Caligrafie pe celuloid

Noua ani. De atat a fost nevoie pentru ca unul dintre cele mai faimoase filme ale regizorului britanic Peter Greenaway, "The Pillow Book" (sau "Cartea de capatai") sa fie lansat in Romania. Filmul se gasea si prin alte diverse metode si a fost prezent la cateva festivaluri, dar parca nu era suficient

de Stefan Dobroiu Cultură · 13 ianuarie 2006 · 2 min de citit

Noua ani. De atat a fost nevoie pentru ca unul dintre cele mai faimoase filme ale regizorului britanic Peter Greenaway, “The Pillow Book” (sau “Cartea de capatai”) sa fie lansat in Romania. Filmul se gasea si prin alte diverse metode si a fost prezent la cateva festivaluri, dar parca nu era suficient. Un film atat de experimental si inovativ era necesar sa zaboveasca mai mult pe marile ecrane pentru a putea fi inteles mai bine.

Ce este cartea de capatai? Un fel de jurnal, pe care femeile japoneze din vechime il foloseau pentru a-si nota ganduri, poezii, intalniri de dragoste, secrete. De aici si ideea lui Greenaway, care a scris si scenariul, de a imagina o carte de capatai moderna, scrisa extrem de modern de o japoneza cat se poate de moderna.

Nagiko (Vivian Wu) este pasionata de caligrafie. Pe cand era mica, tatal ei, caligraf celebru, ii picta legenda facerii lumii pe fata la fiecare aniversare, iar matusa ii citea din celebra carte de capatai, veche de o mie de ani.

Cand Nagiko creste, imbina pasiunea pentru caligrafie cu experientele sexuale, cautand amanti care sa-i scrie pe corp.

Cand il intalneste pe Jerome (Ewan McGregor), un translator britanic, incepe sa-si scrie propria carte de capatai pe trupul lui, afland in acelasi timp ca este amantul editorului care s-a folosit de tatal ei. Povestea se dezvolta pur shakespearian, amestecand intr-un “parfait melange” (referire la melodia care revine apasator si obsedant in coloana sonora) dragoste, gelozie, moarte, razbunare si crima.

“The Pillow Book” nu este un film usor de vazut, iar Greenaway este departe de a fi regizorul care sa se “injoseasca” facand concesii spectatorilor sai. Una dintre principalele idei ale filmului este aceea de “autor Dumnezeu al creatiei sale”. Legenda pe care tatal lui Nagiko o rosteste in timp ce ii picteaza fata (Dumnezeu a facut primul om din lut si i-a pictat mai intai ochii, apoi buzele si, in cele din urma, sexul) explica modul in care Nagiko porneste de la a fi un receptacul pasiv (trup inert, simpla panza pentru caligrafie) si devine artist creator, o adevarata zeita, care anima trupurile amantilor sai, dandu-le un rost si folosindu-le pentru a se razbuna.

Pentru un spectator roman, deloc familiarizat cu vechea arta a caligrafiei japoneze, “The Pillow Book” poate deveni un film frustrant, care scapa pe alocuri intelegerii. Cu superioritate si orgoliu de creator absolut, Greenaway ne ingreuneaza si mai abitir sarcina lasand personajele sa vorbeasca in japoneza sau chineza si “uitand” sa traduca replicile sau traducandu-le gresit sau nesincronizat. Mai mult, regizorul foloseste o multime de tehnici vizuale (ecrane divizate, care prezinta actiuni complementare, sau jocul alb-negru/color) si reuseste sa creeze o adevarata caligrafie pe celuloid, cu efect imediat asupra spectatorului, care sare de la admiratie la nerabdare, pentru a sovai la un moment dat intre oroare si dezgust.

Cultură