Ceasul care funcționează cu aer
Atmos Hermès este rezultatul colaborării între Hermès, Jaeger-LeCoultre și Les Cristalleries de St. Louis, care și-au unit forțele pentru a crea o ediție limitată de 176 de ceasuri din cristal cu capacitatea uimitoare de a funcționa... cu aer.
Atmos Hermès este rezultatul colaborării între Hermès, Jaeger-LeCoultre și Les Cristalleries de St. Louis, care și-au unit forțele pentru a crea o ediție limitată de 176 de ceasuri din cristal cu capacitatea uimitoare de a funcționa… cu aer.
Opera de artă lansată anul acesta este rezultatul valorilor comune ale celor trei caseprintre care cel mai important, aprecierea pentru artizanat sau „bienfacture“, cum spun francezii. Designul ceasului îmbină artistic și modern sticla cu metalul, iar mecanismul carei dă viață aparține manufacturii Jaeger LeCoultre.
Din 1928, mecanismul ceasurilor Atmos a fascinat prin modul de funcționare fără baterie, curent electric și fără întoarcere manuală. Piesa funcționează cu aer datorită unui principiu ingenios: o capsulă închisă ermetic ce conține un mix de gaze care se dilată atunci când temperatura crește și se comprimă când temperatura scade.
Capsula e conectată la arcul principal al ceasului care se comportă ca o foale întorcând în mod constant mecanismul. Sistemul e atât de sensibil încât și schimbarea temperaturii cu un singur grad e de ajuns pentru a încărca ceasul pentru 48 de ore. Balansierul său oscilează doar de două ori pe minut, comparative cu un ceas de mână clasic care oscilează de aproximativ 300 de ori, consumând de 250 de ori mai multă energie decât Atmos. Ceasul de masă conține 190 de piese asamblate cu atenție în manufactură.
Pentru exteriorul piesei, Hermès a încredințat sarcina artizanilor în sticlă de la Les Cristalleries de Saint Louis care au încorporat mecanismul ceasului întrun glob de cristal. Globul a fost realizat prin tehnica straturilor duble (suprapunerea mai multor straturi de sticlă) stăpânită doar de șase artizani cu experiență, din cadrul companiei.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția