Carl Cox - egalul Cesariei Evora
Carl Cox - egalul Cesariei Evora
Titlul nu o sa va mai mire cand veti afla ca intrarea in clubul La Mania si biletele la concertul solistei din Capul Verde costa la fel. Intre un milion si un milion jumate. Daca adaugam si consumatia, rezulta ca Cesaria e mult mai accesibila. Este, desigur, un calcul strict financiar.
Intrebarea fireasca este: “Ce face Carl Cox de banii astia?”. Unul dintre raspunsurile cele mai facile ar fi: “are trei urechi!”, stiut fiind faptul ca veteranul house uzeaza de trei platane. Altfel spus, are unul in plus fata de majoritatea DJ-ilor. Aceasta este “amprenta” lui, eticheta pe care toata lumea o cunoaste. Varianta de raspuns pe care o agreez eu cel mai mult este insa alta. Cox nu e un DJ oarecare: producer, activand de la inceputul anilor 80 in acest business, el ofera in fiecare program o suita de senzatii si sonoritati pe care cei mai tineri nici nu le cunosc. Multe dintre aceste sonoritati fiind inventate chiar de el.
Clubberii foarte tineri il considera pe Carl Cox… fumat. Nimic nu ma poate bucura mai tare, pentru ca asta ma face sa sper ca in club vor fi mai putini pusti decat de obicei. Atractia acestui “profesor” se va face simtita la oamenii care isi amintesc inceputul infectiei rave de la sfarsitul anilor 80 si explozia acid-house, genuri de care Cox nu este strain.
Ce-mi mai place la Carl Cox? Ca nu mai e numarul 1 mondial; ca a mixat hip-hop, progressive si hard-techno; ca e mai batran decat mine (n. 1962); ca stie soul si ca nu se da in spectacol cu tot felul de toale excentrice care distrag atentia de la ce stie efectiv sa faca un DJ.
Un argument in plus pentru setul lui Cox este sunetul din La Mania. Bun. Fata de alte locatii pe unde s-a mai labartat seria The Mission, clubul din Mamaia e un loc unde banii nu sunt aruncati. Cum, din nefericire, a mai fost cazul. Oricum, conceptul Mission era la un moment dat atat de trendy incat nimeni nu mai venea pentru muzica. Majoritatea “clubberilor” discutand despre haine la warm-up. Cred ca unii dintre ei ar fi fost fericiti daca ar fi putut intra si cu masinile in sala.
House-ul, ca orice gen muzical care vinde, a fost invadat de tot felul de impostori. Carl Cox nu este unul dintre ei si de acest lucru o sa va dati singuri seama daca mergeti sa-i ascultati setul. Va recomand sa faceti rost inainte de cel putin unul dintre cele 15 long-play-uri pe care le-a lansat in ultimi 10 ani, ca sa nu aveti o surpriza prea mare.
Ramane sa vedem (si mai ales sa auzim) impreuna daca “Ultimul Mohican” din Manchester este sau nu “too old to rock’n’roll/ too young to die”.
ERATA: In articolul de vinerea trecuta, despre clubul Krystal, s-a
folosit o ortografie incorecta (i in loc de y). Acesta este, de altfel, singurul lucru pe care autorul si-l reproseaza.
raduco@profm.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
