Călătorie către centrul Universului

Simone de Beauvoir a scris „There is something in the New York air that makes sleep useless“. Frank Sinatra i-a dedicat orașului care nu doarme niciodată un cântec. Alți artiști au ales să îl picteze sau să îl imortalizeze în fotografii. Nicio formă de artă nu poate însă să surprindă energia din New York pe care o simți imediat ce ai ieșit din aeroport și ai călcat pe pământul american.

Un prieten mi-a spus că atunci când ajungi la New York simți ori că îți dă energie, ori că te lasă sleit de puteri. Cert este că orașul își face simțită vibrația, negativă sau pozitivă. Am ajuns la New York la apusul soarelui. Nu dormisem de aproape 24 de ore, însă tind să îi dau dreptate lui Simone de Beauvoir. Când ajungi la New York nu ai nevoie de somn, energia orașului îți ține loc de pat, casă și masă. Nu degeaba a fost supranumit „centrul Universului“, „Marele Măr (Big Apple)“, „orașul care nu doarme niciodată“, „capitala lumii“, „Gotham“ sau „Metropolis“.

De îndată ce taxi-ul ne-a lăsat pe 1335 Avenue of the Americans am știut că nu o să reușesc să dorm până ce nu o să simt pulsul orașului. Aveam de ales între Central Park, Empire State Building și The Grand Central Terminal. Primul era la nici cinci minute de hotel, însă deja se înserase. Al doilea am considerat că merită o seară întreagă, mai ales că revăzusem de curând „An affair to remember“, filmul nominalizat la patru premii Oscar în care Cary Grant, Nickie după numele său din film, se îndrăgostește de Deborah Kerr (Terry) și îi propune să se revadă abia după șase luni, sus, pe Empire State Building. Așa că am luat-o spre The Grand Central Terminal, în jos pe 6th avenue sau Avenue of the Americas, am ocolit Times Square, am tăiat una dintre cele mai cunoscute artere ale modei și am ajuns. Văzută din afară, gara te impresionează din punct de vedere arhitectural, iar odată ce ești înăuntru te simți proiectat parcă într-unul dintre numeroasele filme hollywoodiene care încep sau se termină cu o imagine filmată aici. La urma urmei, este cea mai mare gară din lume după numărul de peroane (44, cu 67 de șine). Tot acolo îți dai seama că nu eși singurul care s-a uitat la prea multe filme americane. Nu de alta, dar este a șasea cea mai vizitată atracție turistică a lumii înainte de marele bazar din Istanbul și chiar de Tour Eiffel din Paris. Pe prima poziție în top este Time Square.

În „inima“ New Yorkului am ajuns în aceeași seară, după ce am poposit la unul dintre „Diner-ele“ tipic americane pentru burgeri, cartofi prăjiți și brownies. Nici măcar în inima Americii nu m-am lăsat ispitită de burgeri (care pot să arate la fel de bine ca în reclame), însă am cedat tentației unei brownie și a unor chocolate chip pancakes (clătite cu fulgi de ciocolată).

Când am ajuns în Times Square nu pot să spun decât că m-am simțit tare copleșită. Și tare mică. Zecile de panouri iluminate non-stop dau viață acestei piețe și ziua și noaptea.

De altfel, indiferent la ce oră am trecut prin Times Square – fie că era în primele momente ale dimineții sau aproape de miezul nopții – zona este întotdeauna plină de oameni care fie admiră peisajul și respiră aerul de New York, fie fac shopping la magazinul M&M, un magazin de dulciuri și accesori amplasat pe cinci etaje, fie participă la spectacolele organizate ad-hoc pe stradă.

Acestea din urmă nu au însă nimic de-a face cu cele de pe Broadway, artera unde zeci de teatre își așteaptă cuminți clienții. Totuși, și spectacolul de dans din Times Square a reușit să strângă câteva zeci, chiar mai bine de o sută de oameni. Iar dansatorii au strâns și ei câteva zeci, chiar peste o sută de dolari.

Spectacole la New York găsești la tot pasul, fie ele de dans, de modă – în special pe Fifth Avenue – sau arhitecturale. Ca să te bucuri pe deplin de spectacolul arhitectural al New York-ului ai două opțiuni: să urci pe Empire State Building sau pe The Rockefeller Center de unde poți vedea și Empire.

Eu am ales să le văd pe amândouă, unul dis de dimineață și unul seara, după căderea întunericului. Deși New Yorkul m-a cucerit din primul moment, nu cred că ziua are aceeași putere de convingere ca noaptea.

Când am ajuns la intrarea în Empire State nu știam ce va urma, mai ales că zona de marmură și lumina aurie de la intrare îți dă inițial impresia că ai intrat într-o bancă de top. Abia după ce liftul a început să urce și urechile să mi se înfunde am realizat cu adevărat unde sunt. De îndată ce am ajuns sus, la etajul 102, am început să aud în stânga și în dreapta „Wow“, „I haven’t seen anything like this“. Pe mine priveliștea m-a lăsat fără cuvinte și m-a dus cu gândul la Crăciun.

Niciodată, nicăieri nu am mai văzut atâtea luminițe și așa o atmosferă de sărbătoare. Dacă de atmosfera de sărbătoare poți scăpa, de Empire State Building nu. Clădirea veghează asupra New Yorkul și e vizibilă parcă din orice colț al orașului.

După ce am văzut partea agitată a New Yorkului am ales să-i văd și cealaltă față: The High Line. Acest cuib al artiștilor nu și-ar putea găsi locul în niciun alt oraș din lume. Creat

de-a lungul unei căi ferate abandonate, acest refugiu te desprinde de viața aglomerată a New Yorkul-ui și-ți oferă o altă perspectivă de sus asupra orașulului care nu doarme niciodată.

Înălțată la câțiva metri deasupra soșelelor, această oază nu scapă nici ea de zumzetul taxiurilor, care face parte din soundtrack-ul New York-ului însă aici, între florile de câmp și canapelele din lemn de pe care poți admira tolănit Manhattanul, „muzica“ orașului capătă cu totul alte valențe. După ce ai coborât scările – High Line se întinde pe o distanță de 1,6 kilometri – ajungi în cartierul galeriilor de artă, al buticurilor vintage ascunse de ochii necunoscătorilor și al graffiti-urilor care decorează pereții clădirilor cu scene iconice din istoria Americii.

De aici am avut de ales dacă să o pornesc spre Central Park, MET (Metropolitan Museum of Art), Guggenheim, spre Upper East și Upper West Side sau spre agitatul sud, de unde „veghează“ cele mai importante bănci și instituții financiare ale lumii.

Am preferat să merg spre cartierele elitiste, acolo unde o proprietate costă cel puțin o sumă cu șase zerouri. „Pe Madison Avenue nu îți permiți nici să iei masa, dar să îți iei o casă“, îmi spunea un localnic, designer vestimentar care s-a oprit „de bună voie și nesilit de nimeni“ pe stradă pentru a mă ajuta cu câteva „ponturi“. Păream probabil (deși nu eram) pierdută cu harta în mână.

Tot el mi-a spus că în Upper East Side, cel mai scump cartier al New Yorkului, lumea nu închiriază, ci doar cumpără, prețurile pentru un apartament variind între 7 și 70 de milioane de dolari.

În Upper West Side (al doilea cel mai scump cartier new-yorkez, despărțit de primul prin Central Park) prețurile coboară până la „doar“ patru milioane de dolari. Străzile celor două cartiere pe care tocmai le vizitasem pentru a respira același aer cu „the top of the top“ nu epatează, sunt liniștite, populate de câțiva călători relaxați și multe cafenele și baruri.

Adevăratul New York nu înseamnă însă doar restaurante de lux, deși fără ele New York-ul nu ar fi New York. O experiență culinară în orașul care nu doarme niciodată trebuie completată cu un covrig sau hot-dog vândut în plină stradă și de un cupcake la Magnolia Bakery. Așa cum Parisul are macaroons, New Yorkul are cupcakes. Lupta se dă și pe plan secund între croissant și hot dog. Ce este cert însă este că o mușcătură din marele măr este cea mai gustoasă.

Călătorii