Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Călătorie printre stele

Primii aviatori se ghidau după soare atunci când zburau, iar după lăsarea întunericului se lăsau călăuziți în călătoria lor de stelele care le și țineau companie pe timpul nopții.

Călătorie printre stele
Călătorie printre stele · Foto: După Afaceri

Primii aviatori se ghidau după soare atunci când zburau, iar după lăsarea întunericului se lăsau călăuziți în călătoria lor de stelele care le și țineau companie pe timpul nopții. Modelul BRS Diamond Eagle al producătorului francez Bell & Ross este parcă o odă închinată astrelor, astfel că la prima vedere cadranul albastru regal presărat cu șapte diamante te duce cu gândul la cerul înstelat al unei nopți de vară.

Diamantele nu sunt de altfel poziționate la întâmplare pe cadranul rotund, ci sunt așezate pentru a recrea constelația Vulturul, care se vede cu ochiul liber de pe pământ. Ceasul quartz are o carcasă de 39 de milimetri din oțel. Modelul BRS Diamond Eagle este disponibil în două variante, dintre care una simplă, iar o alta cu carcasa încununată de 66 de diamante. Pentru a se asorta cu cadranul, cureaua din piele de aligator este în aceleași tonuri de albastru.

Bell & Ross este disponibil în rețeaua de magazine Cellini

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția