Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Calculator prin buzunare, SMS pe maneci

Hainele vor deveni in curand simple accesorii pentru cele mai noi inventii ale lumii high-tech, spun atat expertii in tehnologie, cat si cei din industria modei. Tehnologia face deja parte din viata noastra, insa ea va deveni de nelipsit din buzunarele fiecaruia



Hainele vor deveni in curand simple accesorii pentru cele mai noi inventii ale lumii high-tech, spun atat expertii in tehnologie, cat si cei din industria modei.



Tehnologia face deja parte din viata noastra, insa ea va deveni de nelipsit din buzunarele fiecaruia. Astfel, in loc sa cari dupa tine un laptop, pe viitor vei avea totul inclus chiar in hainele cu care te imbraci. Firele castilor vor trece direct prin tesatura, in loc de monitor vor exista ochelari speciali, iar restul componentelor vor sta in buzunare speciale. Exista insa inca destule probleme legate de acest design futuristic. Un lucru este sigur: nimeni nu va fi obligat sa se imbrace ca un cyborg, daca nu doreste acest lucru.



Accesul la tehnologia in miscare este util tuturor, iar noile sisteme din ce in ce mai puternice vor culmina tocmai cu aceste computere incluse cu totul in haine. Cel putin asa spun specialistii care au participat la ultima conferinta privind tehnologia “de purtat”, care a avut loc la Birmingham. Telefonul cu handsfree nu mai sperie pe nimeni acum, desi initial cei care purtau asa ceva erau confundati deseori cu garzile de corp. La fel, de mai multi ani se discuta despre imaginea de pe ecranul PC transpusa pe niste ochelari speciali, care se conecteaza prin tehnologie wireless WiFi sau Bluetooth la computer. Lumea se va obisnui si cu asta, spun expertii.



Cu toate acestea, cu cat evolueaza mai mult, tehnologia la purtator devine din ce in ce mai extravaganta, mai scumpa si chiar mai inutila. “In acest moment, toate proiectele pe care le-am vazut au prea multe fire, casti, ochelari sau butoane afisate pe maneci”, a apreciat un specialist al Motorola prezent la conferinta. “Problema acestei industrii este ca telefoanele si handheldurile sunt din ce in ce mai mici. Sistemele de recunoastere vocala sunt tot mai dezvoltate, iar aceste accesorii, precum tastaturi sau butoane devin astfel inutile”, a apreciat el.



Expertul Motorola considera ca va exista tehnologie “la purtator” si pe viitor, insa ea nu va fi tinuta “la vedere”. “Oricum vor exista mai multe tipuri de accesorii. Oamenii sunt diferiti si prefera modele diferite. Dar eu cred ca tehnologia ar trebui sa se imbine firesc cu hainele, fara sa scoata in evidenta utilizatorul. Nu cred ca unii ar vrea sa se vada pe strada ce bijuterii tehnologice ascund sub haina “, a mai spus el.



Majoritatea hainelor prezentate la expozitia de la Birmingham au fost realizate tocmai pentru a fi altfel, un pic tehno, sa arate bine, nu sa fie confortabile si sa te ajute in nevoia de comunicare. Accesul la tehnologie este destul de dificil si pentru designerii din lumea modei, pentru ca trebuie comandate componente speciale pentru astfel de haine. si bineinteles ca oamenii din IT vad cu alti ochi hainele tehnologice decat cei din industria modei.



an centrul atentiei la aceasta expozitie s-a aflat si compania Softswitch, care a facut un pas inaintea tuturor pe calea realizarii computerelor la purtator. Ei au creat materiale textile speciale, care transmit comenzi catre gadget-urile electronice prin simpla atingere. Softswitch a participat la realizarea jachetei “Burton Amp”, prima haina din lume ce are un player de muzica Apple iPod incorporat. Conceputa pentru pasionatii schiului sau practicantii snowboard-ului, haina a fost realizata in asa fel incat playerul sa poata fi controlat direct de pe un panou de control aflat pe maneca.



Tehnologia Softswitch va fi folosita in curand si pentru producerea unei haine “telecom” de catre o firma renumita a carei identitate nu a fost inca dezvaluita. Pentru crearea jachetei vor fi utilizate materiale speciale care sa directioneze semnalele audio catre casti. Astfel, haina va fi similara telefonului mobil putand trimite chiar si SMS-uri. “Tot mai multe gadget-uri vor iesi din cutiile lor de aluminiu si vor incepe sa se ascunda in buzunarele speciale ale unor haine”, a declarat un responsabil al Softswitch. “Cred ca peste aproximativ 10 de ani, cel putin 20% dintre hainele produse vor avea componente electronice in ele”, a mai spus el. dan.dragomir@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția