Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Bridge - Fata babei si fata mosului

Bridge - Fata babei si fata mosului



Dupa cum stiti, fata babei si fata mosului au plecat in lume sa-si gaseasca norocul si sa aduca acasa o zestre care sa le asigure o casatorie onorabila.



Ambele erau frumusele si jucau un bridge bunicel, ceea ce barbatii din ziua de azi isi doresc in mod special. Numai ca fata babei, cam rasfatata, era ceva mai lenesa.



Dupa diferite intamplari din care au scapat cu bine si cu virginitatea neatinsa, cele doua fete s-au intalnit cu Sfanta Vineri, care le-a pus la incercare. Ele au trecut multumitor toate probele pana au ajuns la cea de bridge. Sfanta le-a dat cate o dona si le-a lasat sa aleaga daca joaca flanc sau declarant la contractul de 3 FA. La sfarsit Sfanta le-a dat cate o lada de zestre si le-a pus sa jure ca nu vor vorbi si n-o vor deschide pana acasa.



Cand au ajuns, fata babei a fost destul de multumita: din lada au iesit seturi de mobilier, utilaje casnice si chiar un mic automobil caruia nu-i pomenim marca, pentru ca nu dorim sa facem reclama.



Ea s-a mandrit ca jucase magistral, ca declaranta, ca i se paruse mai simplu, dona de mai sus. Nu a primit atacul comod de pica. Ci un caro mic. A dat doua amanari, a tras trei cupe si a jucat Valet de trefla, acoperit cu Dama. Est nu a luat sa nu lase trefla libera si fata babei a jucat o pica, pe care a luat-o cu 10, apoi a plasat mana Estului cu 10 de trefla, acoperit cand a vazut nouarul la Vest. Returul de pica i-a adus a noua levata si zestre bogata.



A deschis si fata mosului cutia. Dar aceasta era aproape goala. Numai pe fund, se zarea un pliculet si in el un card. Si ce sa vezi?! Cand a bagat cardul in bancomat, fata mosului a vazut un sold de o suta de mii de dolari.



Fata babei a palit de invidie si de surprindere! Nu jucase ea bine? Dar fata mosului i-a explicat cu modestie ca ea alesese calea mai spinoasa: jucase in Vest! A atacat caro, dar, dupa ce a luat al doilea tur, nu a mai insistat, pentru ca Est nu are repriza. La levata a treia a jucat trefla mica si, cand Sud a jucat pica de jos, Vest a sarit cu Asul, a tras Asul de trefla si a revenit caro si nu cupa, care putea sa-i dea Sudului o cale de venire la mort. Astfel declarantul a ramas blocat in mana si a cazut.



In final, fata babei s-a maritat cu un om de afaceri, iar a babei cu un campion de tenis. Dar asta se intampla numai in basme. In realitate, cate fete n-au jucat chiar mai bine si s-au maritat cu bugetari?!



Totusi, e vremea sa credem putin in povesti, ca doar vine Craciunul. La Multi Ani, stimati jucatori si distinse jucatoare!

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția