Ce ar trebui să-i citesc copilului meu pentru a-l pregăti pentru lumea în care se va dezvolta? – se întreabă orice părinte. Ei bine, vă oferim răspunsul!

Poveștile cu Făt-Frumos, zmei, căpcăuni, zâne bune și prințese au trecut în plan secundar în preferințele copiilor „din ziua de azi“ când vine vorba de lectură. Doar o raită prin librării indică foarte clar că altele sunt temele de interes sau cel puțin exploatate intens de autorii de carte pentru copii, care pun în cuvinte și ilustrații diverse subiecte precum bullyingul și cum să reacționezi în fața lui, curajul de a fi diferit de ceilalți și de a nu te simți stingherit să arăți asta ori singurătatea și cum să-i faci față. Ce ar trebui să-i citesc copilului meu pentru a-l pregăti pentru lumea în care se va dezvolta? – se întreabă orice părinte. Ei bine, iată!

„Copiii au nevoie de povești care să-i ajute să înțeleagă lumea, pe ei înșiși și pe ceilalți. Cred că cel mai mare atu pe care îl aduce lectura la orice vârstă e că te învață să fii deschis față de perspectivele oamenilor care gândesc altfel decât tine, iar ultimii ani ne-au arătat cât de important e să reușim să ne înțelegem reciproc, chiar dacă avem opinii diferite“, spune Cristina Ionică, inițiatoarea comunității online Biblioteca lui Bebe.

Poveștile te pot învăța să gândești critic, să nu judeci atât de ușor, să fii empatic și să nu diminuezi valoarea experiențelor trăite de cei din jurul tău, este ea de părere. De aceea, e important să le citim copiilor despre lumea noastră multiculturală, despre relațiile umane, despre efectele acțiunilor noastre, fie că e vorba despre bullying sau poluarea mediului, despre discriminare ori prejudecată.

„Totodată, mi se pare important să-i învățăm pe copii să fie încrezători în cine sunt ei și să aibă curajul și tăria să reziste în fața oricăror așteptări nerealiste sau tendințe manipulatoare.“

În acest context, poveștile îi pot învăța cum să-și aprecieze individualitatea, să-și înțeleagă emoțiile, să-și urmeze propriile visuri, să-și accepte greșelile și să învețe din ele.

Și, nu în ultimul rând, lectura te ajută să rămâi curios și dornic de învățare continuă pe tot parcursul vieții. „Iar ăsta e un lucru valoros la orice vârstă“, adaugă Cristina Ionică.

Refugiul copilăriei ei a fost cititul, fiind un copil pentru care o vacanță de vară reușită însemna ca în septembrie să se poată lăuda la școală cu o listă lungă de cărți terminate. Atunci când a devenit mamă, printre primele obiective pe care și le-a setat a fost să-l determine pe copilul ei să-l iubească pe Harry Potter. Iar pentru ca asta să se întâmple la vârsta potrivită, și-a dat seama că trebuie să-l ajute să iubească lectura de când e mic.

„Am început să îi citesc primului meu copil de pe la trei luni, când nu știam ce să mai fac cu el, eram plictisită, în pragul depresiei, mă simțeam blazată de rutina zilnică. Așa că am citit cu voce tare mai degrabă pentru a-mi ocupa timpul și pentru a împărtăși cu bebelușul un obicei care însemna mult pentru mine, dar pentru care nu mai aveam deloc timp și stare.“

Iar timpul acesta petrecut împreună a fost, de fapt, salvarea ei pe mai multe fronturi. „Mi-a dat o formă de conectare cu copilul, o acțiune care mă entuziasma, dar m-a și ajutat să descopăr o misiune care mă împlinește, și anume să contribui la a redefini farmecul lecturii pentru noile generații de copii.“

Lectura poate fi un refugiu extraordinar în viață, poate fi o sursă de bucurie, de confort, de libertate pentru copii și o alternativă mereu sigură și puternică la agitația și anxietatea pe care le cultivă social media, este de părere Cristina.

„Iar pentru că un copil are mai multe șanse să devină un cititor dacă descoperă bucuria lecturii încă din primii ani de viață (o confirmă și rezultatele ultimului studiu Harvard, publicat în iunie 2025, care arată că creierul uman dezvoltă abilități de literație mult mai devreme, la 18 luni, față de cinci-șase ani cum s-a crezut anterior), aceasta este direcția pe care am decis să o urmez prin platforma Biblioteca lui Bebe.“

Așa a ajuns să facă o reconversie profesională, să urmeze un nou modul de studii, de data aceasta în domeniul educației timpurii, și să folosească abilitățile din cariera ei de om de comunicare și marketing pentru a face o campanie continuă de promovare a culturii cititului în familie.

O inițiativă similară este și cea a Alinei Stan, mama unui băiețel de cinci ani care, odată cu nașterea lui, a dat viață și proiectului Lecturi cu Alina, prin care oferă recomandări de cărți, discutând despre literatura pentru copii și despre beneficiile cititului cu comunitatea pe care a creat-o pe Instagram.

„Totul a început la scurt timp după ce am devenit mamă, în pandemie. Am realizat ce contribuție fantastică are cititul cu voce tare în educația timpurie a copiilor și am dorit să împărtășesc acest lucru cu alți părinți.“

De la finalul anului 2024, activitatea Alinei în social media este însoțită și de un blog, pe care își dorește să-l transforme într-o platformă cu recomandări de lectură și resurse pentru părinți. Începând din acest an, a pornit și proiectul Dincolo de Pagini, unde publică interviuri cu profesioniști din lumea cărților pentru copii din România, precum și clubul de lectură pentru copii Ora de imaginație.

„Poveștile bune îi ajută pe copii să înțeleagă lumea din jurul lor. Teme precum prietenia, curajul și importanța familiei sunt prezente de mult timp în literatura pentru copii, dar în ultimii ani devine din ce în ce mai clar că trebuie să le vorbim despre diversitate, empatie și încredere în sine, sustenabilitate și responsabilitate socială. Îmi place să-i citesc cât mai des fiului meu cărți care dezvoltă gândirea critică. Vreau să-l învăț să pună întrebări, să analizeze perspective diferite și să-și creeze un sistem de valori care-l va ajuta să facă alegerile potrivite în diferite ipostaze ale vieții.“

Dintre temele recurente din ziua de azi, autorii români le aleg pe cele pe care le consideră cele mai relevante și le pun în cuvinte menite să stârnească în mintea celor mici fel și fel de emoții și curiozități.

Alexandra Lopotaru, de pildă, a reușit să umple, cu ajutorul scrisului și al poveștilor, mai multe goluri pe care le-a identificat la ea însăși în procesul de maturizare, atunci când a ajuns să-și crească propriii copii. În mediul online, ea este cunoscută ca autoarea care spune Povești din Bebelonia, iar în cel offline este și autoare de cărți pentru copii.

„Poveștile mele pentru cei mici sunt, într-o oarecare măsură, și pentru cei mari. În rândul comunității mele de părinți, amintesc des cât de importante sunt cărțile, cum ajută la creativitate, imaginație, dezvoltarea creierului, dar mai ales cum întăresc relația dintre părinte și copil: ce e mai frumos decât momentul înainte de somn, când cel mic se așază la tine în brațe, iar tu îi citești și îl absorbi cu totul?“, spune Alexandra.

Cele mai relevante pentru societatea de azi, crede ea, sunt, fără doar și poate, cărțile care explorează atât emoțiile, prin care cei mici învață să se înțeleagă și să se descopere, cât și valorile morale pe care părinții vor să le sădească în copiii lor – bunătate, empatie, curaj, toleranță, reziliență.

„Cărțile sunt un bun instrument de modelare comportamentală, de insuflat soluții, de creat episoade cu care să rezoneze și prin care să simtă că nu sunt nici singuri, dar nici singurii cărora li se întâmplă diverse lucruri.“

Spre exemplu, să ne gândim la un copil care lovește. „Dacă îi vom citi cartea mea cu frații panda, «Pandahaț are răbdare, Pandis încă nu prea are», unde Pandis îl lovește pe Pandahaț, va empatiza cu Pandis, care are nevoie doar de îmbrățișări să se liniștească, dar mai ales cu Pandahaț, care e tare necăjit că a fost lovit. Și va înțelege mult mai bine, ca observator, consecințele unui astfel de gest. Și ai mai mari șanse ca data viitoare să își amintească de Pandahaț și să nu mai lovească.“

O prezență activă în lumea lecturii pentru copii este Prințesa urbană, numele de cod al Ioanei Macoveiciuc, care scrie cărți pentru copii, creând poveștile astfel încât „copiii să se simtă văzuți, validați, auziți și în siguranță când le citesc“.

Astfel se împrietenesc nu doar cu cărțile ei, ci cu conceptul de carte în general, cu obiectul în sine. Educația emoțională, relațională și socială, educația despre limite și consimțământ sunt temele pe care le exploatează în cărțile sale.

„De asemenea, organizez evenimente publice gratuite cu lecturi pentru copii în toată Europa, fac asta de zece ani. Organizez clubul de carte. Citesc în grădinițe și școli. Le vorbesc părinților despre cum să împrietenească copiii cu cartea.“

Chiar așa, care sunt trucurile pentru a face din citit o plăcere pentru cei mici? Prințesa urbană spune că este important să li se ofere cărți potrivite vârstei și intereselor lor. „Să îi lăsăm să aleagă. Să ne vadă pe noi, părinții, citind. Să nu facem din citit o obligație.“

Lectura nu trebuie să se simtă ca parte dintr-o lecție, crede și Cristina Ionică, ci să fie la fel de interesantă ca o sesiune de joacă. Iar pentru asta părintele trebuie să se debaraseze de toată seriozitatea de educator și să-și pună pălăria de actor, să citească cu intonație, să se prostească, să imite voci și sunete, să se bucure el de poveste în primul rând. Pentru că entuziasmul de a descoperi o poveste se transmite de la părinte la copil.

„Cărțile bune atrag copiii mici prin poveste, prin ilustrații, prin muzicalitatea textului, prin joaca pe care o inspiră. Cred mult că orice copil poate deveni interesat de lectură, la orice vârstă, dacă primește cărțile care i se potrivesc“, spune fondatoarea Bibliotecii lui Bebe.

Un alt lucru important este libertatea de explorare: cărțile trebuie să fie la îndemână, vizibile, parte din viața de zi cu zi, chiar dacă un bebeluș le rupe, le molfăie, le testează cu dinții.

Tocmai aceste gesturi de explorare, care părinților le creează stări de anxietate, arată că bebelușul este interesat de carte, își dorește să o exploreze în felul lui și are nevoie de răbdarea și ghidarea oamenilor din jur ca să o descopere în totalitate.

„Folosesc voci pentru a da viață personajelor, îmi ajustez tonul și ritmul în funcție de poveste. Anumite pasaje cer blândețe și căldură, în timp ce altele sunt pline de tensiune și-i musai să le citim pe nerăsuflate. Cititul nu ar trebui să fie un act unilateral, prin urmare îl încurajez întotdeauna să pună întrebări“, mărturisește Alina Stan.

Poveștile se citesc și prin intermediul ilustrațiilor, cărțile se cumpără împreună cu copiii de la librărie sau se împrumută de la bibliotecă, iar când părinții sunt plecați în vacanță sau la țară, cărțile nu lipsesc din bagaj. „Cititul împreună e una din activitățile noastre principale de conectare. Totuși, un moment de lectură cu un copil de un an este diferit de momentele de lectură cu un copil de cinci ani.

Mi-aș dori ca părinții să nu fie descurajați dacă în primii ani cei mici nu stau liniștiți când li se citește sau nu au răbdare să asculte tot textul de pe pagină; este ceva normal și trebuie să avem așteptări realiste legate de răbdarea lor. Iubirea pentru lectură se construiește în timp.“

Alexandra Lopotaru își amintește că primului copil, Luc, i-a citit încă de când era în burtică, ulterior adaptând cărțile vârstei lui: spre exemplu, în primele săptămâni i-a citit cărți cu imagini alb-negru, pentru că ochiul le vede mai bine. Pe măsură ce a crescut, a apelat la cărțile senzoriale, cu sunete ușoare și clapete din tot soiul de materiale textile pe care le putea atinge.

„Îmi amintesc perfect cum abia la opt luni a fost interesat să dea singur pagina unei astfel de cărți. Până atunci citeam pereților, el se juca, mai arunca un ochi, apoi fugea la joacă. Sau, vrând-nevrând, stătea când îl alăptam. Foloseam diferite voci amuzante, onomatopeice, cât să-i captez atenția.

Dădeam în mintea lui“, explică autoarea Poveștilor din Bebelonia.

Când băiețelul avea cinci-șase ani, tatăl lui și-a luat o carte în brațe, apoi i-a dat și lui Luc o altă carte în brațe și au început să citească amândoi, unul lângă altul. Au avut ulterior multe luni când așa citeau înainte de culcare. Iar ceilalți frățiori au crescut și au vrut să urmeze exemplul.

Olina Ortiz este și ea autoare de cărți pentru copii, fiind parte a unui proiect mai complex, început în 2021, alături de pedagogul Oana Moraru. Este vorba despre un proiect de literație, în care și-au propus să implice și părinții.

„Eu scriu poveștile, iar Oana le însoțește cu o serie de exerciții și activități, la final. Ele vin să valorifice lectura cărții. Să nu fie doar o simplă citire. Exercițiile dezvoltă limbajul, gândirea, memoria etc.“

Povestea în sine devine o jucărie care poate fi exploatată mai mult timp de părinte în beneficiul copilului. „Am extins acest proiect în ultimii doi ani chiar și pentru copiii sub trei ani. E o experiență nouă pentru mulți părinți. Da, se pot citi povești și copiilor sub trei ani“, spune Olina Ortiz.

Continuare pe www.da.zf.ro.

Repetiția, suspansul, așteptarea, anticiparea, conflictul, toate fac parte din rețeta obișnuită a poveștilor atrăgătoare pentru copii. În afară de acestea, mai există și uimirea, iar aici depinde mult de imaginația autorului.

„Într-un fel, e greu să uimești un copil, oferta e mare, imaginația copiilor e foarte bogată. Trebuie să te ridici la nivelul așteptărilor lor, trebuie să treci cumva dincolo de rețetă. E elementul de noutate, de «uau!», pe care trebuie să-l aduci. E elementul care menține atenția copiilor, din ce în ce mai greu la aceste generații obișnuite cu gratificații imediate din cultura video.“

Și „haina“ face cartea

Își mai găsesc astfel locul în atenția celor mici clasicele povești cu Făt-Frumos, eroi, zmei și zâne, cele care ne-au modelat nouă dezvoltarea? Din ce în ce mai greu, aceasta e realitatea.

„Multe dintre poveștile clasice conțin tipare de gândire și de comportament care nu mai corespund valorilor actuale. Însă asta nu înseamnă că ele nu mai sunt valoroase sau că nu ar trebui împărtășite. Copiii de azi pot rezona cu ele, dacă lectura este însoțită de discuții relevante și de o contextualizare legată de propriile lor experiențe. În același timp, avem acum acces la tot mai multe povești contemporane care propun eroi vulnerabili, zâne îndrăznețe și curajoase, realități diverse, mult mai apropiate de viața copiilor de azi. Cred că avem nevoie de ambele feluri de povești“, spune Cristina Ionică.

Există o tendință de a elimina basmele și poveștile clasice din listele de lecturi ale copiilor, pentru că sunt considerate prea brutale și prea macabre. Însă literatura este cel mai sigur loc în care poți explora subiecte grele, pentru că poveștile îți oferă scenarii pe care nu trebuie să le trăiești în realitate (sau speri să nu le trăiești), ca să ai ocazia să le discuți. În timpul lecturii, copiii savurează povestea, își însușesc lecții de viață fără să-și dea seama și învață că până și în situațiile dificile se poate găsi o cale de ieșire.

„Doar că aceste povești trebuie citite la vârsta potrivită, iar această vârstă nu este de doi-trei ani, ci mai degrabă după cinci-șase ani, când copiii au dezvoltarea cognitivă necesară pentru a le înțelege corect.“

Este, de altfel, important ca părinții să aleagă cărți adecvate vârstei sau nivelului de dezvoltare al copilului. În primii ani, cele ilustrate îi ajută pe cei mici să înțeleagă lumea din jurul lor, iar lucrurile și situațiile familiare întâlnite în cărți pot stârni curiozitate și entuziasm pentru lectură. Un cuvânt-cheie când alegem cărți sau când construim o bibliotecă pentru copii este diversitatea în ceea ce privește stilul de scriere, temele abordate sau ilustrațiile.

„Premiile nu sunt doar pentru filme, ci și pentru cărțile dedicate copiilor, iar titlurile nominalizate sau câștigătoare merită să fie răsfoite. Medaliile Newbery și Caldecott în SUA, Medaliile Carnegie în Anglia, dar și alte distincții similare aduc în lumina reflectoarelor autorii contemporani pe care merită să-i cunoaștem. Cât despre România, Premiile Cărturino sau Trofeul Arthur încurajează autorii români să scrie pentru copii și pot fi un punct bun de pornire atunci când alegem cărți pentru copii.“

Orice carte nou-intrată în biblioteca familiei trebuie să fie potrivită vârstei și intereselor copilului, să fie distractivă și să-i placă celui mic.

„Aș recomanda și povești din stiluri și culturi diferite, pentru a expune copilul la cât mai multe universuri“, spune Ioana Macoveiciuc.

Alexandru Lopotaru este de părere că, atunci când cumpără o nouă carte, părintele ar putea fi atent la câteva aspecte: să aibă un ton cald, un text prietenos, personaje blânde, poate amuzante, de la care copiii pot învăța lucruri frumoase, imaginile să fie educative, în concordanță cu textul, și să stârnească dorința de a da pagina, curiozitatea.

„Copiii sunt fascinați de multe teme. Le plac poveștile despre libertate, despre limite, despre autoritate, despre neputință și îndrăzneală, despre prietenie și gelozie.“ În orice caz, poveștile în care personajul sau personajele sunt întruchipări ale valorilor contrastante.“ În general, cred că trebuie evitate sentințele moralizatoare. Ele trebuie să reiasă cumva din poveste. Cine are dreptate? Cum e mai bine? De ce să nu fac asta? Copilul poate să aleagă singur. Copilul înțelege și internalizează. „Nu e nevoie să-i spui «așa, da» și «așa, nu». Nu sunt adepta acestui tip de pedagogie“, spune Olina Ortiz.

O carte bună nu înseamnă doar o lecție de transmis, ci o experiență estetică și emoțională coerentă, astfel că și calitatea textului și a ilustrațiilor este esențială. Cei mai buni autori din literatura ilustrată universală pentru copii au muncit uneori ani de zile la o poveste, pentru a ajunge la un text de 200 de cuvinte și un șir de ilustrații care să ofere o experiență de lectură de care să nu te plictisești niciodată, ba chiar să te surprindă la fiecare sesiune cu un nou detaliu, un nou sens care ți-a scăpat la prima citire.

„Pentru copii, mai ales pentru cei mici, lectura este o experiență multisenzorială. Pentru bebeluși, cartea este mai întâi un obiect și abia apoi o poveste.“ Modul în care se simte în mână, textura paginilor, paleta de culori – toate contribuie la plăcerea lecturii. O carte bine tipărită, cu pagini cartonate sau groase, oferă autonomie unui bebeluș care abia învață să răsfoiască, spune Cristina Ionică, fondatoarea Bibliotecii lui Bebe.

Felul în care arată și se simte o carte rămâne relevant și pe măsură ce copiii cresc. Și asta pentru că ilustrațiile nu sunt doar decor, ele ghidează înțelegerea, creează atmosfera și mențin interesul asupra poveștii, mai ales pentru că cei mici nu pot descifra textul fără ajutorul părinților, însă pot descifra imaginile dacă acestea sunt suficient de expresive. Iar ilustrațiile de calitate merită, la rândul lor, un print de calitate, cu atenție la culori și contrast, astfel încât să nu se piardă detaliile. Un print slab poate afecta povestea la fel de mult ca o traducere neglijentă.

„Cărțile imprimate pe hârtie calitativă și cu copertă cartonată sunt mai atractive din punct de vedere estetic și, în același timp, rezistă unor răsfoiri mai entuziaste. Editurile gândesc fiecare centimentru al unei cărți în detaliu, iar ilustrațiile reprezentative sunt folosite pentru copertă de cele mai multe ori. Ilustrațiile sunt la fel de importante ca textul, îi introduc pe copii în lectura vizuală, întregind textul și oferind (în unele cazuri) o altă perspectivă a poveștii“, spune Alina Stan.

Totuși, fără urmă de îndoială, cel mai mare motor de alimentare a interesului pentru lectură tot părintele rămâne.

Recomandări de cărți pentru copii de la Cristina Ionică – Biblioteca lui Bebe:

► „Cu toții au văzut o pisică“, de Brendan Wenzel (editura Vlad și Cartea cu Genius) e o bijuterie de carte premiată cu medalia Caldecott, unul dintre cele mai prestigioase premii pentru ilustrație de carte pentru copii. La prima vedere, e despre o pisică, dar dacă citești printre rânduri, vei găsi noțiuni despre știință, artă, perspective și totul prin propoziții simple, repetitive și mult spațiu alb.

► „Dacă vii pe pământ“, de Sophie Blakall (editura Vlad și Cartea cu Genius) este o carte ca o enciclopedie a lumii, ilustrată cu o atenție extraordinară la detalii, perfectă pentru copii încă de la doi ani. Fiecare pagină te provoacă să te oprești, să privești cu alți ochi în jurul tău și să te minunezi de diversitatea și frumusețea lumii, pentru că e o prezentare cuprinzătoare și sensibilă a planetei noastre, cu tot ce conține ea: oameni, natură, orașe, sentimente, limbaje, nevoi sau diferențe.

►„Ultima stație de pe Strada Pieței“, de Matt de la Pena și Christian Robinson (editura Panda) e o carte foarte specială, care a reușit performanța rară de a câștiga atât Premiul Newbery pentru calitatea scriiturii (premiu acordat de regulă romanelor), cât și o mențiune Caldecott pentru ilustrații. E o reprezentare bogată și sinceră a vieții urbane într-o comunitate foarte diversă, ilustrând un microcosmos în care ne putem regăsi cu toții.

Recomandări de cărți pentru copii de la Alina Stan – Lecturi cu Alina:

► „Dacă vii pe pământ“, de Sophie Blackall

► „Gruffalo“, de Julia Donaldson, ilustrații Axel Scheffler

► „Proiectul Barnabus“, de Devin Fan, Eric Fan, Terry Fan

► „Vreau să fiu invizibil“, de Dan Ungureanu

► „Laboratorul ghiduș al lui Chițibuș“, de Lavinia Braniște, ilustrații Oana Ispir

► „În țara vacilor fericite“, de Ana Maria Sandu, ilustrații Oana Ispir

Recomandări de cărți pentru copii de la Alexandra Lopotaru – Povești din Bebelonia:

► „Recomand seria «Emoțiile lui Noni», prin care îi ajutăm pe copii să identifice curcubeul emoțiilor, recomand seria «Bobiță și Buburuză» pentru a ilustra prietenia și bunătatea, aș recomanda «Râsul este cel mai bun medicament» sau «Ora de culcare la Zoo» pentru porții de râs. Avem în bibliotecă foarte multe cărți, iar acestea mi-au venit rapid în minte. Dar nu am cum să nu amintesc și seria «Conni», «Lotta descoperă lumea», «Povestea Micului Alunar» sau cărțile Juliei Donaldson. Și, desigur, cărțile mele pentru relația dintre frați.“

Recomandări de cărți pentru copii de la Ioana Macoveiciuc – Prințesa urbană:

► „Pentru copii de trei-șapte ani aș recomanda «Adevărul gol-goluț», o carte despre limite personale, cum să spui NU când cineva face ceva ce nu-ți dorești, cum să ceri acordul înainte de a atinge pe cineva, ce să faci când te rătăcești sau când te abordează un străin. Pentru copiii peste 13 ani, «Povestea fără sfârșit» a lui Michael Ende. Pentru copiii de 10-12 ani, seria «Copacul depărtărilor», de Enid Blyton.“

Recomandări de cărți pentru copii de la Olina Ortiz:

► „Dintre cărțile mele, aș recomanda «Ai voie, Naivoie!», pentru copiii cu vârste de trei-opt ani. Este o poveste despre limite și libertate. Aș recomanda «Fetița care a salvat Iubirea», pentru copiii mai mari (șase-zece ani) – e o poveste de aventuri, dar și o alegorie, un basm modern, să zicem. Iar pentru copiii cei mai mici, sub trei ani, aș recomanda «Mălăiță, vino la băiță!», o carte în versuri, foarte frumos ilustrată de Doina Zavadschi, care deja îi fascinează pe bebeluși.“

Cultură