Bucurestenii masochisti si taximetristii sadici

Desi unul dintre avantajele meseriei de ziarist este faptul ca nu se semneaza condica, intr-o zi a fost nevoie sa ajung foarte repede la serviciu. Si cum, spre permanenta mea dezamagire, nimeni nu s-a prins inca ce anume faceau plimbaretii din Star Trek ca sa se teleporteze de la un capat la altul al universului, am fost nevoita sa recurg la solutia aleasa indeobste de bucurestenii masochisti, mai precis un taxi.

Dupa o jumatate de ora la telefon in incercarea de a gasi o masina (timp in care cred ca as fi ajuns la redactie si pe jos), realizez absurditatea situatiei, cuget o clipa daca nu as putea inhama husky-ul din dotare la o sanie, realizez ca nu am sanie si imi amintesc apoi si ca am exilat respectivul husky la tara, pe motiv de distrugere totala a casei si a pojghitei de normalitate psihica la care lucrez de vreo 28 de ani.

In cele din urma, ies in bulevard si, minune, un taxi “de firma” stationeaza chiar in fata blocului. Prima greseala – in loc s ma bulucesc in masina si sa urlu “Porneste ca trebuie sa ma intalnesc urgent cu tatal meu, generalul de politie Icsulescu”, il intreb politicos daca e liber. Lasa din mana cu parere de rau ziarul, se uita la mine de sus in jos si de jos in sus, stanga-dreapta si diagonala, dupa care conchide probabil ca nu prezint incredere si spune: “Merg doar la aeroport”. De dragul unei conversatii absurde, il intreb de ce vrea sa mearga doar la aeroport si daca a ales aceasta destinatie pe baza unui studiu de piata care a demonstrat ca majoritatea clientilor au o dorinta subliminala de a merge la aeroport, chiar daca, de fapt, spun ca trebuie sa ajunga, de pilda, la banca. Realizez insa ca l-am pierdut in momentul in care am rostit cuvinte precum “subliminal”. Asa ca, in calitate de client indignat, recurg la singura solutie posibila si demna – ii ofer 50.000 “spaga curata”.

Victorioasa, ma sui in masina pe care scrie mare ValY GAY (cred ca a vrut sa spuna guy, dar a iesit varianta mai sensibila) si ma apuc sa numar soferii care ii fac semne cu farurile sau cu ochiul. As putea sa ii explic unde a gresit, dar atunci nu as mai avea parte de episoade precum cel care l-a implicat pe Valy cel “gay”, o masina ultimul racnet, un sofer pe la vreo 30 de ani si o banana.

Oricum, dornic de a fi la curent cu ce se mai intampla prin tara, taximetristul citeste cu atentie ziarul. In timp ce conduce. Cu o viteza demna de luat in seama (se grabeste probabil sa ajunga la aeroport dupa ce scapa de mine). Inainte sa ma panichez, incerc sa-mi dau seama daca nu cumva are niste gauri in ziar prin care sa poata vedea ce se mai intampla prin fata masinii. Nu are. Dupa ce parcurge tot bulevardul Lascar Catargiu absorbit de noile aventuri ale unui fotbalist celebru, in timp ce eu ma gandesc la partea buna a lucrurilor (ca probabil nu mai ajung la serviciu), lasa in sfarsit ziarul jos. Incep sa imi revin. Un coleg il abordeaza prin statie si incepe sa laude anumite performante ale “Getei”. “Bai, Geta-i sor-mea, bai”, urla taximetristul, prada unui atac de nevi, ocolind in ultima nanosecunda un camion si alergand un pieton pe trecere. Schimbul de insulte continua vreo 5 minute de cosmar, timp in care incerc de vreo doua ori sa ma arunc din masina, dar realizez ca as nimeri sub rotile unui autobuz, condus probabil tot de un psihopat, deoarece schimba benzile cu o viteza ametitoare, iar pasagerii bat cu pumnii in geamuri si in usi.

Dupa ce stabilesc sa se intalneasca mai tarziu pentru o actiune comuna care implica, din cate inteleg, cutite, lanturi si bate, cei doi taximetristi intrerup comunicatia, iar soferul meu petrece ultimele doua minute din cursa intors catre mine (asezata pe bancheta din spate) si descriindu-mi in amanunt ce ii va face Getei si apoi colegului care i-a distrus reputatia. In timp ce constientizez faptul ca sofeaza cu spatele, ma calmez gandindu-ma ca a participat probabil la un experiment stiintific in cadrul caruia i-a fost instalat un ochi la ceafa.

In cele din urma ajung, ii dau multi bani numai sa plece mai repede la aeroport si, cum nu reusesc sa ma tin pe picioare, stau vreo jumatate de ora pe o treapta, ca sa-mi revin.

Cand ajung, in sfarsit, in redactie, insensibil la paloarea mea fantomatica, seful urla “Ia un taxi si du-te repede la cutare chestie, ca am nevoie de material acum!” Dupa care nu intelege de ce imi dau demisia si conchide, bineinteles, ca femeile sunt, in general, isterice. raluca.badea@zf.ro

Tehnologie