Stil de viață /Despre lume si viata
Bolile copilariei
Nu de mult, un prieten din State mi-a scris indemnandu-ma sa citesc "neaparat" un roman care, spunea el, o sa ma faca sa privesc viata cu alti ochi. Cum asa ceva nu mi se mai intamplase de la "Tanta si Costel", m-am agitat sa fac rost de carte, ca sa vad despre ce e vorba, mai ales dupa ce am aflat ca sezuse si un numar record de saptamani pe lista de best-seller-uri din New York Times
Nu de mult, un prieten din State mi-a scris indemnandu-ma sa citesc “neaparat” un roman care, spunea el, o sa ma faca sa privesc viata cu alti ochi. Cum asa ceva nu mi se mai intamplase de la “Tanta si Costel”, m-am agitat sa fac rost de carte, ca sa vad despre ce e vorba, mai ales dupa ce am aflat ca sezuse si un numar record de saptamani pe lista de best-seller-uri din New York Times.
E vorba de “Prep”, romanul lui Curtis Sittenfeld despre dramele mai mult sau mai putin inchipuite ale unei adolescente, care, desi provine dintr-un mediu social mai modest, reuseste sa-si faca intrarea intr-un fel de pension modern, unde studiaza si interactioneaza cu o specie cu totul si cu totul diferita de oameni – adolescentii bogati.
Fanii romanului sustin ca a avut un asa mare succes deoarece abordeaza o tema universala, si anume, alienarea, dar, ca sa fiu sincera, mie mi s-a parut ca vorbeste de drame inchipuite sau create de propria manuta a protagonistei (care e, dupa parerea mea, foarte multumita sa fie considerata un outsider, avand in vedere ca e mai romantic si mai interesant asa). In rest, droguri (parca), sex, dezamagiri in dragoste si atat de multa introspectie incat mi s-a facut lehamite chiar si mie, o fiinta recunoscuta pentru placerea obsesiva de a despica firul in 444.
Nu m-am regasit in adolescenta torturata si pretioasa din “Prep” poate si pentru ca, “pe vremea mea”, liceenele nu erau chiar atat de “duse cu capul” si se preocupau de chestii mai prozaice precum notele, cu ce sa se imbrace ca sa ii atraga atentia singurului baiat din clasa (am facut liceul la Scoala Centrala) si cum sa fumeze fara sa fie prinse.
Asa ca, avand in vedere ca nu am trecut prin drame, crize existentiale sau cine stie ce trairi sau faze penibile, chiar nu m-am identificat cu eroina.
Prietenii mei rautaciosi spun ca e ca si cu bolile copilariei – e de preferat sa le ai la varsta respectiva, pentru ca formele tarzii sunt mult mai grave (cum e cazul colegului meu care, la aproape 30 de ani, a facut varicela si e acum blocat in apartament impreuna cu cainele de vreo 50 de kilograme pe care, avand in vedere ca sta la parter, s-a gandit sa-l arunce pe geam). Dar, pe de o parte, ma cam indoiesc ca o sa ma apuce nebunia acum, la “batranete”. Si, de cealalta parte, macar eu nu am trecut prin faze penibile precum o persoana foarte apropiata mie care, prin liceu, s-a facut “fana” Michael Jackson, pe care il iubea cu pasiune si despre care jura ca nu se fardeaza, nu se rujeaza, nu are nicio operatie estetica si, in general, este un macho man. Sau o prietena careia i-a casunat in liceu pe un coleg cu care a avut o relatie de patru ani. In mintea ei. Si pe care il suna doar cand era suparata ca nu o baga in seama, pentru a-i comunica faptul ca relatia se terminase. Sau dupa vreo luna, cand i se facea dor de relatia inexistenta si il anunta ca l-a iertat.
Stil de viață /Despre lume si viata
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
