BMW 530xd Gran Turismo - Integrală din premium
„BMW Seria 5 Gran Turismo este modelul cel mai apropiat de un monovolum pe care îl vom produce vreodată“, au spus oficialii germani în momentul lansării. „Precizarea“ vine în contextul în care încă din 2007 existau zvonuri cum că BMW pregătește un concurent pentru R-Klasse, limuzina-monovolum a Mercedes-Benz.
“BMW Seria 5 Gran Turismo este modelul cel mai apropiat de un monovolum pe care îl vom produce vreodată”, au spus oficialii germani în momentul lansării. “Precizarea” vine în contextul în care încă din 2007 existau zvonuri cum că BMW pregătește un concurent pentru R-Klasse, limuzina-monovolum a Mercedes-Benz.
Din punctul de vedere al designului, 5 GT este ultima creație a designerului Chris Bangle. Din acest motiv, orice se poate spune despre designul său, numai că e unul “banal” nu.
Dar ceea ce contează cu adevărat la GT este funcționalitatea sa – începând cu portbagajul dublu care permite deschiderea hayonului atât în versiunea “full-size”, cât și în cea cu deschidere verticală la fel ca la Skoda Superb și continuând cu dotările hi-tech. Aici putem spune fie că BMW a copiat Skoda, fie că pur și simplu a fost o idee atât de bună, încât era păcat să nu fie preluată. La hayon am apreciat posibilitatea deschiderii electrice din cheie și, în același timp, închiderea automată tot din cheie sau cu ajutorul butonului. Și, desigur, înălțimea reglabilă, ce permite deschiderea sa fără a-l zgâria într-o parcare mai joasă.
Odată intrat în mașină, nu ai cum să nu remarci calitatea finisajelor, de la inserțiile de furnir de pe planșa centrală la butoanele din aluminiu satinat. Sau scaunele ce pot fi comparate fără probleme cu niște adevărate fotolii demne de un Rolls Royce, la fel și iluminarea din jurul mașinii noaptea.
Modelul testat era echipat cu aproape toate echipamentele hi-tech ce sunt prezente pe lista de opționale – de la head-up display, foarte util atunci când dorești să respecți viteza legală, în condițiile în care mașina accelerează imperceptibil, până la “night vision” cu sistem de recunoaștere a pietonilor, foarte util în România. Sistemul de avertizare a schimbării benzii de rulare și cel de avertizare a prezenței unui alt automobil în unghiul mort nu par utile la prima vedere, dar atunci când ești depășit pe partea stângă, se poate dovedi salvator.
Punctul forte al mașinii îl reprezintă motorul diesel cu șase cilindri în linie, care dezvoltă 245 CP și 520 Nm între 1.750 și 3.000 rpm. Este aproape la fel de silențios ca unul pe benzină, dar oferă și acel sunet sportiv când este turat la peste 3.000 rpm. Indiferent cum este condus, în traficul din Capitală consumul nu a depășit valoarea de 11,6 litri/100 km, cu toate că discutăm de o limuzină cu o greutate de peste două tone și tracțiune integrală. Aici desigur are un aport și cutia de viteze cu opt trepte care schimbă aproape imperceptibil. În niciun moment nu ai senzația că a greșit treapta sau că este nevoie să intervii în modul manual.
Tracțiunea integrală era ultimul “mic detaliu” pe care BMW trebuia să-l adauge pe lista de opționale în cazul modelului Seria 5 Gran Turismo pentru a-l transforma într-un crossover veritabil. Cu toate că atunci când am testat 530d Gran Turismo nici pe asfalt uscat și nici pe ploaie nu am simțit nevoia unei tracțiuni integrale, există momente în care aceasta se dovedește utilă, iar cel mai bun exemplu este iarna la munte.
Fiecare client dorește un automobil conceput exact pe gustul său, mai ales în ce privește segmentul premium. Special pentru aceștia, BMW a creat Gran Turismo, un crossover între SUV, monovolum și limuzină care acum are și tracțiune integrală.
Caracteristici tehnice
Motor: diesel, 3,0d, 245 CP, 520 Nm
Cutie de viteze: automată, 8 trepte
Acc. 0-100 km/h: 6,9 secunde
Viteză maximă: 235 km/h
Consum mediu: 6,9 litri/100 km
Preț (cu TVA): 61.380 euro
Plus: Tehnologie, confort, eleganță, consum scăzut.
Minus: Design puțin prea extravagant
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția