Bridge - Cu sacii in caruta
Bridge - Cu sacii in caruta
In dona pe care o vedeti, ce-ar putea juca Sud? Desigur, ati ghicit: 3 FA. Cu 27 de puncte pe axa si cu 7 levate de varf, nici cel mai pesimist chibit nu-si poate imagina ca declarantul o sa rateze acest contract in care detine si opt carale. Mai mult, cine vede toate cele patru maini stie ca dama de caro este plasata ideal pentru a fi impasata asa ca, vorba din batrani, putem trece la alt exemplu.
Dar… intotdeauna exista o sansa de a face un declarant sa cada atunci cand si flancul este suficient de ingenios ca sa insele adversarul.
Vest ataca dama de pica, lucru perfect firesc. De la inceput, declarantul adopta o linie destul de curioasa. Lasa sa treaca dama de pica. Preia apoi valetul de pica in mana si joaca 9 de caro catre masa. Fara sa-si dea seama ca impasul de caro ar reusi, omul nostru se gandea, desigur, sa mentina comunicarea intre cele doua maini pentru a incerca, daca impasul de caro ar esua, un dublu impas la cupa.
Normal, ca lui Vest nu-i trecea deloc prin minte subtilul plan al declarantului asa ca, numai de amorul artei, puse 8 de caro sub 9. Daca exista vreo cursa in care adversarul poate sa cada, ea trebuie intinsa.
In continuare, Sud a luat cu Riga de la mort, apoi a jucat caro spre mana. Est a pus 5 de caro. Ca urmare, derutat acum, declarantul a crezut ca Est a avut initial, la caro 10-5-2 sau D-10-5-2. In aceste conditii, fie ca lasa pe 7 sa treaca, fie pune Asul sperand o dama in doi la Vest, el va cadea o data.
Vest s-a plasat in situatia celui care, in lipsa oricarei idei, a ales-o pe cea care putea, eventual, sa incurce treaba declarantului cu sacii in caruta.
Un expert folosea deseori maxima: “bridge-ul nu e sport de inteligenta, ci de atentie”. Tot el dadea exemple precum: din D-x, daca pe masa vezi ARVx e bine sa pui dama. Ce costa? Ea e oricum condamnata. Dar macar poate crea impresia ca e seacade unde vreo deruta pentru declarant. La fel, din R-x contra A-D pe masa, sa punem Riga! Pare absolut acelasi lucru, dar nu este. Pe un astfel de caz, la un campionat mondial, in finala, cum poate se stie, slemul decisiv a fost ratat pe un astfel de joc. Desigur, totul e sa nu eziti la un pseudo-singleton nici cat la un singleton veritabil.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția