Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Cele mai apreciate 15 branduri pe Facebook

Unul din instrumentele de bază ale rețelei de socializare facebook este butonul "like", prin care utilizatorii pot să își exprime aprecierea față de nu mesaj sau o imagine postată de alt utilizator sau companie. Un top cu cele mai "like-uite"…

Cele mai apreciate 15 branduri pe Facebook
Cele mai apreciate 15 branduri pe Facebook · Foto: După Afaceri

Unul din instrumentele de bază ale rețelei de socializare facebook este butonul “like”, prin care utilizatorii pot să își exprime aprecierea față de nu mesaj sau o imagine postată de alt utilizator sau companie. Un top cu cele mai “like-uite” branduri de pe facebook arată că retailerii de modă și de băuturi energizante beneficiază de o popularitate crescută printre utilizatori, alături de branduri consacrate precum Victoria’s Secret sau Red Bull, potrivit CNBC.com.

15. Target

Like-uri: 12,16 milioane.

Un mesaj postat de lanțul de magazine Target pe pagina de facebook poate să obțină până la 70.000 de like-uri. Prin intermediul facebook, compania postează imagini cu propriile produse, pe care le leagă de diverse sărbători culturale sau religioase, cum ar fi “Ziua Războiul Stelelor”, în care a postat o imagine cu o păpușă Yoda. Pozele sunt însoțite de mesaje amuzante, iar compania interacționează constant cu fanii.

14. Burberry

Like-uri: 12,83 milioane

Casa britanică de modă Burberry are un brand foarte vizibil, postând imagini și clipuri care primesc zeci de mii de like-uri și sute de comentarii. Fotografiile arată de obicei cadre din culise de la ședințele foto, sau noile game de produse, prin care compania primește feedback în mai multe limbi străine. De asemenea, compania mai postează și sfaturi de înfrumusețare și videoclipuri muzicale care merg împreună cu identitatea brandului.

13. Subway

Like-uri: 13,08 milioane

Lanțul de fast-food Subway, care a intrat recent și în România, postează pe pagina de facebook imagini cu produsele proprii, informații despre concursuri și videocipuri. Imaginile cu noile sandwich-uri ale restaurantului pot obține până la 18.000 de like-uri. În plus, compania organizează des concursuri, în parteneriat cu diverse evenimente mondene cum ar fi lansări de film, evenimente sportive și altele.

12. NBA

Like-uri: 13,1 milioane

Asociația Națională de Baschet din SUA este cel mai apreciat brand sportiv din lume, calculat după like-uri, în timp ce asociațiile echivalente din alte sporturi au obținut mult mai puține like-uri, pe locul doi fiind fotbalul american, cu 5,5 milioane de like-uri. Pagina NBA oferă clipuri, imagini și comentarii legate de baschet, precum și posibilitatea de a cumpăra produse NBA direct de pe pagină.

11. Zara

Like-uri: 13,35 milioane

Retailerul iberic de îmbrăcăminte și accesorii și-a organizat pagina de facebook în așa fel încât arată ca un website, cu diferite secțiuni precum “The Mood”, “This Week”, “Lookbook”, “Mobile” și “Join Fashion”, unde fanii pot vedea cele mai noi produse, pot descărca aplicațiile Zara pentru iPhone și iPad, și pot accesa site-urile Zara din afara facebook-ului.

10. Magazinele Wal-Mart

Like-uri: 15,59 milioane

Wal-Mart, una dintre cele mai mari companii din lume, oferă pe pagina de facebook diverse activități și posibilități de interacțiune, cum ar fi “Meal Solutions”, unde utilizatorii pot accesa rețete culinare și o aplicație pentru planificarea mesei. În materie de postări, pagina de facebook a companiei combină utilul cu placutul, postând imagini amuzante sau informații despre promoții și oferte.

9. Monster Energy

Like-uri: 16,10 milioane

Deși nu este o companie foarte mare, comaparativ cu celelalte prezențe din top, Monster Beverage Co., reușește să obțină câteva mii de like-uri pe pagina de facebook a băuturii energizante Monster Energy, postând o serie de clipuri și imagini cu și despre sporturi extreme. O altă secțiune a paginii, denumită “Ultimate Intern Search” are ca scop găsirea viitorilor angajați.

8. Victoria’s Secret

Like-uri: 18,52 milioane

Brandul de lenjerie intimă Victoria’s Secret organizează pe pagina de facebook promoții adresate exclusiv utiliziatorilor rețelei de socializare. În plus, pagina conține imagini cu modelele Victoria’s Secret precum și cu cele mai noi articole ale companiei.

7. McDonald’s

Like-uri: 19,59 milioane

Lanțul de restaurante fast-food MacDonald’s organizează promoții exclusive pentru utilizatorii facebook, pe care le anunță chiar și prin comunicate de presă în lumea reală. În plus, pagina de facebook a companiei încurajează discuțiile între utilizatori și oferă jocuri interactive bazate pe propriile produse.

6. Red Bull

Like-uri: 28,11 milioane

Red Bull este cea mai apreciată băutură energizantă din lume, iar compania se implică într-o gamă largă de evenimente sportive și spectacole. Postările de pe pagina Red Bull pe facebook arată imagini, mesaje sau clipuri amuzante sau interesante, care primesc până la 6.000 de like-uri fiecare. În plus, pagina difuzează Red Bull web TV, unde sunt publicate postările sportivilor din comunitatea Red Bull sau jocurile și aplicațiile Red Bull.

5. Starbucks

Like-uri: 30,02 milioane

Pagina de facebook a lanțului de cafenele Starbucks permite utilizatorilor să posteze mesaje și să interacționeze, pentru a exprima felul în care apreciază brandul de cafea. Printre elementele paginii se mai numără și o aplicație pentru localizarea cafenelelor, și activități pentru fani. O postare Starbucks poate obține până la 25.000 de like-uri, precum și alte câteva mii de comentarii și share-uri.

4. Converse

Like-uri: 30,21 milioane

Brandul de pantofi sport Converse este o subsidiară a gigantului Nike. Spre deosebire de Nike, însă, care are doar 12 milioane de like-uri, Converse are un succes mult mai mare în rețeaua de socializare, deoarece postează imagini interesante cu istoria pantofilor Converse, și inițiază dezbateri cu fanii.

3. Mtv

Like-uri: 34,18 milioane

Fanii paginii de facebook a televiziunii Mtv primesc în exclusivitate trailere și clipuri cu serialele sau sezoanele ce urmează să fie difuzate de Mtv. În plus, pagina afișează imagini, clipuri, întrebări și citate legate de idoli pop precum Lady Gaga, Britney Spears, Justin Bieber și alții.

2. Disney

Like-uri: 35,54 milioane

Walt Disney este prezent pe facebook printr-o serie de peste 200 de pagini, dar niciuna din pagini nu este mai populară decât pagina principală, denumită simplu “Disney”. Printre postările afișate pe pagină se numără informații despre Disney, cadre din filmele Disney, precum și clipuri, citate și imagini din desenele animate clasice. Unele postări atrag chiar și 85.000 de like-uri. Pagina le permite și utilizatorilor să posteze imagini sau mesaje legate de Disney.

1. Coca-Cola

Like-uri: 41,85 milioane

Cel mai apreciat brand pe facebook este băutura răcoritoare Coca-Cola. Băutura este mai populară decât vedete precum Lil’ Wayne, Megan Fox, Beyonce și Adam Sandler. Popularitatea paginii se bazează pe interacțiunea cu utilizatorii. Deși aplică moderarea, pagina permite utilizatorilor să comunice unii cu ceilalți, să posteze imaginile sau clipurile preferate despre Coca-Cola, și să fie la curent cu evenimentele și campaniile organizate de Coca-Cola.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția