Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Business Test Drive

Regele zoom-ului Pasionatii de fotografie stiu ca pentru o camera de succes este esential zoom-ul, acea functie care permite practic fotografierea unor peisaje sau persoane de la distante mari, fara a se pierde din calitatea imaginii. Panasonic DMC-FZ30 este versiunea actualizata a lui FZ20, lansata la exact un an dupa aparitia primului model

Regele zoom-ului

Pasionatii de fotografie stiu ca pentru o camera de succes este esential zoom-ul, acea functie care permite practic fotografierea unor peisaje sau persoane de la distante mari, fara a se pierde din calitatea imaginii.

Panasonic DMC-FZ30 este versiunea actualizata a lui FZ20, lansata la exact un an dupa aparitia primului model. Panasonic FZ20 este camera foto digitala care a cucerit premiile Asociatiei Europene pentru Imagine si Sunet (EISA) in vara acestui an.

Noul model are la fel un zoom optic de 12x, cel mai mare disponibil intr-o camera digitala destinata amatorilor si nu profesionistilor din domeniul imaginii. Lentilele sunt tot Leica, DC Vario-Elmarit, iar senzorul a crescut la 8 megapixeli, fata de cinci megapixeli cat avea FZ20.

Spre deosebire de multe camere digitale de pe piata, noul FZ30 are si control manual, dar si setari automate, pentru a transforma experienta fotografica intr-una extrem de placuta. Nu lipseste nici celebrul deja stabilizator de imagine, care elimina tremuratul mainii. Nici motorul grafic Venus Engine II, care permite eliminarea altor neclaritati optice, pentru ca imaginile sa fie perfecte.

Tehnologia pentru imagini mai stabile (Mega OIS – optical image stabilizer) a fost introdusa in camerele video de zeci de ani, pentru ca filmele sa nu fie tremurate, dupa cum se misca utilizatorul. Acum, Panasonic vrea sa faca din aceasta un standard pentru toate camerele foto digitale.

Zoom-ul poate fi ajustat si manual, ca la aparatele foto clasice, iar in total, cu zoom digital, se poate mari un detaliu de 48 de ori. Ecranul color, cu diagonala de 2 inci (peste 5 centimetri), nu mai este incastrat in carcasa aparatului, ci este mobil, putand fi miscat pentru a previziona fotografiile realizate din pozitii mai putin comode. De asemenea, este acum un ecran cu cristale lichide cu 235.000 de culori, fata de numai 130.000 de culori pentru versiunea FZ20.

Timpul de reactie al camerei a fost substantial imbunatatit, aparatul fiind gata pentru a captura imagini in mai putin de o secunda (0,97 secunde, oficial). De asemenea, timpul necesar reglarii automate a imaginii (autofocus) a fost redus la un sfert din cel in care se pregatea vechiul model. Exista insa de asemenea posibilitatea reglarii manuale a focus-ului camerei, tot cu ajutorul unui inel de control situat pe obiectiv, la fel ca la aparatele foto clasice.

Alta facilitate, speciala pentru pasionatii zoom-ului, este extinderea manuala a razei de zoom odata cu micsorarea rezolutiei imaginii. Zoom-ul optic poate fi dus la 15,3% la o rezolutie de 5 megapixeli, mai departe ajungand la 19,1x la o rezolutie acceptabila de 3 megapixeli.

Poate fi setat sa faca poze la viteza mare (1/2000) sau sa surprinda imagini artistice pe timp de noapte (expunere 60 de secunde). Are si un buton care blocheaza toate celelalte sisteme de control, pentru a realiza fotografii identice in anumite conditii date, fara a misca controlul in vreun fel.

Bateria cu litiu-ion a fost si ea imbunatatita un pic, pentru a asigura 280 de poze dupa incarcarea completa, iar softul care opereaza camera a fost substantial adus la zi. De exemplu, daca proprietarul face poza la un anumit unghi de inclinatie, acesta poate fi corectat, iar pozele realizate pe format inalt sunt prezentate ca atare pe ecranul LCD, pe PC sau televizor si nu rasturnate cum se intampla in cazul altor camere digitale.

Pentru cei care nu prefera controlul manual, camera ofera 14 moduri presetate de fotografiere, de la imagini cu copii (Baby) pana la imagini surprinse in lumina lumanarilor (Candle). Fiecare mod are un sistem de informatii care il ajuta pe utilizator sa gaseasca cele mai bune setari, pentru ca fiecare fotografie sa iasa perfect.

Pe piata americana, Panasonic Lumix DMC-FZ30 se gaseste la circa 700 de dolari. In magazinele romanesti va ajunge undeva in jurul a 30 de milioane de lei (3.000 de lei noi – 1.000 $). Modelul Panasonic FZ20 este 24,2 milioane de lei (2.420 lei noi – 800 $) pe www.cumparaturi.ro.

Tovaras de drum

Pentru profesionistii si oamenii de afaceri care calatoresc mult, posibilitatea de a lucra la un laptop, mai ales conectat la Internet, devine din ce in ce mai mult o obligatie decat un moft.

Raman insa vesnicele probleme: bateria se termina prea repede, inainte de ajunge la o priza, sau daca merge, calculatorul nu se poate conecta la Internet pentru a trimite la birou rezultatele muncii.

Solutia pare insa sa o aduca producatorul american Hewlett-Packard (HP), care propune laptopul HP Compaq 6110, realizat pe platforma Intel Centrino, compatibil cu bateria suplimentara de rezerva, care practic dubleaza viata echipamentului. Tehnologia Centrino permite nu doar conectarea rapida la retelele fara fire (Wi-Fi), ci si mutarea de pe o retea pe alta, in functie de cea care are semnal mai bun sau cea care este mai accesibila ca pret (eventual gratuita in baruri, restaurante, aeroporturi). Mai mult, avand procesor Centrino, laptopul se bucura de o viata mai lunga a bateriei.

Are numai 2,7 kilograme, aproape trei impreuna cu bateria suplimentara. Ecranul este cu diagonala de 15 inci (38 de centimetri). Are solutii de securitate, inclusiv pentru cazurile in care laptopul este furat. Mai mult, are de asemenea tehnologie pentru protectia datelor in cazul unui soc (cazatura de pe masa de exemplu).

Tastatura este extrem de comoda si usor de utilizat, avantaj pentru cei care au de scris texte sau de introdus date in diverse aplicatii. Este de asemenea protejata pentru incidentele in care cafeaua aterizeaza inevitabil pe calculator.

Nu se conecteaza doar la reteaua Wi-Fi, are in cadrul aceluias card optiunea de conectivitate Bluetooth, pentru sincronizarea cu telefonul mobil. Bineinteles, nu ii lipsesc celelalte functii standard: conectare prin cablu la retea, porturile USB, solutie de sunet integrata, utilizabila cu casti sau sistem home cinema, placa video integrata Intel de 64 MB. Modelul testat avea procesor la 1,6 GHz (Pentium 730), memorie de 256 MB RAM, hard-disc de 60 GB, unitate optica DVD, capabila sa scrie si sa rescrie discuri (si evident sa citeasca CD). Costa circa 3.719 lei noi pe site-ul www.flamingo.ro si 3.999 lei noi (1.110 euro) in magazinele companiei.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția