Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Bona cea buna

Apare Vin Diesel. E plin de muschi. Trage cu pistolul. Arunca o grenada. Rasuceste un brat. Rupe un picior. Si totul cu un copil in brate, in filmul "The Pacifier" (tradus mai inspirat la noi cu "Bona de la Fortele Speciale"), regizat de Adam Shankman (il puteti vedea in rolul instructorului de la orele de sofat)

Apare Vin Diesel. E plin de muschi. Trage cu pistolul. Arunca o grenada. Rasuceste un brat. Rupe un picior. Si totul cu un copil in brate, in filmul “The Pacifier” (tradus mai inspirat la noi cu “Bona de la Fortele Speciale”), regizat de Adam Shankman (il puteti vedea in rolul instructorului de la orele de sofat).

Dupa prima jumatate de ora, timp in care filmul face vizibile eforturi de a intra in ritm, “The Pacifier” se dezlantuie intr-o avalansa de poante generate de misiunea de “forta speciala” a soldatului SEAL Shane Wolf (Vin Diesel, intr-un rol scris initial pentru Jackie Chan). Wolf trebuie sa-i apere pe cei cinci copii ai unui om de stiinta, ucis intr-o misiune coordonata de acelasi Wolf, si sa gaseasca un dispozitiv militar pentru care agenti secreti din toate tarile lumii (mai ales Coreea de Nord) ar fi in stare sa faca moarte de om.

De la ordinele latrate inferiorilor, Wolf isi upgradeaza munitia si se inarmeaza cu scutece si multe bidonase cu lapte, plus o infinita rabdare (furiosul cel iute de altadata dispare in negura timpului), ceea ce-l face la un moment dat sa ofteze nostalgic: “Si se spune ca razboiul este un iad”.

Bineinteles, cei cinci copii (Brittany Snow, Max Thieriot si simpatica Morgan York, ca sa-i amintesc pe cei mai importanti) nu fac nimic ca sa-l ajute la inceput, asa ca totul explodeaza intr-o jerba de scutece (mai mult sau mai putin curate), jucarii miorlaitoare, furculite si povesti in care pitici rai transforma ciuperci in uraniu intr-o fabrica bine camuflata din padurea magica (demascati si decimati ulterior de o familie de elfi, desigur).

Principalul avantaj al filmului sunt rolurile secundare: Murney, directorul adjunct al liceului la care invata copiii (intr-un rol jucat magistral de Brad Garrett, il stiti, fratele lui Raymond din “Dragul de Raymond”), adevarata bona, Helga (Carol Kane), o cehoaica incoronata Miss Cehoslovacia in ”78 si care acum arata mai ceva ca Muma Padurii, si, last but not least, Gary, un ratoi care se crede caine de paza si are o pofta nebuna de a ciupi diferite parti ale corpului lui Diesel (plus ca in mai toate scenele din casa Gary este undeva in fundal si ciuguleste de prin zona).

Fara a fi nemaipomenit, “The Pacifier” este totusi un film amuzant, de vazut neaparat alaturi de o liota de copii (imprumutati de la vecini daca “resursele proprii” nu va ajuta), care sigur se vor distra copios si va vor innebuni zile intregi cu intrebari de genul “da” mai stii atunci cand l-a apucat/l-a rasucit/i-a tras un…?”.

In orice caz, incasarile filmului in Statele Unite au bucurat nespus studiourile Disney, cam stramtorate din cauza insucceselor din ultima vreme. Laolalta cu “Bringing Down the House” (“Casa intoarsa pe dos”, regizat de acelasi Adam Shankman), “The Pacifier” a ingramadit in conturile Disney mai mult de un sfert de miliard de dolari numai din biletele vandute. stefan.dobroiu@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția