Ceasuri și mașini, noutăți de la SIHH 2013
IWC a lansat la Salonul de la Geneva modelul Ingenieur Chronograph Racer, pentru a celebra noul parteneriat cu Mercedes AMG Petronas Formula One Team. Designul ceasului se inspiră dintr-un model realizat inițial în 1950 dar este upgradat astfel încât să…
IWC a lansat la Salonul de la Geneva modelul Ingenieur Chronograph Racer, pentru a celebra noul parteneriat cu Mercedes AMG Petronas Formula One Team. Designul ceasului se inspiră dintr-un model realizat inițial în 1950 dar este upgradat astfel încât să conțină materiale folosite de inginerii de la Formula 1, precum fribră de carbon, ceramică și titaniu. Ceasul este dotat printre altele cu tourbillon , calendar perpetuu și un cronograf Racer cu scală tahimetru pe bezel.
Parmigiani Fleurier a lansat la rândul său un ceas reprezentativ pentru noua colaborare a brandului cu Bugatti. Ceasul Bugatti Vitesse este inspirat din designul futurist al celui mai recent model Bugatti Veyron, lansat chiar anul trecut. Ca și în cazul modelelor anterioare mecanismul este vizibil prin cadranul ușor de citit, mai ales la volan. Cadranul e realizat din Texalium, un material din fibră de sticlă și aluminium.
Richard Mille va produce doar 15 piese din noul ceas lansat la Geneva, RM 036 Tourbillon G-Sensor Jean Todt Limited Edition. Modelul cu un calibru G-Force și tourbillon pe cadran e dedicat celor care conduc foarte rapid și vor să-și măsoare performanțele. Deși designul ceasului pare dur, modelul cântărește foarte puțin datorită carcasei din titaniu și plăcuței de bază scheletizate, realizată din nanofibră de carbon.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția