Care este viitorul fondurilor mutuale romanesti?
Piata fondurilor mutuale romanesti se mentine de cateva luni la apoximativ 1.000 miliarde de lei ( sun 30 milioane de dolari). Investitorii nici nu vin, dar nici nu pleaca. Singurele cresteri apar atunci cand este lansat un nou fond, iar acesta administreaza inca de la inceput o suma mai mare, plasata de societati apropiate administratorilor, asa cum ar fi bancile
Piata fondurilor mutuale romanesti se mentine de cateva luni la apoximativ 1.000 miliarde de lei ( sun 30 milioane de dolari). Investitorii nici nu vin, dar nici nu pleaca. Singurele cresteri apar atunci cand este lansat un nou fond, iar acesta administreaza inca de la inceput o suma mai mare, plasata de societati apropiate administratorilor, asa cum ar fi bancile. Cu cateva exceptii castigurile aduse de fonduri nu depasesc dobanda adusa de depozitele bacare, iar mai bine de jumatate dintre fonduri nu au reusit in primele sase luni sa tina pasul cu inflatia.
Cu toate acestea, exista fonduri care au adus investitorilor de la inceputul anului un castig care acopera inflatia previzionata pentru 2003. Alegerea unui fond mutual nu este atat de simpla. Unele dintre fonduri percep comisioane substantiale de rascumparare daca investitia este detinuta pe o perioada mai scurta, ceea ce poate poate insemna un an sau chiar mai mult. In conditiile de instabilitate de pe piata romaneasca este greu de apreciat chiar si pentru analisti ce se va intampla cu actiunile de la Bursa sau cu dobanzile de pe piata monetara peste un an. Daca lucrurile nu merg asa cum trebuie si veti dori sa va lichidati investitia va trebui sa platiti un comision de retragere care poate ajunge pana la 10%. Mai mult strategia de investitii a fondului s-ar putea schimba sau unul din administatorii care au contribuit la castigurile aduse de fond in ultima perioada ar putea pleca.
Unii analisti afirma ca perspectivele societatilor de administrare nu sunt prea bune. “Acum cativa ani, cand majoritatea societatilor de administrare au intrat pe piata, perspectivele industriei de administrare a investitiilor erau bune. De atunci, cheltuielile necesare de administrarea fondurilor au crescut, in principal datorita legislatiei, investitiile in fonduri s-au mentinut la un nivel constant, iar legislatia a devenit tot mai stricta,” spune Daniel Marinescu, analist independent, fost director al unei societati de administrare a investitiilor.
Indicele costurilor unui fond este printre indicatorii pe care putin investitori ii iau in calcul. Acesta reprezinta raportul dintre chetluielile lunare suportate de fond si activul fondului, cu alte cuvinte, cat platiti lunar pentru administrerea banilor. Exista fonduri in cazul carora indicatorul ajunge pana la 1,3%, iar la cele mai multe se situeaza la aproximativ 0,5%. Aceasta inseamna ca anual castigati cu 6% mai putin decat daca ati face singur plasamantele pe care le face fondul.
Iulian Panait, administrator la Certinvest, crede insa ca perspectivele fondurilor sunt bune. “An de an sumele investite in fondurile mutuale au crescut, la fel s-a intamplat si cu numarul de fonduri si societati de administrare, iar intrarea bancilor pe aceasta piata nu poate fi decat un lucru bun”, a spus el.
Concurenta externa va fi probabil in urmatorii ani unul din adversarii societatilor de administrare romanesti. Societatile straine de administrare vor putea intra pe piata romaneasca a fondurilor mutuale cel mai de tarziu in 2007, iar acestia, cu costuri mai mici, experienta mai bogata si acces mai facil pe pietele internationale vor fi un concurent de temut pentru fondurile romanesti.
Poate unul din principalele defecte ale administratorilor romani de fonduri este ca se uita prea mult la banci. Intrebati de ce castiguri asa de mici administatorii spun ca incearca sa fie o alternativa mai buna la plasamentele in depozitele bancare: ori ca banii pot fi retrasi oricand si aduc un randament mai mare fata de un cont curent la o banca, ori ca investitorii au anumite facilitati.
“Dupa reautorizarea fondurilor, intentionam sa oferim investitorilor in fondul Tezaur posibilitatea de a plati cu unitatile de fond facturile la unele utilitati,” spune Iulian Panait, administrator la fondul Tezaur, fond care investeste in instrumente monetare.
BCR Asset Management, societatea de administrare a investitiilor a Bancii Comerciale Romane a anuntat ca ofera o asigurare gratuita de viata sau una pentru cas celor care investesc peste 100 milioane de lei in fond.
Pe de alta parte, analistii recunosc ca, fondurile nu au nici oportunitati de a castiga. “Pe piata romaneasca nu exista alte posibilitati de a obtine castiguri semnificative decat sa cumperi actiuni si sa speri ca se va intampla ceva si acestea vor creste. Nu se pot realiza speculatii cu titluri de stat sau alte titluri cu venit fix, ca sa nu mai vorbim de a castiga de pe urma scaderii preturilor actiunilor sau investitii in indici bursieri,” comenteaza Daniel Marinescu.
Regulamentele care reglementeaza fondurile mutuale impun, practic, administratorilor care fac plasamente preponderent in actiuni sa faca investeasca in cel putin zece actiuni. Acest lucru pare firesc daca ne gandim la necesitatea de dispersie a riscului. Brokerii spun insa ca pe piata romaneasca este uneori chiar imposibil sa gasesti zece actiuni in care sa merite sa investesti. Desi la Bursa de Valori Bucuresti si pe piata RASDAQ sunt listate aproape actiunile 6.000, doar cateva din acestea sunt tranzactionate in fiecare zi, ca sa nu mai vorbim de cele care au posibilitati reale de crestere.
Scaderea dobanzilor a propulsat anul trecut fondurile care investesc in actiuni. Tendinta se va mentine probabil si anul acesta, sau chiar si anul viitor. E greu de spus ce se va intampla atunci cand piata va scadea cu fondurile de actiuni, mai ales daca posibilitatile lor de plasament nu se vor diversifica.
vlad.nicolaescu@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția