Brigitte Bardot, o specie disparuta
Dupa primele ore de hoinareala prin Paris, unde urma sa petrecem sarbatorile de iarna, o expresie de uluire s-a instalat pe chipurile tovarasilor mei de calatorie, care s-au intrebat apoi tanguitor, cu dezamagire palpabila in glas - "Dar unde sunt toate frantuzoaicele acelea frumoase?"
Dupa primele ore de hoinareala prin Paris, unde urma sa petrecem sarbatorile de iarna, o expresie de uluire s-a instalat pe chipurile tovarasilor mei de calatorie, care s-au intrebat apoi tanguitor, cu dezamagire palpabila in glas – “Dar unde sunt toate frantuzoaicele acelea frumoase?”. Prin “toate frantuzoaicele frumoase” intelegeau probabil creaturile elegante sI oarecum perfecte din revistele cu care ne indopasem in timpul calatoriei, in incercarea de a ne reimprospata cunostintele de limba franceza (desI nu cred ca intr-o conversatie cu casiera de la supermarket sau cu functionarii de la muzee ar fi intervenit expresii precum “cura de slabire”, “ruj rezistent” sau “cum sa cuceresti un barbat in zece zile”). Oricum, silfidele cu par lung sI obligatoriu suras a la Brigitte Bardot au fost pur sI simplu de negasit, pe Champs Elysées, prin Montmartre, Montparnasse sau chiar pe bulevardul Montaigne, in preajma magazinelor marilor creatori de moda, unde camerele de luat vederi de la intrare par a avea mai degraba functia de a scana portofelele celor ce se pregatesc sa le treaca pragul, decat sa identifice posibili infractori.Din nefericire pentru romanul care se asteapta sa dea nas in nas cu sute de clone Catherine Deneuve pe strazile din Paris, frantuzoaicele nu defileaza in petice denumite pompos haine, asa cum obisnuieste brava femeie romana, ci au adoptat, cel putin pe timp de iarna, un alt fel de uniforma – pardesiu, pantaloni de stofa sI, absolut invariabil, pantofi sport, sau asa-numitii adidasi. Iar singurul “exemplar acceptabil”, dupa cum s-a exprimat unul dintre turistii romani sedus de prima pereche de pantofi cu toc reperata pret de cativa kilometri buni, era moldoveanca get-beget. Spre marea surprindere a turistului care tine camera la indemana pentru a imortaliza legendara sofisticare pariziana, rezidentii capitalei mondiale a modei nu par a pune mare pret pe aspectul exterior, ba chiar dimpotriva – impresia generala este de usoara neglijenta (chiar daca voita sI indelung cautata), iar taioarele Chanel, blanurile, porttigaretul sI pudelii mai pot fi de gasit doar prin filmele vechi sau, poate, cine stie, prin vreun apartament din Saint Germain.Cu toate acestea, nu exista o pariziana veritabila care sa nu toceasca macar o pereche de pantofi alergand dupa vreun chilipir in perioada de solduri – de fapt, startul oficial al sezonului de reduceri a fost dat de-abia la mijlocul acestei saptamani, dar am vazut “shopaholice” disperate, care cultiva relatii costisitoare cu vanzatoarele din magazinele apetisante, pentru a putea intra astfel “in fata” sau pentru a afla cu vreo doua saptamani inainte care produse vor intra la solduri sI exact cat va scadea pretul. Iar doua prietene frantuzoaice care lucreaza in afara tarii isI iau concediu in fiecare an in perioada soldurilor, pentru a nu rata goana dupa reducerile de pret. La urma urmei, de ce sa-tI programezi concediul in timpul festivalului de la Venetia, de pilda, atunci cand un pullover din colectia pret-a-porter a Soniei Rykiel sau o camasa Jill Sander se vinde la jumatate de pret? Cu toate acestea, am fost surprinsa sa aud povestea unei cunostinte, o doamna foarte instarita, care, disperata ca mantoul visurilor sale se vindea la pret redus cu 200 de euro, I-a schimbat rapid eticheta cu a unui alt pardesiu, evident mai putin ravnit, al carui pret fusese taiat la 100 de euro. Din fericire pentru sanatatea mea mentala, nu am prins perioada soldurilor, pentru ca cine stie la ce gest disperat as fi putut recurge pentru a ma alege cu o pereche de pantofi mai ceva ca modelele Manolo Blahnik din Totul despre sex. Printr-o intorsatura ciudata a ordinii generale a lucrurilor, parizienii par a fi mult mai spilcuitI si mai preocupatI de aparente decat doamnele. Mai totI au o eleganta studiata (chiar daca nici ei nu ies din pantofii sport), multI isI unduiesc soldurile cel putin ambiguu cand merg sI am observat ca sI mai multI se duc la coafor, la manichiura ba chiar nu se dau in laturi nici de la pensat – cuvinte care il infioara pe voiniciul barbat roman, cu burta sa sanatoasa “de bere” sI credinta nestramutata ca orice clestisor sau forfecuta sunt unelte ale raului,. Cu toate acestea, nici prototipul celebrului “metrosexual” (barbatul modern care nu se teme de vopseaua de par, penseta sI bigudiuri) nu mai are cautare, avand in vedere ca femeilor nu prea le place sa-sI imparta lacul de unghii sau batonul anti-cearcan. Unul dintre exemplarele masculine oarecum efeminate mi-a marturisit ca motivul principal pentru aceasta stare de lucruri este feminismul din ce in ce mai agresiv al pariziencelor (sI nu numai), care sunt tot mai dure cu bietii barbati. Probabil ca, asa cum majoritatea femeilor ingurgiteaza tone de inghetata sI ciocolata cand au probleme in relatiile amoroase, barbatii gasesc alinare intr-un tratament cosmetic sau o manichiura.
Oricum, multI parizieni nu par a fi constientI de aceasta intorsatura de situatie sI continua, cu indarjire, sa-I ingrijeasca coafura, peste care nu se tem, din cand in cand, sa tranteasca un basc roz sau rosu.In alta ordine de idei, unui neavenit sau poate unui turist cu totul ignorant in ale geografiei, Parisul poate parea o colonie asiatica deoarece numarul persoanelor cu ochii foarte migdalatI pare a-l depasI pe cel al localnicilor get-beget. Majoritatea magazinelor au meniuri sau anunturi sI in limba chineza, iar Galeriile Lafayette isI intampina vizitatorii asiatici in limba lor materna. Este o citadela din ce in ce mai cosmopolita, iar singurele note de acordeon pe care le-am auzit pe toata durata sederii mele proveneau de la un batran cersetor roman, care isI face veacul pe langa bisericile preferate de turisti.
In rest, multa muzica frantuzeasca pe orice post de radio sau televiziune, filme dublate in franceza, oameni care se bucura enorm cand turistii se chinuie sa rosteasca macar un “Oui” sau “MerA§i”, in loc de varianta in limba engleza. Oameni politicosI, soferi calmi care cred ca sI-au “extirpat” claxoanele din masini, deoarece nu le folosesc niciodata, oameni care nu se holbeaza nici macar la doamna eleganta dar incaltata cu sandale in toiul iernii sau tanarul cu parul pana aproape de calcaie sI imbracat cu o fusta multicolora.
In incheiere, un singur sfat – dupa ce vizitatI biserica Sacre Coeur (unde e oarecum amuzant de urmarit paznicul care alearga literalmente dupa turistii ce sfideaza cu blitzurile interdictia de a face poze), sa nu cumva sa va lasatI induplecatI de pictorii din Montmartre, care va vor hartui sa le pozatI. In caz contrar, vetI sfarsI cu un portret care seamana invariabil cu personajele din desenele animate japoneze (ochi perfect rotunzi, de marimea unor farfurii sI o gura aproape invizibila), pentru care geniile pretind nu mai putin de 50 de euro. Mai bine cumparatI o sticla de vin sau o bucata de branza “mucigaita”, al carei miros sa va legene in drumul spre casa. raluca.badea@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
