Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață /Bridge

Bridge cu Horia Garbea: Vara nu-i ca iarna, dar nici perechile ca echipele

Bridge cu Horia Garbea: Vara nu-i ca iarna, dar nici perechile ca echipele

Cum vom juca la echipe contractul de 6 FA cu cartea de mai sus si cum vom aborda acest slem la un concurs de perechi?
Pe atacul de 6 de pica, eu am jucat astfel: am castigat prima mana, am deblocat riga de caro, m-am dus pe masa pe as de trefla. De aici am tras As-Dama de caro aruncand perdantele in culorile majore. Daca a stat caroul 3-3, cu atat mai bine, daca nu, am venit in mana la trefla care a stat 3-2 sau, daca a stat 4-1, tot am 12 levate, cedand o trefla.
Cand asteptam felicitari pentru jocul meu curat si sigur, numai ce aud ca partenerul ma apostofeaza! Imi spune ca am gresit, ca nu pot sa ma concentrez, ca i-a stat inima din cauza mea si tot ce se mai spune in astfel de cazuri. Bine, dar cum trebuia sa fac? Pericolul, pe care nu l-am vazut, este ca unul si acelasi flanc sa aiba patru carale si simultan sa detina tot el patru trefle. Cand eu ii cedez mana pe trefla, el intoarce al patrulea caro si bate contractul.
De aceea, zise partenerul meu, nu pot conta pe tine. Daca ai putina tehnica de jucator, la anii pe care i-ai pierdut fara sa inveti jocul, incepi prin a juca trefla in gol! Acum, nu mai e pericol. Poti continua asa cum ai procedat si faci 6 FA la siguranta, asta indiferent cum sta caroul. Daca te apuci sa joci intai caro, te poti arde urat!
E unul dintre putinele cazuri, a reflectat apoi partenerul meu atoatestiutor, cand la perechi trebuie sa joci ca la echipe. De ce? Pentru ca am atins contractul ideal de 6 FA, superior celor care joaca 6 trefle sau 7 trefle cu o cadere. Acestea sunt proabil contractele cele mai populare in aceasta sala de… experti. Asa ca, atunci cand atingi un contract a carui realizare te duce deasupra mediei trebuie sa sufli si in iaurt si sa te asiguri ca faci jocul. Nu ca tine, a completat el! Cand mai ai un asemenea joc, nu ezita sa joci o levata in gol cat mai tii bine toate culorile. Degeaba i-am spus ca un partaj 4-1 la trefla combinat cu un 4-2 la caro acopera sub 10 la suta din distributii. Nimic nu l-a convins si, desigur, daca ne gandim ca exista joc de suta la suta, avea dreptate. In realitate, destule axe au jucat 6 FA si au realizat, mai mult ca sigur, contractul procedand exact ca mine. Ceilalti, putinii experti, au facut tot 990 ca si noi.
Dar daca, pe joc de trefla in gol, trefla sta de fapt 3-2 si ne privam de o levata in plus?

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția