China, fabrica de miliarde

“Urasc cuvantul vultur”, spune investitorul Wilbur Ross, in ciuda faptului ca el considera o masa gustoasa tot ceea ce ceilalti arunca la gunoi.

Otel, carbune, textile – ia orice industrie falimentara din SUA si vei descoperi ca Ross vrea o parte din ea. Dar, spre deosebire de alti investitori-vulturi, el nu cumpara companii distruse pentru a le vinde mai departe, pe bucati. “Daca as fi o pasare, m-as numi phoenix, pentru ca imi place sa renasc din cenusa”, explica Ross.

Averea lui Ross are numai de castigat de pe urma acestei mentalitati. Asemeni unui Andrew Carnegie al erei moderne, miliardarul investitor a re-ridicat piata industriei otelului in 2000 cu fondul sau de investitii, WL Ross & Co., cu ajutorul caruia a achizitionat fabrici de otel “pe cale de disparitie” (inclusiv Bethlehem Steel si LTV Corp.) in valoare totala de 2,2 miliarde de dolari. Astfel, compania sa, International Steel Group (ISG), a devenit una dintre cele mai mari din America. Si asta s-a intamplat peste noapte. Cumparand companii falimentare si facand un nou contract cu sindicatul United Steelworkers, Ross a reusit sa elimine suficient de multe cheltuieli pentru a face ca ISG sa fie profitabila. A avut si ceva noroc, mai ales cand a cumparat otel la pretul de 300 de dolari pe tona si apoi l-a vandut cu 550 de dolari. Ca sa nu mai vorbim de beneficiile pe care le-a avut in urma tarifelor temporare pentru otel decretate de presedintele Bush in 2002.

“Wilbur Ross a fost catalizatorul datorita caruia multe slujbe din industria otelului au fost salvate” declara presedintele international al United Steelworkers, Leo Gerard. “De fapt, a fost cel care a salvat industria otelului” spunea Gerard acum un an. In 2005, Ross a vandut ISG unui magnat al otelului (indianul Lakshmi Mittal) pentru suma de 4,5 miliarde de dolari, dintre care 300 de milioane erau profitul lui Ross. Si, cu toate ca el si partenerii sai aveau actiuni in valoare de 2,5 miliarde de dolari la imperiul lui Mittal, Ross a renuntat la orice control asupra companiei.

Dar nu a renuntat si la afaceri. Ross s-a reorientat catre textile si carbuni cu speranta ca va repeta experienta pe care a avut-o cu otelul. International Coal Group s-a nascut din mai multe companii aproape falimentare din industria carbunelui (cea mai mare fiind Ashland). In ciuda criticilor multe si usturatoare cum ca Ross ar fi platit mult prea mult pe aceste companii, acesta pare sa nu fie catusi de putin afectat. Ba mai mult, adora provocarile (propria declaratie). Asa ca a fost prompt si a punctat faptul ca, in Statele Unite, industria carbunelui (energiei termale, mai exact) este mult mai dezvoltata chiar decat cea a petrolului. Iar carbunele poate fi gasit in locuri ca West Virginia sau Tennessee, departe de Nigeria sau Irak, amanunt care nu poate decat sa fie un avantaj – “Noi credem ca siguranta sursei este un factor foarte important”, spune Ross. Asa cum a facut si cu otelul, mai intai, Ross a scapat de cateva “bagaje” care atarnau greu la capitolul cheltuieli. A selectat companiile care nu aveau “datorii” fata de mediul inconjurator si a reinnoit contracte pentru a-si usura drumul spre succes.

International Textile Group, poate cea mai riscanta afacere a lui Ross, este compusa din companii producatoare de textile care erau foarte aproape de faliment, ca Burlington Industries si Cone Mills. Dupa achizitionare a urmat un contract cu un lant chinez de magazine care aveau ca target clasa de mijloc a populatiei din China. “Sa produci textile in Statele Unite poate suna nebuneste. Cu toate astea, vor exista mereu cateva companii care vor vrea sa produca haine, iar cele care vor supravietui sunt cele care au o tehnologie foarte buna si costuri mici” explica Ross.

Pentru miliardar, confortul este cea mai buna afacere pentru ca ridica standardul de viata intr-o lume care se afla in continua dezvoltare. “Metalele grele, sursele de energie, lucrurile de genul asta sunt mereu cautate. Sunt industrii care nu au atras foarte mult capital si tind sa fie fragmentate, dar, pentru noi, sunt exact ceea ce avem nevoie”, spune Ross.

Bineinteles ca teoria nu se aplica oricarei industrii cu aceste caracteristici, iar cei care cred in globalizare ar face bine sa nu uite de China. “Cred ca aceasta tara are parte de cea mai interesanta revolutie industriala din lume. Cu o asa cerere de otel si carbune si cu atat de multa forta de munca in domeniul textilelor, e imposibil pentru mine sa nu o iau in calcul la fiecare pas”, recunoaste miliardarul.

La cei 68 de ani sai, Ross admite ca este putin obsedat de gigantul asiatic: “Sotia mea ma acuza uneori ca sunt Candidatul Manciurian. Crede ca mi-a fost spalat creierul de catre chinezi”, spune zambind magnatul. Sotia sa (cea de-a treia) este Hilary Geary, editor la revista Quest. S-au casatorit in octombrie, anul trecut, luna in care Ross a renuntat la otel in favoarea carbunelui – “un octombrie minunat”, cum il numeste miliardarul.

Tehnologie