Cand samovarul fluiera si pisica toarce
Totul a inceput la Carturesti II, pe langa Piata Romana, unde am dat nas in nas cu cativa prieteni veniti sa mai arunce un ochi la cartile de pe raft, din ce in ce mai greu accesibile din cauza preturilor care au sarit in aer de la inceputul anului
Totul a inceput la Carturesti II, pe langa Piata Romana, unde am dat nas in nas cu cativa prieteni veniti sa mai arunce un ochi la cartile de pe raft, din ce in ce mai greu accesibile din cauza preturilor care au sarit in aer de la inceputul anului. Avantajul aici este ca nu trebuie sa cumperi: poti sa alegi o carte, doua, trei, cu care treci in ceainarie, unde e musai sa-ti rupi din buzunar undeva intre 50.000 si 85.000 lei pentru a comanda un ceai. Cu ceaiul alaturi, nu te mai bate nimeni la cap, poti citi linistit pana pe la 9 seara, cand se inchide pravalia. Muzica de asemenea nu e o problema, puteti asculta ce vi se serveste sau puteti veni cu muzica la pachet, iar daca vreti manele v-ati gresit locul. Dar nu numai cu muzica puteti veni de acasa: cativa artisti si oameni de cultura si-au adus chiar scaunul!
Unul dintre prietenii mei s-a asezat cu mare satisfactie pe scaunul adus de Cartarescu, un scaun din lemn oarecare de birou, iar eu am dat fuga pe scaunul lui Ioan Grosan – un scaun cu tapiterie rosie, evadat din sufragerie pentru a bea un ceai la Carturesti. Daca maestrul consuma arome ceva mai tari cine stie pe unde, macar scaunul sa aiba parte de un ceai, nu? Si Dinescu si-a trimis scaunul la ceainarie, la fel si cuplul de actori Victor Rebengiuc – Mariana Mihut, la un moment dat si al lui Plesu fusese pe acolo, dar s-a plictisit cand compania a devenit prea eclectica, iar pentru o vreme au mai fost si scaune apartinand lui Gellu Naum sau cel al istoricului Neagu Djuvara.
Cei de la ceainarie mi-au explicat ca totul a pornit de la faptul ca, initial, ceainaria nu avea scaune de nici un fel, asa ca cineva a avut ideea unei colecte. Pe langa obiectele apartinand unor personalitati, se mai gasesc scaune realizate de Serban Sturdza, care este si proprietarul ceainariei.
Cat despre ceaiuri, aveti de ales dintr-o gama de 60-70 de sortimente, care mai de care mai exotice. Eu am ales de aceasta data un ceai verde – Wellness Green Tea Pina Colada indulcit cu miere despre care, ca orice profan, nu pot spune decat ca a fost o incantare.
Pentru ca la Carturesti nu se fumeaza si nu se mananca, mi-am zis sa “ma reped” pana in Dorobanti pentru a testa si ceainaria-cafenea Rendez-Vous, care isi va sarbatori primul an de existenta de Martisor. Spatiul Rendez-Vous nu este un loc destinat exclusiv consumului de ceai, de aici si atmosfera ceva mai impersonala, garnisita mai ales cu muzica frantuzeasca sau la cerere. Povestea locului a inceput la Strasbourg, unde Madalina Radulescu a prins gustul ceaiului si, revenita prin Bucuresti, a batut din picior, iar familia s-a executat si asa a inceput aventura. Doamna Radulescu spune ca nu era posibil sa investeasca doar intr-o ceainarie, n-ar fi fost suficienta clientela, asa ca aici se servesc prajituri de casa, sandvisuri si se pot face chiar rezervari pentru evenimente. Pentru ca, pe timp de vara, amatorii de ceai sunt tot mai putini, la vara, cei care tin fraiele afacerii vor sa introduca si ice tea.
Cel mai atragator este coltisorul cu cutii de ceai venite din cele mai indepartate colturi ale lumii, amenajat langa tejgheaua de la bar. Pentru ca aveam pofta de ceva familiar, am preferat ceaiul de iasomie, pe care l-am gasit mult mai parfumat, fata de alte ceaiuri pe care le-am degustat cu alta ocazie la Rendez-Vous si care imi parusera cam diluate.
Ce-mi mai place aici este plicul luuuuung cu ceai, pe care il scufunzi in ceainicul cu apa fierbinte pana cand se scurge nisipul din clepsidra. Ca sa nu mai spunem ca aici se si fumeaza, spre deosebire de alte locuri. La ceai parca timpul se scurge mult mai greu decat la orice alta bautura, iar clepsidra n-a facut decat sa ne aduca aminte de cat de vremelnici suntem si, cum incepusem deja sa intram intr-o stare vecina cu poezia, am luat-o catre locul numit Ceai la Cotroceni din cartierul cu acelasi nume.
Locul cu pricina este situat la subsolul unei case vechi, chiar vis-a-vis de Palatul Cotroceni, asa incat pe timp de vara, puteti trage cu ochiul, de pe terasa, la delegatiile oficiale care scurg catre Palat.
Pe timp de iarna, nu e recomandabil sa mergeti pe timpul zilei, cand arata mai curand a casa parasita. Seara insa locul capata mister, iar la el contribuie nu doar paravanele cu umbre chinezesti, ci si muzica, intunericul si glasurile soptite care te fac sa casti urechile si sa incerci a descifra sensuri ascunse. Multi dintre cei care vin acolo sunt creativi de pe la agentiile de publicitate din jur, asa ca poate fi un loc bun in care sa tragi cu urechea la ce spune concurenta. Dar sa nu uiti nici o clipa ca si concurenta poate face acelasi lucru!
Tudor Smirna este un tanar intreprinzator, absolvent de studii economice, care s-a dus de bunavoie si s-a prezentat concurentei. Cu cei de la Carturesti spune ca este prieten si le este recunoscator ca au fost deschizatori de drumuri. La Rendez-Vous s-a dus si s-a prezentat simplu “Eu sunt concurenta!”, dupa cum a marturisit.
Pentru ca se afla in cautari privind viitoarea sa cariera, ca tanar absolvent, Tudor a ales calea ceaiului, in 2002, dupa ce in prealabil a facut ucenicie pe langa un maestru ceh. Din Cehia aduce si ceainicele care se vand aici si la Galeriile Comerciale Orhideea (preturile variaza intre 10 si 70 de euro, unele dintre obiecte fiind unicat).
Am aflat cu aceasta ocazie ca ceaiul este clasificat asemenea vinului, iar unele dintre cele 90 de sortimente disponibile aici includ in prezentare unele adnotari pe care insa numai initiatii le pricep. Am mai aflat ca e bine ca ceaiul sa stea departe de metal, conform traditiei, astfel ca ceaiurile traditionale, nearomatizate, se prepara in ceainice de ceramica. De alfel, Tudor considera ca ceainicele reprezinta unele din principalele atuuri care fac diferenta intre locul pe care l-a construit si concurenta.
Am consumat un ceai aromat Rooibos din Africa de Sud cu coaja de citrice si flori, ascultand muzica lui Jan Garbarek, cu gandul la vara, cand pe terasa se va putea fuma narghilea.
Faptul ca intr-o singura dupa-amiaza am reusit sa acopar aproape toate ceainariile din Bucuresti nu dovedeste decat un singur lucru: ca mai e inca mult loc sub soare. claudia.covaci@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția