Canon Pixma MX340 – multifuncționalul de apartament
O dată cu migrarea computerelor de la birou către casele noastre a apărut și necesitatea existenței, pe lângă acestea, a unei imprimante. Mai luăm de lucru acasă, mai trebuie să printăm urgent ceva, un voucher, formular sau vreun bilet de avion, mai avem copii la școală care trebuie neapărat să-și printeze temele, exemplele pot continua.
O dată cu migrarea computerelor de la birou către casele noastre a apărut și necesitatea existenței, pe lângă acestea, a unei imprimante. Mai luăm de lucru acasă, mai trebuie să printăm urgent ceva, un voucher, formular sau vreun bilet de avion, mai avem copii la școală care trebuie neapărat să-și printeze temele, exemplele pot continua. Este un instrument util lângă un computer până la urmă. Dar, în același timp cu scăderea prețurilor și cu avansarea tehnologiilor, banalele imprimante au început să fie accesorizate, au primit și roluri de copiator sau de fax, au devenit multifuncționale. Nici prețurile nu mai sunt prohibitive, astfel că aproape oricine își poate permite achiziționarea uneia.
Un astfel de multifuncțional, de apartament să zicem, util chiar și într-un birou cu activitate mai restrânsă, poate fi și modelul A4 al celor de la Canon, MX340, care poate fi în același timp imprimantă color, copiator color și fax.
L-am utilizat vreme de câteva săptămâni bune, până am stors și ultimul strop de cerneală color din el și am fost impresionat de răspunsul prompt, rapid, la printare în primul rând. Documentele printate sunt clare și au parte de culori naturale. Poate printa la o rezoluție maximă de 4800 x 1200 dpi la viteze aproximative de 8.4 ppm în varianta monochrom și 4.8 ppm în cea color.
De asemenea, printarea fotografiilor color din vacanțe poate fi o joacă de copii, putând fi trecute pe hârtie fotografică chiar și direct de pe camera foto prin intermediul PictBridge. Pentru rezultate de calitate și durabile, recomand utilizarea cernelurilor și a hârtiei foto originale și speciale pentru fotografie.
Dar, pe lângă funcționalitatea primară de imprimantă, nici cea de scanare nu m-a lăsat nepăsător, fiind una pe care eu o consider extrem de utilă. În primul rând avem la dispoziție un alimentator automat (ADF) care poate primi până la 30 de coli și prin care putem scana foarte rapid și ușor. Documentele pot fi scanate și printate (copiate) sau trimise pe un PC, prin e-mail sau pe o memorie USB atașată. Scanurile sunt color, calitative, aproape la fel ca și originalele.
Cei care mai utilizează încă fax-ul, cu toate că eu cred că este un instrument pe cale de dispariție, au la dispoziție unul de tipul G3 care transmite documentele la viteze de 33.6 kbps. Fax-urile pot fi stocate în memoria internă sau, ulterior, pe o memorie USB pentru arhivare.
O altă caracteristică utilă este și modulul Wi-Fi încorporat astfel încât nu trebuie să îl amplasăm neapărat pe lângă calculator. Multifuncționalul va sălășlui acolo unde avem noi spațiu și unde nu ne deranjează, oriunde în casă.
Canon-ul Pixma MX340 este un multifuncțional care se poate dovedi util în orice apartament sau birou de dimensiuni mici, atât prin rapiditatea funcționării, prin calitate, prin multitudinea de funcționalități acoperite, dar și prin prețul competitiv. Are un preț de aproape 360 lei, iar cartușele, unul negru și unul color, costă câte 68 de lei.
Caracteristici tehnice
Pro:
– Are Wi-Fi
– Funcționare rapidă
– Are ADF
– Prețul
Contra:
– Puțin cam voluminos
Caracteristici tehnice:
– Format maxim: A4
– Dimensiuni: 458 x 415 x 198 mm
– Rezoluție de listare: până la 4800 x 1200 dpi
– Rezoluție de scanare: până la 1200 x 2400 dpi
– Conexiuni: USB, Wi-Fi
Caracteristicile complete sunt disponibile pe www.canon.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția