Calatorie in vazduh

Stancile de la Meteora se vad de departe. Mai intai observi formele lor ciudate, ca niste zaruri imense aruncate in mijlocul campiei. De-abia apoi incepi sa vezi manastirile ridicate pe crestetul stancilor si te intrebi: “cum a fost posibil?”

Despre giganticele formatiuni geologice, modelate de timp intr-o mare varietate de forme, adevarate stalagmite ridicandu-se se cer, se spune ca sunt darul lui Dumnezeu pentru cei piosi, indemnati de credinta sa-si petreaca viata in solitudine.

Aproape atarnand deasupra prapastiilor, manastirile isi merita cu prisosinta numele, “cele din vazduh”. Cu valea raului Pindus in spate si, mai departe, campia Tesaliei, cu padurile si satele intinse la poalele stancilor, Meteorele ofera o priveliste de neuitat. Pana si producatorii de film au fost atrasi de aceasta locatie, folosita pentru ultimele scene dintr-un film James Bond, “For Your Eyes Only”, in care un Roger Moore foarte sportiv se catara pe stanci pentru a ajunge la manastirea Agia Triada (Sfanta Treime).

Meteorele sunt unul dintre cele mai vechi locuri duhovnicesti ale Greciei. Calugarii au fost atrasi de “coloanele cerului”, cum li se spune stancilor, inca din secolul IX. Pe atunci ei se adaposteau in grotele sapate de vreme in piatra. O asezare monastica in adevaratul sens al cuvantului se formeaza doua secole mai tarziu, cand numarul calugarilor creste. Duminica si cu ocazia sarbatorilor importante, ei coborau in satele din preajma stancilor pentru a lua parte la slujbele religioase.

Prima manastire a fost construita mult mai tarziu, in secolul XIV. Calugarul Athanasie, venit de la muntele Athos, a intemeiat aici o mica sihastrie si a pus bazele manastirii care in prezent se numeste Megalo Meteoro (Marea Meteora). Manastirea se afla pe cea mai inalta stanca, la o altitudine de peste 600 de metri. Este cea mai importanta din complexul de manastiri si este vizitata de peste un milion de turisti anual.

Pana acum cateva decenii, accesul la manastirea Marea Meteora, ce poarta hramul Schimbarii la Fata, se facea intr-un mod foarte solicitant: cu franghii si lanturi fixate pe peretele stancii. Acum, turistul doritor sa vada frumusetile dinauntrul zidurilor de piatra nu mai trebuie sa depuna un efort de alpinist. Trebuie sa urce doar 177 de trepte sapate in stanca, lucru care poate tine destul de mult, pentru ca la fiecare pas te opresti ca sa admiri privelistea. Pe la jumatate urcusului o sa vedeti o mica cismea, de fapt o teava subtirica prevazuta cu un robinet. Nu-l rotiti pentru ca, oricat de surprinzator ar fi acolo, intre doua trepte ale scarii, la sute de metri deasupra solului, un suvoi de apa o sa va faca leoarca.

Pentru numai doi euro, portile manastirii se deschid. Ai impresia ca intri intr-un mic oras, cu stradute extrem de inguste, pavate cu piatra. Chiar daca suprafata pe care a fost construita nu e mare, manastirea lasa impresia de spatiu, de libertate si neingradire. Acest lucru se datoreaza felului in care a fost organizata, pe niveluri, astfel incat spatiul sa fie cat mai bine utilizat. De asemenea, terasele inveselite de panselute portocalii iti lasa impresia ca te afli undeva intre cer si pamant, avandu-le pe amandoua la indemana.

In muzeul manastirii, amplasat in fosta sala de mese a calugarilor, poti afla crampeie din istoria acesteia. A fost fondata pe la anul 1340, dar acum nu se mai pastreaza nimic din forma initiala. Prima biserica construita de calugarul Athanasie era dedicata Fecioarei Maria. In jurul ei, el a construit chilii pentru calugarii care au inceput sa caute refugiu pe stanca. Mai tarziu, a fost construita a doua biserica, cu hramul Schimbarii la Fata. O persoana foarte importanta in istoria manastirii este succesorul lui Athansie, calugarul Ioasaf. Fost rege si unul dintre cei mai mari protectori ai asezamantului religios, Ioasaf a construit alte chilii, un spital, un rezervor de apa si a renovat biserica. De asemenea, el a fost unul din fondatorii manastirii Ypsilotera, asezata pe o alta stanca, la fel de inaccesibila, aflata chiar in fata celei pe care este acum Megalo Meteoro.

Manastirea a inflorit in special dupa jumatatea secolului XVI. Datorita darurilor facute de regi si de alte persoane sus-puse, ea a devenit cea mai importanta manastire din complexul de la Meteora. In 1544 a fost construit superbul naos care poate fi vazut si astazi, decorat cu fresce celebre in toata lumea. Chiar daca inauntru nu este voie sa faci fotografii, pentru ca lumina puternica a flash-urilor sa nu dauneze culorilor (si poate pentru ca turistul impresionat de fresce sa cumpere la iesire albume la preturi piparate), nu m-am putut abtine sa nu pastrez o amintire imprimata pe cardul aparatului de fotografiat. Bineinteles, cu flash-ul dezactivat…

Langa biserica se afla biblioteca, una dintre cele mai bogate si valoroase din lumea intreaga. Peste jumatate din cele 1.200 de manuscrise de la Meteora se afla la Megalo Meteora. In ciuda imprejurarilor istorice nefavorabile si a evenimentelor nefericite (incendii, furturi), calugarii au reusit sa pastreze intacta marea majoritate a manuscriselor, documentelor si cartilor tiparite pe care le-au obtinut de-a lungul timpului.

In timpul ocupatiei otomane, manastirile de la Meteora si muntele Athos au pastrat vie cultura elena, fiind nu numai centre religioase, ci si academice si artistice.

Se crede ca, fara rolul extrem de important jucat de manastiri in pastrarea traditiilor si culturii elene, Grecia de astazi nu ar fi fost decat o replica a imperiului otoman, cu extrem de putine informatii despre radacinile si istoria sa. Manastirile au atras pe langa oameni ai bisericii si filozofi, poeti sau pictori celebri din Grecia. Ele au devenit un adevarat sanctuar pentru cei persecutati, aici gasindu-si adapost mari nume ale culturii elene.

Din cele 24 de manastiri aciuate odinioara pe varful stancilor nu au mai ramas decat sase. Ruinele celorlalte, mai mult sau mai putin bine pastrate, se pot vedea inca de pe terasele de la Megalo Meteoro. Cele sase ramase pot fi vizitate intr-o singura zi: Megalo Meteoro, Rousanou, Sf. Stefan, Varlaam, Sf. Nikolaos Anapafsa si manastirea Sfintei Treimi. Chiar la poalele stancilor este orasul Kalambaka. Mic, foarte cochet, intesat de vile cu un singur etaj, in stil mediteranean, Kalambaka a inflorit datorita fluxului de turisti atras de manastiri. Cei neinteresati de cele sfinte pot gasi in Kalambaka o multime de alte distractii: cursuri de alpinism, sarituri cu parasuta sau parapanta si, aviz doamnelor, targul de haine de blana, la mare cautare nu la greci, care nu prea sufera de frig, ci la turistii din sud-estul Europei. O alta atractie a orasului este fantana din centru, care probabil apare in fotografii in casele tuturor locuitorilor din Kalambaka. Nu de alta, dar toate miresele se fotografiaza aici in ziua nuntii.

De cealalta parte a Meteorelor se afla atelierul de icoane. Adevarata institutie, si ea foarte prospera datorita numarului mare de turisti, atelierul de icoane este locul de unde toata lumea isi ia obligatoriu o icoana.

Cand intri in atelier e ca si cum ai intra intr-o imensa biblioteca: in jur sunt rafturi pline de icoane, aranjate in functie de stil, metoda de realizare sau subiect. Unele sunt pictate de mana de calugarii din manastire. Altele sunt lucrate in argint de mesteri recunoscuti. Altele sunt pictate pe materiale insolite, cum ar fi scoarta de copac sau bucati de lemn de diverse forme.

Bineinteles, aceste icoane sunt extraordinar de scumpe (pretul lor poate ajunge si la mii de euro), dar buzunarele mai firave pot gasi in atelier si icoane serigrafiate, mult mai ieftine. Arata la fel ca si cele pictate de mana si poti zice cu mandrie si despre ele: “sunt de la Meteora!”

Călătorii