Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Birourile DC Communications

Birourile DC Communications

Birourile DC Communications
Birourile DC Communications · Foto: După Afaceri

Amenajare/Re-Act Architecture Office, arh. Mario Kuibus, arh. Claudiu Bica, arh. Teodor Frolu



Cladirea situata la intersectia strazilor Covaci cu Soarelui, redescoperita si restituita spatiului public printr-o amenajare cu adevarat inspirata, capabila sa integreze vechiul in nou cu eleganta si stil, a devenit deja un reper in zona veche a Bucurestiului.
Daca spatiul Grand Café Amsterdam se remarca printr-o puternica personalizare, Intr-o linie decorativa eleganta si dinamica in acelasi timp, cu atat mai surprinzatoare si originala apare amenajarea la mansarda a birourilor firmei DC Communications, o solutie de interior subsumata principiului enuntat de arhitectul Mario Kuibus: “Am cautat sa generez un spatiu in care sa se regaseasca atat noul, cat si o atitudine seminostalgica fata de locul si vremea animata prin care a trecut”.
Birourile DC Communications sunt integrate in totalitate in vechea cladire a carei amenajare a respectat cu strictete anumite principii legate de valoarea arhitecturala a imobilului, lucru ce a determinat ca fatadele si plafonul din bolti de caramida sa fie pastrate integral.
Functionalitatea, diferita de a celorlalte amenajari din cladire, a fost subliniata si prin optiunea pentru acces independent, intrarea in spatiul de lucru realizandu-se prin strada Soarelui. De aici, o scara din lemn incadrata de print-uri uriase cu angajatii firmei, stilizate intr-o nota degajata si originala, te conduce direct in spatiul fostei mansarde.
Pentru a face spatiul functional, respectand totodata criteriile moderne de lucru in birou, s-a marit suprafata mansardei de la 280 la 350 de metri patrati, printr-o supraetajare partiala. Au rezultat astfel doua niveluri interne care comunica printr-o scara din lemn, ce rezolva cu eleganta problema circulatiei in interiorul firmei. Trecerea de la Infatisarea trecuta la cea noua s-a realizat pastrand structura originala a acoperisului, atat configuratia sarpantei, cat si inaltimea coamei, precum si structura catre fatada principala, singura modificare operandu-se in partea din spate a casei unde s-a si rezolvat suprainaltarea etajului interior.
Dincolo de zona receptiei, personalizata printr-un panou iluminat si inscriptionat dorsal, se intinde primul nivel al firmei, ce contine spatii de lucru si un oficiu de dimensiuni reduse. Spatiile individuale sunt delimitate minimal, demonstrand atentia acordata comunicarii interumane. La etaj, se gasesc birourile celor doi manageri, precum si salile de meeting si briefing.
Pastrarea structurii originale a mansardei confera spatiului de lucru un profil estetic aparte, din asocierea de materiale precum lemnul si sticla rezultand contraste decorative cu efect puternic. Grinzile transversale si longitudinale sprijinite pe clesti cu capriori mari confera spatiului un farmec deosebit si reprezinta totodata un fel de citat discret, care evoca existenta trecuta a locului.
Natura spatiului transformat a impus anumite restrictii in privinta structurarii interne a birourilor, solutia aleasa fiind una de efect: toate compartimentarile sunt integral din sticla, fara rame interioare. In dialog cu finisajul alb, conferind luminozitate ansamblului prin reflectia luminii, sticla constituie astfel un element-cheie al Intregii amenajari. S-a optat de asemenea pentru finisaje uniforme, pe suprafete mari (de exemplu, pardoseala e acoperita numai cu parchet), pentru a sugera o anumita spatialitate si, din aceleasi considerente, cele mai multe piese de mobilier sunt fixe. O nota vesela o aduc fotoliile alese pentru sala de intalnire, piese cu un design avangardist si In culori vii, iar obiectele decorative din spatiile de lucru completeaza cu stil profilul estetic al intregului ansamblu.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția