BMW 740d, furtuna „eco“
În ziua de astăzi înalta tehnologie nu mai este sinonimă dar cu performanțe dinamice de top, ci și cu un consum scăzut. Din acest motiv, BMW a proiectat limuzina 740d pentru a fi una dintre cele mai economice din segmentul său.
Limuzinele premium și cele de lux întotdeauna au fost asociate cu mediul de afaceri, acestea fiind conduse sau deținute de către persoane cu funcții înalte într-o companie. Implicit, în acest caz, automobilul reflectă imaginea companiei și a celui de la volan sau de pe bancheta din spate.
Cu toate că un BMW 740d are un preț de pornire de aproape 86.000 de euro, acest lucru nu înseamnă neapărat că cel care achiziționează mașina este dispus să meargă des să o alimenteze sau că vrea să-și asocieze imaginea cu cea a unui automobil poluant.
Sub capota modelului testat se regăsește noul motor diesel de 3,0 litri dublu-supraalimentat care dezvoltă 306 CP și 600 Nm, acesta fiind unul dintre cele mai puternice motoare diesel disponibile pe piață, luând în calcul puterea litrică de 102 CP/litru, care până acum era întâlnită numai în cazul motoarelor pe benzină.
Acesta permite accelerarea de la 0 la 100 km/h în 6,3 secunde și rularea cu o viteză maximă de 250 km/h. Toate acestea cu un consum mediu de 6,9 litri/100 km. Dacă în cazul altor modele constructorii comunică cele mai “optimiste” cifre în ceea ce privește consumul, în cazul limuzinei germane acestea chiar au fost atinse în test. Spre exemplu, în traficul din capitală 740d a afișat un consum mediu de cel mult 10 litri/100 km, cu doar un litru peste cifra oficială, în condițiile în care discutăm de o limuzină cu o greutate de aproape două tone. La acest rezultat contribuie tehnologiile EfficientDynamics ale BMW care însă nu afectează performanțele mașinii. Cu toate că discutăm de o mașină de peste 5 metri lungime, Seria 7 este plăcută la condus și în traficul urban. Iar manevrele de parcare sunt ușor de efectuat în condițiile în care dispunem de o cameră video în partea din spate și de senzori de parcare față/spate.
Cum se comportă mașina la drum? Ca o adevărată furtună. Faptul că dispune de un cuplu de 600 Nm încă de la 1.500 rpm, asigură accelerații puternice demne de modele supersport. Din acest motiv este foarte util Head-up Display-ul – pentru a monitoriza în permanență viteza. Dacă nu, este foarte ușor de depășit viteza legală deoarece mașina este foarte bine izolată fonic – nu avem nici zgomot din partea motorului, care se poate tura aproape la fel de bine ca unul pe benzină, și nici de la vânt, în condițiile în care aerodinamica este una bună.
Imediat cum se intră în habitaclu iese în evidență modul în care se îmbină înalta tehnologie cu eleganța clasică. Avem tapiserie din piele care se regăsește inclusiv pe partea superioară a planșei de bord, inserții de lemn nobil și aluminiu satinat. Iar atenția la detalii este la cel mai înalt nivel. Spre exemplu, prin simpla acționare a unui buton, cel de la volan poate regla atât scaunul său cât și pe cel al pasagerului – astfel încât acesta să nu stea să caute butoanele.
Versiunea 740d are șanse să devină cel mai bine vândută din gama sa, în condițiile în care oferă unul dintre cele mai scăzute consumuri de combustibil, fără a afecta performanțele dinamice, ori confortul pasagerilor.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția