Cât au cheltuit românii pentru petrecerea Revelionului
Numărul românilor care au petrecut Revelionul în pensiunile și hotelurile din țară a scăzut cu 18,1% față de anul anterior, la 78.100 de persoane, iar aceștia au cheltuit 74,5 milioane lei, cu 40,1% mai puțin, potrivit datelor transmise de Federația Patronatelor din Turismul Românesc și citate de Mediafax.

În ceea ce privește românii care au mers în destinații externe, numărul acestora s-a redus cu 20,2%, la 8.370 de turiști, iar suma totală cheltuită a fost cu 15,2% mai mică, respectiv 4,1 milioane de euro.
“În turismul intern tarifele au scăzut cu 20-25% față de anul trecut, în timp ce în turismul extern prețurile s-au redus cu numai 10%. Cu toate aceste reduceri de tarife, numărul turiștilor a scăzut la nivelul anului 2004. Cauzele principale au fost perioada scurtă de concediu din acest an, scăderea puterii de cumpărare și tarifele încă mari față de câștigurile românilor, precum și dezvoltarea programelor artistice de Revelion în piețe publice”, se arată în materialul transmis de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția