Bridge - Ezitarea a fost fatala
Bridge - Ezitarea a fost fatala
Ca orice banc, o dona de bridge e buna, cu conditia sa n-o stii dinainte. Sau avantajul sclerozei: afli numai glume noi! Dona de mai sus a aparut demult intr-un meci si, daca nu ati auzit de ea, o sa va placa. E vorba de un lucru care ni s-a intamplat tuturor in tinerete: sa joci slemul cu As si Riga de atu la adversari. Partea inedita consta in faptul ca situatia a aparut la un campionat european si declarantul a reusit slemul.
Echipa care joaca slemul e in recuperare, nu are ce pierde, si Sud declara 6 pici dupa ce a aflat printr-un Blackwood ca Nord detine doi Asi. Din pacate, unul dintre ei este exact peste sicana Sudului.
Pe atac de Dama de caro, Sud preia levata cu Asul. Apoi vine la mort pe As de cupa si valet de pica. Est il lasa (mana a doua pune mic!), iar Vest il lasa si el. Doar nu e nici o graba sa incasezi Regele bine plasat. Atunci Sud taie repede o trefla si mai joaca o pica, spre masa.
Acum, puneti-va in locul bietului Vest. Daca nu sare cu Riga, risca sa-l piarda sub Asul declarantului (crede el). Asa ca il pune si il introduce sub Asul partenerului. Necaz mare!
Cine a gresit? Vest nu stie ca declarantul, daca ar fi avut Asul de pica, ar fi facut din nou impasul aparent castigator? De ce ar fi jucat mic spre masa?
Un lucru este sigur. Daca Sud n-ar fi stiut ca Vest are Riga de pica, n-ar fi putut dezvolta, cu viteza de executie remarcabila, aceasta manevra castigatoare. Stia sau nu declarantul cine are Riga? Totul depinde de felul in care Vest a lasat sa treaca valetul de pica. Daca el a avut cea mai mica ezitare, a fost marcat cu Riga si a urmat ceea ce am vazut.
Se spune ca jucatorii rapizi au totdeauna un avantaj asupra celor lenti. Ezitarile nu sunt permise si poate multora ni s-a chemat arbitrul pentru ezitare nejustificata. Dar, daca ezitarea pare justificata, cum a fost cazul acum, adversarul a stiut sa profite.
In final, va propun sa reflectati, de data asta nu va grabeste nimeni, la o mana care arata astfel: D-10-x-x, sicana, A-D-V-10-x-x-x, R-10. Cu acest 4-0-7-2 ati auzit deschiderea partenerului de o cupa, ati zis 2 caro si partenerul a relicitat 2 FA. Ce aveti de spus acum?
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția