Business multifuncțional
Un MPV este considerat „mașina universală“ în Europa de Vest deoarece poate fi și de familie și de business și de oraș și pentru vacanță. La patru ani după ce a câștigat titlul de Mașina Anului cu S-Max, Ford vine cu a doua generație a lui C-Max.
Prezentat în luna martie a acestui an în cadrul Salonului Auto de la Geneva, la aproape trei luni de la dezvăluirea celui de-al treilea Focus la Detroit, C-Max și-a depășit “fratele” și a venit mai repede în Europa. Dacă Focus va fi lansat undeva în trimestrul doi al anului viitor, C-Max va putea fi comandat încă din luna ianuarie.
La exterior C-Max continuă liniile kinetic design și preia o serie de elemente de la Focus. Dimensiunile sunt compacte și reprezintă un bun compromis între o mașină de oraș și una de mers în afară. Principalele modificări față de generația anterioară se regăsesc la interior și sub capotă.
Imediat cum iei loc la volan prima impresie care îți vine în minte este că te-ai urcat într-o navă spațială – multe butoane, design hi-tech și mult albastru. Cei tineri cu siguranță vor aprecia noua planșă de bord, dar butoanele mici de pe consola centrală nu sunt printre cele mai ergonomice. Nici cele de pe volan care controlează tempomatul sau sistemul audio, dar aici vorbim de obișnuință. După mai multe sute de kilometri la volanul mașinii deja comenzile par mult mai intuitive, cel puțin cele de pe volan. Pe de altă parte, la Mondeo gradul de ergonomie este ceva mai ridicat, iar acomodarea durează mult mai puțin. O premieră în acest sens reprezintă cele două seturi de butoane pentru control de pe volan, cele din partea stângă controlează meniul computerului de bord, al cărui display este amplasat între ceasurile de bord și cele din dreapta pentru cel din partea superioară a consolei. Aici am fi preferat un display ceva mai generos. În schimb este unul de dimensiuni similare cu cel de pe Mazda3.
În ceea ce privește confortul, C-Max oferă suficient spațiu atât în spate, cât și în față pentru cinci pasageri care nu se vor simți obosiți nici după un traseu de peste 500 km. Scaunele din față oferă un suport lateral foarte bun, fiind comparabil cu cel dintr-un automobil sport. Tot în ceea ce privește confortul, modelul testat era echipat cu hayon electric, care permitea deschiderea și închiderea acestuia din telecomandă. Cei ce doresc un spațiu și mai mare se pot orienta către Grand C-Max, cu șapte locuri. La fel ca și în cazul lui Mondeo, principala noutate a lui C-Max o reprezintă motorizarea acestuia – propulsorul pe benzină de 1,6 litri și 150 CP din noua generație EcoBoost. Alături de interiorul hi-tech, motorizarea pe benzină transformă C-Max dintr-o mașină de familie într-una cu adevărat sport. Motorul supraalimentat este foarte distractiv la condus pe drumuri virajate de munte sau chiar și pe autostradă – urcă rapid în ture și menține o curbă de cuplu constantă. În același timp, cutia cu șase trepte este exact ce ne așteptam să regăsim pe un model de familie puțin mai lungă, dar bine etajată și confortabilă la utilizare.
De-a lungul testului, C-Max a indicat un consum mediu de aproximativ 8 litri/100 km, cu un vârf de 11 litri/100 km în traficul din capitală și un minim de 6 litri/100 km afară.
Caracteristici tehnice
Model: Ford C-Max
Motor: benzină, 1,6i EcoBoost, 150 CP, 270 Nm
Cutie de viteze: manuală, 6 trepte
Acc. 0-100 km/h:
9,4 secunde
Viteză maximă:
204 km/h
Consum mediu:
6,6 litri/100 km
Preț (cu TVA): N/A
Plus: Design, motor economic și sportiv, interior spațios
Minus: butoane prea multe pe consola centrală
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția