Cât te costă să evadezi în... București
Rețeaua hotelieră Ibis România, parte a grupului internațional Accor, a lansat pachete de tip city break în București, cu scopul de a atrage mai mulți turiști în capitala României.
Rețeaua hotelieră Ibis România, parte a grupului internațional Accor, a lansat pachete de tip city break în București, cu scopul de a atrage mai mulți turiști în capitala României.
Pachetele city break promovează viața de noapte din București, muzeul Antipa și obiectivele turistice de pe Calea Victoriei.
“Vrem ca Bucureștiul să devină o destinație de vacanță, atât pentru turiștii români din alte orașe, cât și pentru turiștii străini”, a declarat Ioan David, directorul general al Ibis România.
Rețeaua Ibis operează patru hoteluri de trei stele în România, dintre care două în București și câte unul la Constanța și Sibiu. În total, rețeaua Ibis operează 760 de camere. Radu Enache este proprietarul celor patru hoteluri.
Prețul pachetului numit “Ibis Bucharest Nightlife” este de 76 de euro de persoană și include două nopți de cazare în timpul weekend-ului cu mic dejun și un tur al barurilor și cluburilor din București, cu băuturi incluse în patru localuri.
Pachetul “Ibis Promenada pe Calea Victoriei” cuprinde un tur cu ghid însoțitor pe Calea Victoriei, în care sunt prezentate clădirile istorice, două nopți de cazare. Prețul pachetului este de 76 de euro.
Cel de-al treilea pachet city break, “Ibis Redescoperă Muzeul Antipa”, propune, pe lângă două nopți de cazare cu mic dejun și welcome drink, o vizită la muzeul Grigore Antipa, redeschis recent în urma modernizării. Pachetul costă 62 de euro de persoană, iar copii au reduceri de până la 93%.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția