Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Cât îi costă pe bogații României friptura de lux

Restaurantul unde îți rezervi halca de carne cu câteva zile în avans. Cum au descoperit Nicu Gheară sau Peter Imre gustul cărnii de vacă de Covasna, hrănită cu porumb și ferită de atmosfera nefastă a frigiderului.

Cât îi costă pe bogații României friptura de lux
Cât îi costă pe bogații României friptura de lux · Foto: După Afaceri

Ce mănânci, aia devii. Dacă mănânci carne, rămâi prizonierul nevoilor primare. Adică mai mult sau mai puțin un animal. Este filosofia misticului indian Osho, care a predicat, printre altele, și vegetarianismul. Filosofia Osho a fost îmbrățișată și de lumea bună a Bucureștiului, însă nu cea a misticului indian, ci a măcelăriei – restaurant cu același nume, unde carnea de vacă, în porții care ajung și la 600 de grame, este consumată de câteva luni numai cu rezervare înainte.

“Am păstrat tradiția restauranului Osho din Statele Unite, meniul nostru fiind în proporție de 90% bazat pe carnea de vacă. Mai avem carne de berbecuț sau de oaie, brânzeturi și vinul casei”, spune Roxana, una dintre anfitrioane. Filosofia Osho, când vine vorba de carne, este că aceasta nu trebuie “întinată” cu aditivi și nu trebuie ținută niciodată în frigider – ea nu poate ajunge decât de pe bancul de lucru al măcelarului în tigaie și apoi în farfurie. Aflați la ce prețuri se vinde friptura de lux pe www.gandul.info.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția