Cine castiga in competitia dintre Bruxelles si Antwerp? (III)
Cine castiga in competitia dintre Bruxelles si Antwerp? (III)
Nu ar avea nici un sens sa vorbesc despre competitia dintre cele doua orase daca nu amintesc de modul in care au inteles sa se pregateasca pentru sarbatorile de iarna, o perioada foarte buna pentru a aduna venituri consistente din turism.
Cei din Antwerp au avut o scenografie urbana clasica, solutiile de light design mergand pe standardul tipic pentru orasele din aceasta parte a Europei, cu aranjamente fine si sobre care se potriveau manusa cu vitrinele numeroaselor boutique-uri de moda si ale magazinelor de diamante. In schimb, autoritatile din Bruxelles au dorit sa apese pe acceleratie si la acest capitol si, cu sprijinul companiei de electricitate Electrabel, au dezvoltat pentru centrul orasului un concept de light design mult mai sclipitor si flamboaiant. Imaginati-va cladirile din Gand Place – considerata una din cele mai frumoase piete publice din lume – luminate in combinatii de verde, alb, rosu si albastru si zeci de brazi care se invarteau pe fondul sonor al unei inregistrari cu sunete de clopotei. Toate fiind interactive, astfel incat zilnic butonam de zor de pe platforma centrala alaturi de cateva mii de alti turisti si localnici ce culoare sa fie proiectata pe primarie sau cand sa se vada luminile-licurici de pe brazii din jurul nostru.
Ma gandeam ca daca formulez intrebarea din titlu putin altfel “Cine castiga din competitia dintre Bruxellessi Antwerp?” raspunsul este foarte clar: noi, fie ca ma refer la sutele de mii de turisti care anual descopera tentatiile culturale ale celor doua orase, fie la locuitorii lor care traiesc intr-un context din ce in ce mai creativ din acest punct de vedere.
Pe langa toate lucrurile noi pe care le-am vazut prin Bruxelles si Antwerp, am adunat informatii pentru mai multe studii de caz utile despre sponsorizarea in cultura. Am vazut ca Siemens sponsorizeaza “Creepy Crawling” – o expozitie temporara foarte buna care mixeaza instalatii low si high tech la Natural History Museum din Bruxelles (un muzeu care din punctul de vedere al pieselor din colectia publica permanenta este mult sub nivelul Muzeului Antipa) sau ca Fortis Bank si-a propus sa sprijine nucleele creative locale si investeste sute de mii de euro intr-un parteneriat pe termen lung cu MoMu – muzeul modei din Antwerp. Astfel, e chiar deprimant sa vad ce semnificatie are de exemplu pentru institutiile financiare din Romania sintagma sponsorizare si implicare pe termen lung si care sunt programele culturale sustinute pe aici, cele mai multe prafuite bine atat conceptual cat si vizual.
Revenind la titlu, imi este destul de greu sa aleg un loc preferat, pentru ca fiecare oras are stilul sau si oferta culturala este diferita: Bruxelles vine cu argumente precum Musical Instruments Museum, Bozaar, Comptoir du Nylon – prezinta in special fotografie, video si proiecte artistice pe care le poti viziona doar prin fereastra galeriei, iar Antwerp raspunde cu NICC, MoMU, Antwerpse Luchtschipbouw – atelierul deschis al artistului Panamarenko etc.
Dar Bruxelles are un plus pentru ca din intamplare am descoperit intr-una din pietele principale una din cele mai stranii masinarii de entertainment si probabil cel mai neobisnuit obiect pe care l-am vazut in Belgia. Este un carusel – nu va asteptati la ceva obisnuit cu caluti colorati dulceag – ce pare creatia unei echipe formate de artisti si savanti, urban, cu influente industriale in forma si in materialele folosite. Amestecul de animale si personaje care au culori, dimensiuni, detalii si accesorii aflate undeva la granita intre cosmar si magic ii confera acestui carusel o aura irezistibila pentru copii (mai mici sau mari) care au reusit sa-si largeasca orizontul mai mult decat animatiile livrate de studiourile Disney. Nu stiu istoria acestui carusel pentru ca am preferat sa imi fac propria mea poveste, dar de fiecare data cand l-am privit m-am simtit ca pe platoul unui film semnat de Tim Burton.
Dragos Olea – add – BUSINESS CHANCE ON ART, organizatie care activeaza ca si catalizator pentru noi tipuri de colaborari intre comunitatea de afaceri si cea culturala cu scopul de a dezvolta abilitatile creative ale tinerilor. Este licentiat in Marketing, analist si consultant in domeniile sponsorizare in cultura, piata de arta contemporana vizuala. infoadd@rdslink.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția