologie – fără magie, fără distopie, fără exagerări, explică el.

În lucrările bionantiste, rotițele și mecanismele devin parte din organisme vii, plantele cresc din structuri tehnice, iar peisajele combină armonios elemente industriale cu forme organice. Nu e o viziune apocaliptică și nici una idealizată, ci mai degrabă o căutare a unui echilibru vizual și conceptual între viață și progresul tehnologic.

Tema a fost deja bine primită la primele evenimente internaționale la care a fost invitat, cum ar fi Art Fair Veneția și Osaka Expo, unde România a fost reprezentată oficial. „Asta mi-a confirmat că bionantismul nu doar că stârnește curiozitate, ci atinge și o zonă relevantă în arta contemporană.“

De asemenea, Bienala de la Londra și cea de la Florența sunt evenimente unde urmează să expună lucrările și spune că artiștii străini s-au arătat foarte interesați de concept. „M-a onorat selecția la bienalele de la Londra și Florența, dar și la Art Osaka, mai ales pentru că reacția curatorilor a fost legată direct de tema bionantismului. În toate cele trei cazuri, lucrările au fost acceptate pentru că veneau cu o propunere clară, coerentă și susținută teoretic. A fost o surpriză plăcută să văd că ideea a stârnit interes – am început să fiu contactat și din alte țări, inclusiv din Franța, de galerii și curatori care vor să afle mai multe“, spune artistul.

El adaugă că faptul că o temă născută în România ajunge să fie remarcată în contexte internaționale i-a confirmat că arta locală poate genera idei originale, cu greutate. Pentru el, aceasta a devenit o motivație în plus să continue proiectul și, prin galerie, să ofere vizibilitate și altor artiști care au ceva autentic de spus.

Susține că România nu și-a susținut suficient artiștii valoroși din trecut. Un exemplu clar și dureros e Nicolae Grigorescu, un pictor important pentru cultura noastră, care nu apare astăzi în marile muzee internaționale, deși ar fi meritat pe deplin. Lipsa unei strategii culturale clare și a unei promovări constante în afara țării a făcut ca multe opere valoroase să rămână aproape necunoscute în lume.

Pe de altă parte, mulți artiști români contemporani care ajung pe plan internațional o fac cu ajutorul galeriilor și curatorilor din afară și nu pentru că ar exista o rețea solidă în România, care să-i susțină. „E un paradox care ar trebui să ne pună serios pe gânduri. Și, mai ales, să ne determine să acționăm.“

Mihai Ionescu crede că România are artiști valoroși și o tradiție solidă, însă îi lipsesc infrastructura, promovarea și

conexiunile internaționale care fac diferența în lumea artei. Marii artiști clasici români – precum Grigorescu, Pallady și Tonitza – nu sunt încă recunoscuți la adevărata lor valoare în afara țării. La fel de important i se pare ca educația vizuală să fie mai bine integrată în școli – pentru că, fără un public educat și pregătit să înțeleagă arta, piața nu are cum să crească sănătos.

„Cred că arta e unul dintre cele mai puternice mijloace de educa­ție, dar o face într-un mod subtil, fără să impună.“ Prin emoție, simbol și metaforă, poate transmite idei complexe, poate înmuia prejudecăți și, uneori, chiar schimba felul în care cineva vede lumea.

Într-o societate grăbită, plină de informație, arta rămâne unul dintre puținele locuri în care mai avem timp să reflectăm, nu doar să reacționăm, spune el. De aceea, galeria sa are și o componentă educativă clară. Organizează tururi ghidate, întâlniri cu artiștii și evenimente caritabile cu miză culturală. 

Mihai Ionescu mai spune că mulți artiști emergenți, care nu sunt parte din rețelele marilor galerii sau din cercurile consacrate, sunt trecuți cu vederea. Iar asta deși au idei valoroase și o prospețime vizuală reală. Mulți creează în singurătate, cu resurse puține, și pur și simplu nu ajung să fie văzuți. Din păcate, o parte din această artă se pierde înainte să fie cunoscută sau înțeleasă. Mai crede că arta contemporană din Europa de Est e, în general, subpromovată. Aici se simt povești reale, conflicte interioare, o sinceritate greu de găsit în alte părți. Tocmai de aceea, merită atenție și o platformă care s-o lase să respire și să fie descoperită.

Arta nu e doar despre frumusețe, precizează artistul, ci poate fi tulburătoare, poate fi incomodă, dar trebuie să spună ceva adevărat. Să aibă o atitudine, o reflecție, o urmă de suflet. „Am auzit tot felul de păreri – că arta ar fi vulgară, hidoasă, sau ar fi doar niște picturi cu unghiuri perfecte. Le înțeleg. Nu toată lumea are reperele formate, și e normal.“ Dar diferența dintre o lucrare cu adevărat artistică și un produs doar spectaculos e subtilă. Marketingul face uneori ca ceva banal să devină vizibil, iar ceva profund să treacă neobservat. „Pentru mine, când o lucrare te oprește din mers și te face să simți ceva real, fără artificii… atunci e artă. Restul se uită repede“, afirmă Mihai Ionescu.

Acum, printre tendințe, se simte tot mai clar o deschidere spre tematici care îmbină ecologia, tehnologia și identitatea. Arta cu mesaj, cu viziune, începe să câștige teren în fața celei strict decorative. În același timp, apare o tendință interesantă de întoarcere la pictura clasică, la meșteșug, compoziție și profunzime vizuală – o reacție la minimalismul conceptual dus la extrem. Apoi, artiștii din Europa de Est încep să fie priviți cu mai multă curiozitate, deși încă sunt departe de o reprezentare echitabilă la nivel mondial. 

„Cu siguranță, noile tehnologii influențează deja felul în care se face și se consumă arta. Dar cred că, dincolo de tot entuziasmul tehnologic, arta autentică va rămâne legată de emoție, de idei și de mesaj, nu doar de instrumentul folosit.“

NFT-urile au deschis o piață nouă, dar și o zonă destul de confuză, între valoare reală și speculație. Iar inteligența artificială poate genera imagini, dar nu poate înlocui viziunea, deciziile și intenția unui artist viu.

„Probabil vom vedea o coexistență între arta clasică și cea digitală. Dar, în timp, cred că publicul va învăța să simtă diferența între un gest artistic autentic și un produs vizual generat automat.“

În plus, crede că arta este și ar trebui să fie pentru toată lumea. „Nu ai nevoie de studii sau cunoștințe de specialitate ca să simți ceva în fața unei lucrări. Dacă o pictură îți spune ceva, dacă te face să zâmbești sau să te oprești din goana zilnică, înseamnă că și-a făcut treaba.“

Tablourile din casă, chiar dacă ești amator, îți schimbă starea, îți creează o altfel de relație cu spațiul în care trăiești. „Arta nu e un moft și nici un lux, e o formă de umanitate. Și e pentru oricine simte nevoia de frumos, nu doar pentru cunoscători.“

Prin Tablouri de Vis, dorința sa este de a face ceva concret, chiar dacă la scară mică, pentru ca arta românească să fie mai vizibilă. „Bucureștiul are un potențial cultural uriaș, dar foarte puține inițiative curajoase primesc sprijin real. Proiecte precum galeria non-stop apar tocmai dintr-o lipsă cronică de infrastructură și viziune pe termen lung.“ Spațiile culturale sunt rare, iar artiștii independenți se zbat singuri, deși există o efervescență creativă autentică, întărește el.

El adaugă că după evenimentele importante la care a mers și va merge, i-ar plăcea să ajungă la

UCCA Center for Contemporary Art din Beijing. „Este un spațiu care promovează cele mai inovatoare direcții în arta contemporană asiatică, într-un mod autentic și rafinat, și cred că o experiență acolo m-ar inspira profund.“

În plus, are câteva lucrări ale altor artiști contemporani pe care îi admiră, iar dacă ar trebui să descrie arta contemporană într-un singur cuvânt, acela ar fi „căutare“. Cel mai frumos tablou l-a descoperit într-o mică cafenea dintr-un orășel de provincie. „Pe un perete discret, aproape ascuns, am descoperit o pictură originală superbă, semnată de un artist local necunoscut. A fost o lecție despre cum arta autentică poate apărea oriunde, fără anunțuri, fără pretenții – doar așteptând să fie descoperită.“

Și totuși, un artist pe care l-ar colecționa chiar el ar fi Leonardo da Vinci. „M-a fascinat întotdeauna prin modul în care a reușit să îmbine observația naturii cu spiritul tehnic și inovația. Această apropiere între arte și știință mă inspiră și astăzi, mai ales prin prisma temei bionantismului, care explorează, într-o manieră contemporană, relația dintre natură și tehnologie“, spune el.

Și dacă ar putea lua cina cu un artist, în trecut sau în viitor, l-ar alege pe Leonardo da Vinci. „Nu doar pentru geniul său artistic, ci pentru felul în care gândea lumea – mereu la granița dintre artă, știință și filozofie. Mi-ar plăcea să îi pun întrebări despre cum reușea să îmbine viziunea estetică cu spiritul de cercetător și inovator. Cred că o astfel de discuție ar lăsa urme adânci în orice om de creație“, conchide el.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția