Cand razboiul e un joc... de strategie

Bombele adversarilor au nimicit intreaga garnizoana. Iar pe front situatia e grava: nu sunt resurse pentru ingrijirea ranitilor, iar munitia s-a terminat. Cu toate astea, ducem intense tratative de pace. Insa, pana se incheie discutiile, salvez jocul si dau un restart.
Nu e un fragment dintr-o relatare de pe frontul din Orientul Mijlociu. Iar antiaerienele care ne-au asurzit pot fi oprite dintr-o miscare de mouse. Asta pentru ca lupta pentru pace e virtuala.
Noul Peacemaker nu este un negociator in situatii de criza, ci doar un joc de strategie pe calculator, in care jucatorii isi pot asuma rolul primului-ministru israelian sau al liderului palestinian. Deciziile (chiar daca sunt de multe ori neinspirate) pot fi insa repetate la nesfarsit. Pana cand capeti indemanare si cei pe care i-ai ales drept “inamici” vor avea de suferit. Jocul a fost conceput chiar de Asi Burak, un student american de origine israeliana impreuna cu colegii sai de la Carnegie Mellon University din Pittsburg. “Chiar daca initial oamenii sunt socati sa afle ca exista un joc despre Orientul Mijlociu, se implica foarte repede si se straduiesc sa gaseasca cea mai buna solutie”, marturisea acesta de curand. “Iar dupa ce au jucat de cateva ori, ajung sa stie mai multe despre conflict decat daca ar fi citit ziarele timp de 10 ani”, adauga el.
Daca pana acum jocurile pe computer erau doar “instrumente” de evadare intr-o lume fantastica, uneori inspirate de filme si desene animate (gen Harry Potter sau Shrek) sau doar simple jocuri de indemanare (daca ne gandim la Super Mario), acum au devenit un nou gen – “divertisment diplomatic” care imprumuta elemente din lumea reala (conflicte politice, razboaie, atentate). Iar producatorii sustin ca nu mai vand doar amuzament, ci o noua metoda de a obtine reactiia utilizatorilor. De fapt, sustin specialistii, aceste jocuri serioase fac parte dintr-un nou curent initiat de producatorii si cercetatorii din domeniu care isi propun sa testeze pe de o parte noi metode de a capta interesul tinerilor consumatori si pe de alta parte potentialul educativ al acestor jocuri video.
O serie de organizatii renumite s-au implicat in lansarea si promovarea unor noi versiuni. Spre exemplu, Fundatia McArthur a initiat anul trecut o bursa pentru dezvoltarea jocurilor “persuasive” si premii pentru cercetatorii care se implica in studierea fenomenului. Intre timp Natiunile Unite au lansat “Food Force”, un joc la fel de educativ, care demonstreaza dificultatea oferirii de ajutor in zonele de conflict, iar Ivan Marovic (cofondator al miscarii de rezistenta a tinerilor sarbi – Otpor) a sustinut producerea jocului intitulat “A Force More Powerful” care explica principiile strategiilor non-violente. Conferinta internationala Games for Change, care a avut loc la New York in luna iulie, a reunit ONG-uri, academicieni, precum si reprezentanti ai Bancii Mondiale si ai Organizatiei Natiunilor Unite.
Henry Jenkins, un profesor britanic care studiaza relatia dintre jocuri si noile metode de invatare, sustine ca printre motivele pentru care jocurile au devenit un lucru atat de serios se numara si faptul ca aceste noi media s-au maturizat odata cu tinerii care au crescut utilizandu-le. “Cei care au crescut cu Super Mario au intrat deja pe piata muncii sau in politica, asa ca ei pot vedea jocurile ca pe un nou instrument comunicational”.
Iar daca jocurile se pot obtine gratis de pe Internet, impactul noilor media creste semnificativ. Doar Food Force (jocul lansat de Natiunile Unite), spre exemplu, a fost downloadat de un numar de 4 milioane de utilizatori.
Tot ca instrument de comunicare si educare si-a gandit jocul si Gonzalo Frasca, game-designer si profesor la Universitatea din Copenhaga. Dupa ce Statele Unite au trimis trupe in Irak, profesorul, nemultumit de strategia politica adoptata de americani, in loc sa-si arate nemultumirea pe forumuri sau pe un blog, a preferat sa conceapa “September 12”. Reactiile de genul “nu poti sa te joci cu lucrurile serioase” nu au intarziat sa apara. Insa jocul are un mesaj prestabilit. Jucand September 12 utilizatorii constata ca numarul teroristilor creste cu fiecare bomba menita sa-i lichideze. Concluzia? Bombardamentele nu sunt metoda cea mai eficienta impotriva terorismului – o alta lectie de invatat.
Daca pe vremuri gamerii se chinuiau sa omoare monstri sau sa gaseasca diverse comori, noile strategii implica invatarea la nivelul deciziilor democratice si al tratatelor de pace. Insa, oricat s-au straduit cercetatorii sa stabileasca impactul jocurilor serioase asupra noii generatii, admit ca e ca intr-o lupta. Oricate “tratative” educative s-ar duce, oricand poate aparea un “joc-bomba” pe piata care sa-i faca pe copii sa uite de razboi.

Stil de viață /Tendinte