Ce este vinul bio și cum vor câțiva producători să aducă vinul și mai aproape de natură?
Vinul este, fără doar și poate, una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial, iar atunci când vorbim despre licoarea lui Bacchus, gândul ne duce inevitabil la natură, la un deal plin cu viță-de-vie, unde strugurii așteaptă cuminți să…
Vinul este, fără doar și poate, una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial, iar atunci când vorbim despre licoarea lui Bacchus, gândul ne duce inevitabil la natură, la un deal plin cu viță-de-vie, unde strugurii așteaptă cuminți să se coacă sub razele mai blânde sau mai fierbinți ale soarelui. În ultima perioadă, mulți producători încearcă să aducă vinul și mai aproape de natură și astfel fac transferul către viticultura bio, într-o epocă în care produsele mai sănătoase au început să fie la mare căutare.
Vinul bio face încet-încet trecerea de la un produs de nișă la o categorie importantă în sectorul de profil, având în vedere că tot mai multe magazine, dar și restaurante aleg să pună pe rafturi sau în meniuri licori din struguri care nu au fost stropiți cu produse convenționale. Iar interesul lor este în concordanță cu cel al locuitorilor planetei, inclusiv al românilor, oamenii având un apetit crescut pentru bunuri naturale, mai sănătoase, și a căror producție are un impact tot mai redus asupra mediului.
Dar care este diferența între vinul bio și cel convențional?
„Să plecăm de la o scurtă definiție pe înțelesul tuturor pentru «organic» și «biologic» (bio). Ambele cuvinte au aceeași semnificație și se referă la faptul că ingredientele produselor respective provin în mare parte din culturi/ferme biologice, unde atât procesele agricole, cât și plantele și bunurile în sine sunt certificate de organisme autorizate și sunt obținute fără a se folosi îngrășăminte sau pesticide chimice. Iar în procesul de producție nu se folosește niciun ingredient sintetic“, spune Oana Stan, marketing manager al cramei Domeniul Bogdan, care deține o suprafață de 154 de hectare de teren plantate cu viță-de-vie în Dobrogea și produce anual 500.000 de litri de vin.
Domeniul Bogdan este prima fermă viticolă biodinamică de pe teritoriul României, ale cărei baze au fost puse în 2011. Mai exact, pentru producția vinului, compania nu utilizează niciun fel de substanțe chimice pentru stimularea activității în sol ori protejarea plantelor de boli, fungi și buruieni, nici măcar nu irigă terenul și respectă cu strictețe calendarul fazelor lunii pentru alegerea momentului optim de executare a diferitelor lucrări în vie. Biodinamica reprezintă cea mai veche mișcare „organică“ în agricultură, apărută în anii 1920.
Oana Stan adăugă că un produs organic sau bio nu conține coloranți, conservanți, stabilizatori de aromă sau alte astfel de ingrediente.
În plus, ea dă exemplul unui studiu realizat de Millesime BIO, cea mai mare expoziție a vinului organic din lume, care arată că 36% dintre francezi consumă regulat vinuri bio în Franța, față de 17% în 2015. Concluziile cercetării comandate de ei demonstrează că avem de-a face cu un consumator european care are din ce în ce mai multe preocupări legate de mediu, sănătate și stare de bine. Iar trendul a ajuns și în România.
„Este și impresia noastră, aici, în România – avem de-a face cu o creștere constantă și continuă. Natural și sănătos este un stil de viață“.
O altă cramă care a pariat pe această nișă, a vinurilor bio, este Domeniile Franco-Române din Dealu Mare, care a fost înființată în anul 2000 de către francezul Denis Thomas, proprietar de podgorie și vinificator din Burgundia (Franța). Ulterior, în 2005, el a certificat ecologic plantanția de 45 de hectare, moment în care făcea export de struguri și de vinuri vrac. Acesta își petrecea jumătate din an în România și jumătate în Franța, astfel că în 2018 a hotărât să vândă, pentru a se întoarce 100% la familie în Franța. Proprietară este acum familia de antreprenori locali Olariu.
„Avem 51 de hectare cultivate cu viță-de-vie ecologică și suntem în curs de conversie a întregii suprafețe la agricultura bio. Vom ajunge astfel la 85-90 de hectare cu viță-de-vie ecologică în următoarea perioadă“, spune Mihnea Olariu, coproprietar al Domeniilor Franco-Române. El adaugă faptul că această cramă are o experiență de mai bine de 20 de ani în agricultura bio, fiind prima cramă din România care a obținut această certificare. Mihnea Olariu precizează că Domeniile Franco-Române sunt cunoscute pentru Chardonnay și Pinot Noir, dar și vinurile roze au vânzări bune.
„Practic, în agricultura bio lași natura sa-și facă treaba. Dezavantajul este că randamentul este mai mic decât în cazul agriculturii convenționale pentru că anumite elemente de susținere nu se pot folosi.“ Dar, de obicei, calitatea este mai bună, consideră antreprenorul.
Totodată, interesul este tot mai mare pentru vinurile bio, iar acest lucru se vede în numărul de crame care se deschid cu intenția de a face astfel de licori. Cel mai recent exemplu este dat de antreprenorul Adrian Dumetrier, care a creat Domaine DUMETRIER , care se află în Dobrogea, pe malul Dunării. Aici, în anul 2011 a fost plantată via care acoperă două dealuri și care se întinde pe o suprafață de 73 de hectare.
„Pentru noi, agricultura ecologică nu este doar despre reguli scrise, este o filozofie. La Domaine DUMETRIER încercăm să nu intervenim asupra terroir-ului, ci să limităm la maximum modificarea caracteristicilor fizico-chimice ale solului, alegând să folosim îngrășăminte organice naturale, care puțin câte puțin se vor integra în structura și compoziția actuală a solului.“ Strugurii sunt culeși manual și li se aplică un minim de tratamente controlate prin verificarea zilnică a viei și a condițiilor meteorologice, spun reprezentanții cramei.
Ei adaugă că regula de aur a viticultorului eco este să elimine folosirea produselor chimice de sinteză, idee susținută și de Mihnea Olariu, de la Domeniile Franco-Române. Tratarea viței-de-vie presupune utilizarea unor substanțe de protecție a plantelor care împiedică apariția bolilor și atacul dăunătorilor. În cazul viticulturii ecologice se folosesc produse care nu pătrund în interiorul plantei sau al solului și acționează doar atâta vreme cât substanța acoperă planta. În caz de vreme rea, un viticultor ecologic își asumă riscul de a pierde o parte din recoltă deoarece o simplă ploaie poate îndepărta de pe frunze aceste produse.
Pentru că nu pot folosi substanțe chimice, ca de exemplu erbicidele, viticultorii ecologici, din necesitatea de a îmbunătăți respirația solului și de a hrăni mai bine sistemul radicular al viței-de-vie, sunt nevoiți să efectueze un număr mai mare de „intervenții“, respectiv de treceri ale tractorului cu utilaje printre rândurile cu butuci.
„Dacă e să vorbim despre vin ca produs final, cel ecologic, dacă e bine vinificat, e diferit de cel convențional. El va avea o expresie mai bogată a maturității fructului și un caracter gustativ mai puternic, datorită obținerii unei densități mai mari de arome“, mai spun reprezentanții Domaine DUMETRIER.
Proiectul ale cărui baze au fost puse încă de acum un deceniu va fi finalizat în următorii doi ani, urmând a cuprinde o cramă, un hotel, un restaurant, un spa și o fermă proprie. Prima parte a complexului – unitatea de producție de vin – este deja funcțională.
Această lume a licorilor lui Bacchus bio nu se limitează însă doar la producători și consumatori.
La rândul lor, tot mai multe restaurante – în special cele care aduc în prim-plan produse naturale – pun în meniuri și vinuri bio.
„Avem vinurile listate în ambele categorii de restaurante, atât cele cu meniu clasic, cât și cele care au ales conceptul «farm to table»“, adaugă Oana Stan de la Domeniile Bogdan. În restaurantele cu meniuri clasice, criteriile bio și biodinamic sunt văzute ca un diferențiator și sunt prezentate astfel pentru o experiență diferită. În restaurantele care merg pe conceptul „from farm to table“, ele reprezintă o continuare firească a meniului și a modelului.
„Aceste locuri sunt frecventate de consumatorul Domeniul Bogdan pentru care bio nu este un trend, ci un mod de viață“, a mai spus marketing managerul cramei din Dobrogea. Ea adaugă faptul că producătorul are o bună reprezentare în HoReCa, iar bio nu mai reprezintă o nișă, astfel încât găsim vinurile Domeniul Bogdan atât în micile restaurante de cartier, cât și în localurile de top.
Pe de altă parte, reprezentanții Domaine DUMETRIER sunt de părere că marea majoritate a restaurantelor clasice folosesc numai sau într-o mare proporție produse congelate și nu mai contează dacă acestea provin din agricultura ecologică sau nu.
„Atâta vreme cât în România nu există un lanț de aprovizionare sigur și standardizat, îi putem înțelege pe deplin. Ceilalți caută să se diferențieze și bine fac, aducând produsele ecologice pe masa clientului din oraș. Și da, restaurantele manifestă un interes crescut pentru a avea în meniu vinuri ecologice. Atât cele cu meniuri clasice, cât și cele «from farm to table»“, confirmă și ei.
Reprezentanții Domaine DUMETRIER adaugă că producătorul este la începutul campaniei de promovare și selectare a locurilor unde vinul va fi vândut.
„Contactele de până acum sunt pozitive și sperăm că se vor materializa în parteneriate de lungă durată atât cu restaurante, cât și cu wine-baruri.“
Alte crame care produc vin bio sunt Vifrana din Dobrogea, care are circa 130 de hectare cu viță-de-vie, Lechburg, care are circa 70 de hectare în Transilvania, și Crama Delta Dunării, care are 20 de hectare în județul Tulcea. Dar lista începe să devină din ce în ce mai generoasă, la fel ca numărul de pahare pe care vinul bio reușește să le umple.
„Plecând de la energie și ajungând la problemele legate de încălzirea globală, trendul la nivel internațional este către produse mai sănătoase și sustenabile. În viitor, producătorii vor încerca, în număr cât mai mare, să facă produse bio și, în paralel, să diminueze impactul pe care îl au asupra mediului“, a conchis Mihnea Olariu.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția