Ce vinuri nu trebuie să lipsească de pe masa de sărbători?
Despre vinuri există o mulțime de ziceri: că sunt mai bune pe măsură ce timpul trece, că praful pe o sticlă este un simbol al calității, că cele dulci „îmbată“ mai repede decât cele seci ori că cel mai bun vin este cel din vinotecă.
Despre vinuri există o mulțime de ziceri: că sunt mai bune pe măsură ce timpul trece, că praful pe o sticlă este un simbol al calității, că cele dulci „îmbată“ mai repede decât cele seci ori că cel mai bun vin este cel din vinotecă. Pentru că se apropie Crăciunul, când de pe masă nu ar trebui să lipsească o sticlă de vin, am încercat să vedem care dintre aceste mituri are liant în realitate și care sticle sunt cele mai potrivite pentru a-și face loc pe mese de sărbători.
„Vinurile învechite în condiții bune pot fi o alegere perfectă pentru seara de Crăciun sau Revelion, dar cu toate acestea trebuie să fim prudenți. Se recomandă ca sticlele care urmează să fie deschise pentru ocazii speciale să fie testate înainte pentru a nu întâmpina surprize neplăcute și să ne asigurăm de calitatea vinului și de compatibilitatea acestuia cu meniul“, spune Cristian Preotu, proprietarul Le Manoir, companie care deține magazinele Comtesse Du Barry, din domeniul gastronomiei și al vinurilor premium.
Nu toate vinurile se învechesc bine, atrage atenția Preotu. Unele ar trebui băute tinere, cum sunt majoritatea vinurilor albe sau unele dintre cele roșii, mai lejere. Vinurile mai propice pentru învechire sunt vinurile albe dulci sau licoroase și marile vinuri roșii cum ar fi cele din Bordeaux, Burgundia, Toscana, Piemonte și unele din România.
Preotu recomandă vinuri de vinotecă din Bordeaux cu apelațiuni precum Margaux, Pauillac sau Pomerol cu o vechime între 10 și 20 de ani.
Spre exemplu, un Chateau Brane Cantenac 1999 din Margaux după o decantare de aproximativ o oră, poate fi o opțiune, sau din România un Flamboyant de la Davino 2007, Cuvee Charlotte 2006 sau un Merlot aniversare 2001 de la Vinarte.
Cristian Preotu este el însuși pasionat de vinuri și spune că licorile cu potențial mediu de păstrare sunt foarte rare, sub 10% din producție, iar cele care se pot păstra mai mult sunt extrem de rare, dar și foarte scumpe.
„Cei care cumpără vinuri de vinotecă sunt cunoscători, fiindcă în general aceste vinuri sunt mai complexe. Fiecare an de producție are caracteristicile lui. De exemplu, un vin de Bordeaux din 1999 este mult mai ieftin decât același vin din 2000, 2005 sau 2009 deoarece calitatea și potențialul de păstrare sunt mult mai mari în acești ultimi ani“, explică el.
Cunoscătorii vinului de vinotecă sunt cei care preferă să-și învechească ei înșiși sticlele în pivnițe ori în frigidere cu mediu controlat, iar din când în când mai deschid câte una pentru a testa gradul de maturitate la care vinul a ajuns și dacă este în continuare bun.
Preotu se declară norocos că a băut un Rauzan Segla din 1948 despre care spune că a reprezentat o demonstrație de forță în învechirea unui vin care mai era încă foarte bun de băut. Acesta este de altfel modelul unor castele celebre care scot din când în când micile comori din vinotecă pentru a le gusta, și dacă toți parametrii sunt optimi, se pot pune pe piață.
Dar nu toate degustările de vin vechi sunt la fel fericite. Felix Pătrășcanu, unul dintre proprietarii firmei de curierat Fan Courier , își amintește că a băut o Fetească Regală din 1942, un vin alb, care de fapt nu se pretează la învechire, cu un gust greu, aproape de nebăut.
„A fost o prostie din partea mea să o desfac. Și acum îmi pare rău“, afirmă el. Omul de afaceri este unul dintre puținii care au o colecție de vinuri și spune că a învățat multe despre această băutură de la Dan Bundur (managerul M1. Crama Atelier, un proiect al Murfatlar) și Valentin Ceafalau (manager de promovare tot la M1.Crama Atelier), de la Oliver Bauer (oenologul de origine germană de la Crama Știrbey) și mai tânărul oenolog de la Avincis, francezul Ghislain Moritz. Un alt „consilier“ îi este mâncarea cu care combină vinul și a remarcat de multe ori că cele două pot “coabita dumnezeiește“, condiția este să te pricepi cât de cât.
„Ultimul «consilier» poate să fie anotimpul. Iarna beau mai mult vin roșu, vara obișnuind să mă delectez cu un Chardonnay de Purcari sau, la mare fiind, cu un Aligote de Măcin.“
Felix Pătrășcanu cumpără în funcție de preț, regula fiind să nu ia nimic ce costă sub 40 de euro pe sticlă, ceea ce îi garantează calitatea vinului, iar acest criteriu a dat de prea puține ori greș. Un alt criteriu ar fi calitatea dopului și apreciază dopul de plută. „Îmi place să miros dopul. Astfel poți afla dacă vinul este în regulă. Mirosul este foarte important și apoi gustul și postgustul. Apropo de postgust: după ce „plimbați“ vinul prin gură și înghițiți, încercați să numărați până când nu mai simțiți gustul. Cel mai bun vin vă va obliga să numărați mai mult.“
De multe ori antreprenorul merge pe recomandări atunci când desface o sticlă de vin, dar și pe „încercări“, astfel că a reușit să deguste o cantitate importantă de vin prost, dar și să facă unele descoperiri uluitoare.
Cât despre Sărbători, omul de afaceri a pregătit șase sticle de vin roșu cumpărate de la Castello Banfi (un Nipozzano Riserva 2009 Chianti Rufina), completat cu trei sticle de Rosso de Montepulciano din 2011. De Revelion vrea să încerce vinuri americane din California, Napa Valley, deoarece va fi în Florida, alături de familie.
Când vine vorba despre mituri, productorii de vinuri se bucură când pot demonta câteva: „La vinurile vechi există un paradox: nu întotdeauna odată cu creșterea în vârstă un vin devine mai bun“, spune răspicat Răzvan Jurca, brand manager în cadrul Cramelor Recaș.
Un vin de vinotecă se recunoaște prin certificarea producătorului care însoțește în mod obligatoriu coordonatele în care acesta a fost vinificat și păstrat, adaugă Jurca. El explică faptul că aceste sticle sunt prevăzute cu dopuri speciale, de învechire, care au calibre și lungimi mai mari decât cele obișnuite, tocmai pentru a asigura etanșeizarea cât mai bună a sticlei.
Un alt mit demontat este cel al prafului de pe ambalaj. Exceptând patina de praf inevitabilă în unele cazuri și care este determinată de modul în care se stochează, sticlele de vinotecă trebuie să se prezinte, în mod ideal, intacte – cu etichetele neafectate și cu dopurile curate.
„Aceste detalii sunt de fapt «cheia» ascunsă pe care cunoscătorii o caută atunci când cumpără un astfel de vin. Vinul este exact ca o mașină vintage: cu cât a fost păstrată mai îngrijit, cu toate elementele sale componente intacte, cu atât valoarea ei de achiziție este mai mare și surprizele neplăcute pe care le poate aduce mai mici“, afirmă Jurca.
Cât despre vinul dulce, mitul este în picioare, acesta îmbată mai repede, deoarece cantitatea de alcool este mai ridicată.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
București, ce bine că ești! Cum arată un city break în Capitală la recomandarea Anei Rubeli? „Aș începe cu zona Cotroceni, apoi Icoanei-Ioanid, aș continua pe străzile din jurul bulevardului Dacia, apoi spre Armenească și Cartierul Evreiesc”
Cristina Roșca, După Afaceri Premium: București, ce bine că ești!
