Despre călătorii, cu Tereza Tranakas, CEO al OXYGEN: ”Suntem o familie activă, iar majoritatea vacanțelor noastre individuale sau de familie implică schi, bicicletă, sailing sau un maraton culturalo-culinar“
Vacanțele spontane sunt rezervate mai ales pentru zilele libere sau weekenduri, dar în general plăcerile cu familia sunt programate cu cel puțin trei-patru luni înainte, dacă nu și mai mult, spune Tereza Tranakas, CEO al OXYGEN. „Asta pentru că depindem de programul de școală, de sezon. De exemplu, avem vacanță de iarnă în care mergem în fiecare an la schi în străinătate, planificată cu circa șas…
Tereza Tranakas este CEO al OXYGEN, una dintre cele mai mari agenții independente de comunicare integrată din România, și o pasionată a muntelui. De altfel, și familia ei este adepta unui stil de viață activ, astfel că vacanțele implică de cele mai multe ori schi, bicicletă, sailing sau un maraton culturalo-culinar. La final bateriile sunt încărcate, acesta fiind cel mai important suvernir.
Vacanțele spontane sunt rezervate mai ales pentru zilele libere sau weekenduri, dar în general plăcerile cu familia sunt programate cu cel puțin trei-patru luni înainte, dacă nu și mai mult, spune Tereza Tranakas, CEO al OXYGEN. „Asta pentru că depindem de programul de școală, de sezon. De exemplu, avem vacanță de iarnă în care mergem în fiecare an la schi în străinătate, planificată cu circa șase luni în avans.“
Grecia este o destinație preferată vara, iar de obicei iarna destinația aleasă oferă oportunitatea unor ture generoase de schi.
„Iarna trecută am fost în St. Anton în Austria la schi. Totodată, ne place să călătorim în orașe bogate în experiențe faine pentru copii care combină cultură, artă, divertisment. Londra rămâne în topul orașelor preferate de către copii. Eu călătoresc și în vacanțe sau mai degrabă excursii și expediții montane, singură sau împreună cu prieteni, cel mai frecvent în Alpi – Italia, Franța sau Elveția. Dar iubesc România, întotdeauna facem vacanțe și acasă, în special la munte.“
Partea de research este de fapt o rețea în care intră sfaturile prietenilor sau sugestiile lui Claude.
„Ne interesăm despre destinații, căutăm locuri propice pentru familii active sau expediții care ne hrănesc pasiunile. Suntem o familie activă, iar majoritatea vacanțelor noastre individuale sau de familie implică schi, bicicletă, sailing sau un maraton culturalo-culinar.“
Fiind antreprenoare, Tereza spune că munca vine și în vacanță, dar asta nu o împiedică să se bucure de experiențe. Iar dintre toate destinațiile, muntele este locul în care revine cel mai des datorită acelui paradox frumos în care efortul fizic îți încarcă de fapt bateriile.
„Aș spune că muntele a devenit laitmotivul vacanțelor mele, locul în care revin mereu și îmi încarc bateriile. În România, am descoperit locuri minunate în munții noștri – Bucegi, Retezat, Crai, Rodnei. Suntem norocoși că avem niște peisaje și locuri atât de spectaculoase și autentice.“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția