Ceasurile nu cred in recesiune

Pe langa parerile expertilor, apar experientele consumatorilor din patura (inca) burgheza, care descriu tacticile adoptate pentru a-si minimiza cheltuielile, iar o jurnalista britanica a reusit chiar sa traiasca ceva vreme fara sa se desparta de nicio lira.
Nu e neaparat un peisaj apocaliptic, dar nici o perioada de boom economic. Multe companii gigant anunta profituri in scadere si isi revizuiesc negativ estimarile financiare. Cu toate acestea, paradoxal poate, industria luxului merge.
De fapt alearga, avand in vedere rezultatele in crestere inregistrate de majoritatea grupurilor de lux (desi tot publicatiile occidentale le sfatuiesc pe shopaholice sa se multumeasca, in loc de o geanta, cu un ruj si, in loc de o pereche de pantofi din piele de sarpe, cu niste ochelari de soare).
Iar dintre toate segmentele pietei de lux, orologeria merge cel mai bine, raportand cresteri anuale semnificative, atat la vanzari, cat si la profituri.
Listele de asteptare sunt tot mai mari, timpii de livrare tot mai lungi, desi numarul brandurilor si al modelelor creste de la an la an. Cererea e atat de mare, incat Jean-Claude Biver de la Hublot a anuntat dupa Salonul de la Basel, din aprilie, ca a fost nevoit sa renunte la comenzi in jur de 100 de milioane CHF (ceea ce nu l-a impiedicat apoi sa-si vanda actiunile catre LVMH, care a cumparat brandul pentru o suma estimata intre 380 si 500 milioane CHF de la fondatorul Hublot, Carlo Crocco, si de la Biver, care conduce compania din 2004 si care va ramane CEO).
Chiar si pentru cei care nu fac parte din lumea colectionarilor sau a distribuitorilor, mersul industriei era destul de clar judecand dupa aglomeratia de la saloanele de la Basel si de la Geneva, din aprilie anul acesta. Aglomeratie atat in ceea ce priveste numarul de participanti (foarte palpabil la prezentarile din ce in ce mai inghesuite), cat si productia tot mai mare de ceasuri (un retailer povestea cum a fost pus in situatia ca, in mai putin de jumatate de ora, sa aleaga ce modele vrea sa comande dintr-o colectie care includea sute de referinte).
Cu putine exceptii, marile branduri isi largesc foarte mult gamele (unii nemultumiti se plang si ca multe editii limitate sunt relansate in sezonul urmator in variante usor diferite, gen “aceeasi Marie cu alta palarie” de brandurile dornice de profituri galopante), dar cererea ramane cu mult deasupra ofertei, in mare parte datorita pietelor precum Singapore, Hong Kong, China si Rusia, unde o mare parte se vinde inca din stadiul de poza. In ceea ce-i priveste pe rusi, sunt recunoscuti pentru excesele financiare, si, chiar daca europenii subtili le dispretuiesc stilul (sau absenta sa), sunt foarte atenti sa-si pastreze parerile pentru ei. Dupa cum spunea reprezentantul unui mega-brand orologer, “e adevarat ca de multe ori rusii nu inteleg si nu apreciaza frumusetea si valoarea mecanismului, cumparand en-gros doar pentru a-si etala averea, dar fara ei situatia nu ar mai fi chiar asa roz”.
Prin urmare, nu e de mirare ca, pe langa cerere, se observa o crestere a preturilor, poate si pentru ca, daca patura de mijloc mai reduce din cheltuieli, opusul e vizibil in cazul elitelor. Asa ca Zenith a lansat uluitorul Zero-G Multidimensional Tourbillon, la un pret de aproximativ 300.000 euro, iar Richard Mille – RM 020 Tourbillon Pocket Watch, un ceas de buzunar mai potrivit poate pentru un star heavy metal decat pentru un gentleman de moda veche si care se vinde pentru 366.000 de euro.
Bineinteles ca preturile cresc astronomic la ceasurile haute-joaillerie, care insa intra intr-o categorie separata, din cel putin doua motive: in cazul lor se socoteste valoarea pietrelor nu a mecanismelor, iar puristii inversunati nici nu le iau in calcul, socotindu-le nimic mai mult decat bijuterii.
O alta categorie care mult timp nu a fost luata in serios de cunoscatori sunt ceasurile fashion, care, insa, in ultima perioada, fac eforturi sa-si depaseasca statutul de “strict accesorii” si sa atinga urmatorul nivel.
Un exemplu ar fi Chanel, care a reusit sa-i convinga pe cei de la Audemars Piguet sa colaboreze pentru modelul J12 (initiativa privita nu foarte pozitiv de unii “grei” ai industriei) sau Dior, care si-a prezentat la Basel primul tourbillon (evident, nu e manufacturat in-house, dar e totusi un mare pas inainte pentru o marca fashion).
Harry Winston este deocamdata poate cel mai sonor nume din moda (bijuterii mai precis) care a reusit sa obtina credibilitate si in haute-horlogerie (incepand cu surpriza de anul trecut cand modelul sau Glissiere a primit premiul pentru Best Complicated Watch in cadrul Grand Prix d’Horlogerie de Genve).
Tot Harry Winston se remarca si in cadrul unei alte tendinte – noi modalitati de afisare a timpului. In cazul modelului Opus 8, e vorba de o combinatie intre tehnologia digitala si cea mecanica.
De Grisogono, cu Meccanico dG, e inca un brand care indrazneste sa combine afisajul digital (opera erei quartz) cu cel analogic. Ceasul a facut mare valva la Basel, ca si Day&Night de la Romain Jer?me, care nu arata ora, cadranul fiind ocupat doar de doua tourbillon.
Gerald Genta sunt recunoscuti pentru povocarea pe care o reprezinta cadranele lor elaborate, iar Hautlence nu este o marca pentru cel care vrea sa vada repede cat e ceasul (pe langa ca e complicat de deslusit, modelul lor S08 se apropie de Opus 8 nu numai prin numarul din titulatura, ci si prin faptul ca ambele modele seamana cu un televizor).
Desi, pe de o parte, ceasurile au un design tot mai complicat si mai futurist, se remarca si o revenire la clasicism – la aniversarea a 175 de ani, Jaeger-LeCoultre si-au onorat unul dintre punctele forte prin lansarea gamei de ceasuri extraplate (Master Ultra Thin), care merg oarecum contra curentului si prin dimensiune – cand 46mm e deja acceptat, 38mm pentru un ceas masculin e de-a dreptul indraznet (exista insa si varianta de 40mm).
IWC au sarbatorit 140 de ani, prilej cu care s-au lasat si ei cuprinsi de nostalgie – pe langa un tribut de-a dreptul grandios adus fondatorului marcii, Florentine Ariosto Jones, au lansat si colectia Vintage – o reeditare a modelelor initiale care au stat la baza celor sase familii de ceasuri ale International Watch Company, cu un design retro.
Tot modele clasice vin si de la Moser, minicompania cu mecanisme foarte pretuite, dar si de la cea mai veche manufactura cu activitate neintrerupta – Vacheron Constantin. Venerabila marca s-a concentrat anul acesta pe problema imitatiilor (cine s-a plimbat prin fake market-urile din Shanghai de pilda stie ca falsificatorii au facut mari progrese) si a lansat Quai de l’Ile, o gama in care ceasurile pot fi personalizate in 400 de feluri si care vine cu o serie de elemente de securitate nemaivazute pana acum, in incercarea de a proteja marca de admiratia mesterilor chinezi. Ca si la softurile ce se doresc inexpugnabile, ramane de vazut daca va rezista asalturilor “hackerilor”.
E foarte dificil de sumarizat in trei pagini tendintele si vedetele de la saloanele orologere de anul acesta, dar o enumerare (subiectiva) ar include: Gyrotourbillon 2 de la Jaeger-LeCoultre, fantasticul Il Giocatore Veneziano de la Daniel Roth, Cabaret Tourbillon de la A. Lange & Sohne (din nou, germanii se diferentiaza de restul pietei – daca majoritatea marcilor, chiar si cele care sunt purtate de oameni care ar trebui sa caute termenul in dictionar, s-au straduit sa puna in miscare diverse variante de tourbillon, A. Lange & Sohne au anuntat un “tourbillon stopper” – pentru prima oara, un model in care tourbillonul poate fi si el oprit atunci cand ceasul e potrivit, pentru maxima acuratete).
Seful Swatch Group, Nicholas G. Hayek, si-a vazut un vechi vis devenind realitate in aprilie cand Breguet a lansat la Basel o “reproducere” dupa faimosul ceas de buzunar al Mariei Antoaneta, pe care regina il comandase lui Abraham-Louis Breguet.
Nici regina nici ceasornicarul nu au apucat sa vada ceasul (a fost terminat in 1824), o adevarata capodopera de orologerie complicata.
Realizarea ceasului a durat trei ani si jumatate, pornind doar de la cateva schite de la sfarsitul secolului 18.
Jaquet Droz a lansat primul sau model sport, SUW (Sports Utility Watch), Ulysse Nardin mizeaza tot mai mult pe siliciu (InnoVision, Silicium Sonata), dar a gasit timp si pentru Blue Phantom, Patek Philippe a lansat exuberantul 5131 (noul model world time cu cadran de email), iar Cartier a facut valuri cu Santos Triple 100 (ceasul cu trei cadrane). Cartier a anuntat de altfel, ca, dupa ce a reusit sa primeasca Poincon de Geneve pentru Ballon Bleu Flying Tourbillon – datorita mecanismului Roger Dubuis, manufactura pe care au achizitionat-o, intentioneaza sa se lanseze in “orologeria adevarata” (a se citi “complicatii”) anul viitor in ianuarie, la urmatorul SIHH.
Nu trebuie omisa nici noua marca Maitres du Temps, o colaborare intre Roger Dubuis, Peter Speake-Marin si Christophe Claret. Ma”tres du Temps a debutat la Geneva, in perioada SIHH, iar primul ceas se numeste … Chapter One.