Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Businessul mobil

Computerele portabile au inceput sa se specializeze fiecare pe domeniul lui, impartindu-se astfel in doua categorii: cele ultraportabile, destinate strict pentru business, si cele mai putin portabile, care sunt perfecte pentru jocuri video, dar care au o grautate mai mare si tin mai putin la baterie

Computerele portabile au inceput sa se specializeze fiecare pe domeniul lui, impartindu-se astfel in doua categorii: cele ultraportabile, destinate strict pentru business, si cele mai putin portabile, care sunt perfecte pentru jocuri video, dar care au o grautate mai mare si tin mai putin la baterie.

Cele de business pot fi utilizate pentru prezentari de afaceri, merg foarte bine atunci cand se lucreaza intr-una din aplicatiile din suita Office a Microsoft si devin foarte valoroase datorita faptului ca stocheaza un numar foarte mare de informatii importante legate de companie.

Asus a pregatit un astfel laptop pentru oamenii de business, sub nume de cod A6U-B126H, care vine dotat cu un procesor destul de rapid, chiar daca nu este dual core, Mobile AMD Turion pe 64 de biti. Memoria laptopului Asus este de 512MB, iar acesta vine dotat cu placa video si placa de sunet onboard.

Ecranul cu cristale lichide (LCD) cu care este echipat modelul A6U-B126H este suficient de mare pentru lucrul cu documente sau pentru navigarea pe Internet, acesta avand diagonala de 15,4 inci (aproape 40 de centimetri). Laptopul nu este nici foarte mare pentru cele din gama sa si nici foarte greu. Asus A6U-B126H masoara putin peste 35 de centimetri lungime si 28,4 centimetri latime, la o greutate de 2,65 de kilograme. Asta inseamna ca se integreaza perfect in orice mediu corporate, dar si in biroul personal de acasa.

Avantajul este ca puteti pastra toate informatiile companiei de care aveti nevoie in permanenta, hard disk-ul de 60GB fiind suficient de mare pentru documete corporate si prezentari de afaceri.

Laptopul Asus vine cu Windows XP Home Edition gata instalat, dispune de cititor pentru patru tipuri de card de memorie si stie sa se conecteze usor la Internet wireless sau la iesirea S-Video.

Daca vreti sa intrati in posesia laptopului Asus A6U-B126H, il puteti gasi in magazinele Ultra Pro Computers, la pretul de 3550 RON (35.000.000 lei), adica aproximativ 1010 euro, cu tot cu TVA.

Procesor: Mobile AMD Turion 64 MT-32

Memorie: 512 MB DDR

Placa video: onboard 64 MB

Placa de sunet: onboard

Placa de retea: 802.11b/g WLAN, 10/100Mbps

Ecran: 15,4” TFT LCD WXGA

Hard disk: 60GB; Unitate optica: DVD +/-RW

Porturi: S-Video, IEEE 1394, 4xUSB 2.0

Cititor de carduri: SD, MMC, MS, MS Pro

Sistem de operare: Microsoft XP Home Edition

Dimensiuni: 35,4 cm lungime, 28,4 cm latime, 3,5 cm adancime

Greutate: 2,65 kg

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția