Cât au plătit românii pentru artă și alte obiecte de colecție la licitațiile din 2020? Cel mai scump tablou adjudecat, opera "Țărăncuță cu fuior pe cale" a lui Nicolae Grigorescu
Șapte tablouri și alte obiecte de colecție s-au vândut în acest an în România în cadrul unor licitații și au fost adjudecate la un preț de cel puțin 100.000 de euro.
Șapte tablouri și alte obiecte de colecție s-au vândut în acest an în România în cadrul unor licitații și au fost adjudecate la un preț de cel puțin 100.000 de euro, arată o analiză a casei de licitații Artmark. Este vorba tablouri, un ceas din titan și aur roz și de bradul “O lume minunată”, obiect de design realizat de voluntarii organizației Salvați Copiii România.
Cele mai multe prezențe în topul celor mai scumpe loturi de artă sau obiecte de colecție vândute public în 2020 pe piața internă sunt tablourile, ele fiind semnate de nume celebre precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza sau Adrian Ghenie.
„Dacă facem o medie aritmetică a celor mai importante 10 tranzacții prin licitație în 2020, ne rezultă o medie de 116.250 de euro. Dacă o raportăm la media topului 10 din 2019, de 119.000 euro, nu ne rezultă diferențe semnificative (-2,36%). Însă din punct de vedere al volumului total de piață, calculele parțiale și provizorii indică, față de 2019, o creștere în acest an a numărului și valorii tranzacțiilor prin licitație, cu aproximativ 20%”, spun reprezentanții Artmark.
Cum a reușit această piață să crească în plină pandemie, dublată și de o criză economică? Oficialii casei de licitații Artmark pun evoluția pe seama unor serii de factori. Unul dintre ei este apariția, în a doua jumătate a lui 2019, a două noi case de licitație. Un altul este faptul că români având mai mult timp la dispoziție în 2020 pentru a căuta online și a constata nivelul încă foarte accesibil al cotațiilor artei românești în piața românească incipientă de artă. De altfel, licitațiile au fost doar online în cea mai mare parte a anului.
„Platforma Artmark Live folosită de Casa de licitație A10 by Artmark a depășit în luna octombrie 10.000 de conturi online. Începuturile au fost grele, canalul de participare online, live, prin internet, la licitațiile fizice ale Artmark a fost lansat, experimental, în 2011. Dacă în primii ani de activitate, doar puțini dintre cumpărătorii de artă optau pentru licitarea live prin platforma online (2-5%), la sfârșitul lui 2019 deja 50% dintre adjudecări se realizau către palete electronice.” Iar în 2020, după debutul pandemiei, de nevoie, licitația s-a mutat integral în online.
Cele mai scumpe trei opere de artă cumpărate la licitații în 2020 în România sunt tablouri, este vorba de operele “Țărăncuță cu fuior pe cale” a lui Nicolae Grigorescu, adjudecată pentru 220.000 euro, “Vas cu garoafe” de Ștefan Luchian (125.000 de euro) și „Irina” de Nicolae Tonitza (120.000 de euro).
Topul celor mai scumpe loturi de artă sau obiecte de colecție vândute public în 2020 pe piața internă:
1. Nicolae Grigorescu – “Țărăncuță cu fuior pe cale” – 220.000 euro (Licitația A10 de Primăvară, 24 martie)
2. Ștefan Luchian – “Vas cu garoafe” – 125.000 euro (Licitația A10 de Vară, 11 iunie)
3. Nicolae Tonitza – “Irina” – 120.000 euro (Licitația A10 de Toamnă, 22 octombrie)
4. Ceas Richard Mille RM030, din titan și aur roz – 112.500 euro (Licitația A10 a unei Colecții de Ceasuri Importante, 26 mai)
5. Adrian Ghenie – “Untitled” (“Memory”) – 110.000 euro (Licitația A10 de Artă Contemporană, inclusiv o secțiune caritabilă dedicată Zilei Veteranilor, 11 noiembrie)
6. Victor Brauner – “Poetul Geo Bogza arată capului său peisajul cu sonde” – 100.000 euro (Licitația A10 a unei Colecții de Avangardă, 25 iunie)
7. Bradul “O lume minunată”, obiect de design realizat de voluntarii organizației Salvați Copiii România – 100.000 euro (Licitația caritabilă a Festivalului Brazilor de Crăciun, organizată de Salvați Copiii România cu suportul Casei A10 by Artmark, 10 decembrie)
8. Nicolae Grigorescu – “Țărăncuță cu mărgele albastre” – 95.000 euro (Licitația A10 de Toamnă, 22 octombrie)
9. Ștefan Luchian – “Interior cu garoafe” – 95.000 euro (Licitația A10 de Toamnă, 22 octombrie)
10. Nicolae Grigorescu – “Trandafiri sălbatici” – 85.000 euro (Licitația A10 de Iarnă, 16 decembrie)
11. Nicolae Tonitza – “Afize” – 80.000 euro (Licitația A10 de Vară, 11 iunie)
12. Colier din aur alb, pavat cu diamante albe 16,8 ct și fancy yellow 9,3 ct – 80.000 euro (Licitația A10 de Bijuterii Importante, 26 martie)
13. Ceas Richard Mille RM005 “Felipe Massa” AG TI din platină, ediție limitată 3/40 – 75.000 euro (Licitația A10 de Ceasuri, inclusiv o mică colecție Tourbillon, 10 noiembrie)
14. Nicolae Tonitza – “Venețiană” – 70.000 euro (Licitația A10 de Vară, 11 iunie)
15. Nicolae Tonitza – “Nud văzut din spate” – 70.000 euro (Licitația A10 de Toamnă, 22 octombrie)
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția