Cavalerii valurilor

Lucian Mândruță, skipper pe un velier, face o scurtă descriere poetică a yachtmenilor, anunțând începutul sezonului de regate.

Nu-i recunoști după armură. N-au pe lângă ei bufoni de curte și nici menestreli care să le cânte isprăvile. Nu știu să poarte nici joben – și oricum l-ar lua vântul. Bastonul cu măciulie de argint le e complet străin și, atunci când vorbesc cu o doamnă, nu scot o batistă din buzunar s-o fluture în timp ce fac o reverență, ca în filmele acelea de epocă, cu marinari de familie nobilă.

Cu toate astea, ei sunt noua regalitate a Mării Negre. Suverani de fapt și de drept ai tuturor furtunilor de până în gradul 6 pe scara Bofors. Stăpâni peste o împărăție a delfinilor obraznici și-a calcanului atât de gustos… Domnind peste mii și mii de kilometri pătrati de apă mai puțin sărată decât Mediterana, dar imposibil de băut, când ți-e sete în larg. Noroc că pentru asta au bere la rece!

Vorbim, firește, despre noua clasă socială, cea mai recluzivă și mai discretă a României: marinarul de duminică. Seniorul regattelor, omul stăpân pe randă și foc ( așa se numesc două dintre vele), dar, cumva, complet la cheremul Împăratului Celor Patru Vânturi.

Dar cine sunt acești temerari ai mărilor? Câteva semne distinctive:

Sunt oamenii cu venit peste medie, dar nu uriaș. Cel mai frecvent, noii marinari pasionați de vele sunt corporatiști din middle și high management. Sunt cei care își pot permite să cheltuie cam 500 de euro pe un curs de iahting și apoi tot câteva sute pe sezon pentru a participa la regatte (curse de veliere) sau pur și simplu pentru câteva ieșiri pe mare.

Altă trăsătură importantă: vor altceva de la viață și investesc în experiențe mai degrabă decât în bunuri. Uneori, e genul de om care își cumpără o mașină ieftină și care consumă puțin doar ca să poată pleca la Mangalia în fiecare vineri seară, din mai până-n octombrie. Și, de-acolo, unde îl duce vântul.

De fapt, yachtmanul are și el avere, dar banca lui nu știe asta. Bogăția lui e tot ce poate strânge cu ochii, de la frumusețea apusului la larg de Cap Caliacra și până la strângerea de inimă atunci când, la o pală de vânt, catargul se apleacă atât de tare și toate parâmele scârțâie atât de rău încât crezi că aia e ultima zi în care îți mai vezi barca deasupra apei…

Încă un lucru bine de știut: veliștii nu sunt totuna cu cei care merg cu iahtul cu motor. Dacă ar fi să facem o analogie, velistul e motociclistul de Harley care prețuiește libertatea, experiențele extreme și o anume moștenire culturală (de la Jules Verne la Cristofor Columb și înapoi la Hemingway).

Dar vorbeam de nobilime. Mai corect ar fi însă termenul de „caracter“. Cumva, calmul mării și eleganța fabuloasă a orizontului îi fac și pe oameni mai înțelepți. Mai calzi, mai buni și mai prieteni unii cu alții.

La capătul zilei, asta e adevărata nobilime care nu ține neapărat de familie sau de istorii cu strămoși, ci de felul în care te porți cu cei din jur. Marea, cu pericolele și riscurile ei, ne învață până la urmă această lecție: ești mare când ești generos. Și ești câștigător chiar dacă, până la urmă, cum spune englezul „iahtingul este un sport în care stai îmbrăcat sub duș (plouă mult pe mare) și tai banii cu foarfeca!“

În speranța că v-am molipsit, într- o lună și jumătate pe litoralul românesc începe un nou campionat de regate (competiții de veliere). Și pentru prima oară după criză iahtingul românesc începe să dea semne de revenire: mai mult de cinci echipaje noi (pe veliere proaspăt achiziționate) vor lua startul și se vor alătura celor circa 30 de ambarcațiuni care au concurat și anul trecut. Regatele se vor desfășura în porturile Constanța, Eforie, Mangalia și Limanu și vor fi reunite anul acesta sub titulatura Samsung România Cup.

Călătorii