Bijuterii, ruj, oja si Harry Potter

Iar o sa ma bag unde nu-mi fierbe oala, in nemuritoarele cuvinte ale bunicii, si o sa comentez lucruri despre care, avand in vedere ca nu le experimentez la “prima mana”, se presupune ca nu ar trebui sa aduc vorba.
Dar, cum mi se pare ca viata ar fi mult mai plictisitoare daca toata lumea ar vorbi numai despre ceea ce stie, o sa ma aventurez totusi in zona periculoasa a criticilor referitoare la aspecte despre care nu stiu mai nimic.
Cum ar fi bebelusii. De fapt nu bebelusii in sine pentru ca, indiferent cat de rautacioasa e o fiinta umana, nu prea are ce comenta in legatura cu ei, in afara de “Vaaaai, ce dragut(a) e!”.
Ma voi referi aici la parintii care, din motive care imi scapa, pocesc un bebe perfect ok. Cum? Asa cum am vazut zilele trecute o mama foarte mandra de odrasla ei, o fetita super draguta de altfel, care, toropita de caldura vegeta in carucior si medita, fara indoiala, la ridicolul situatiei.
Inchipuiti-va un copil de vreun an, maxim, care ar trebui sa fie doar atat: un copil. Ei bine, fetita respectiva era probabil fata de imparat pentru ca mama ei se asigurase inainte de a iesi din casa ca nu lipsea nimic din dotarile necesare: inel pe inelarul stang, inel pe inelarul drept, lantisor cu medalion, bratara groasa de aur si cercei.
N-am apucat sa vad daca avea cumva si bratara de glezna, un inel prin buric sau altul in nas. Dar tot am avut timp sa mai observ doua detalii ale elegantei si rafinamentului cu care mama isi impodobise fata – in loc de suzeta, copilul avea alt accesoriu: un ruj rosu ca focul, iar unghiile ii fusesera pictate in cam aceeasi nuanta. Habar nu am ce-o fi fost in capul mamei.
Dar fetita era clar nefericita si-si agita manutele cu un aer de disperare muta (la cum ii fusese pictata gura cred ca nu mai indraznea nici sa tipe). As fi putut vedea umorul situatiei – daca ar fi existat macar un dram. Dar asa n-am vazut decat imaginea unei alte fetite machiate din frageda pruncie: JonBenet Ramsey.
Nu ma pot impiedica sa ma gandesc ca fetita machiata o sa devina, probabil, genul de fata care la 8 ani poarta pantaloni cu talie foarte joasa, iar la maxim 10 va merge la coafor sa se vopseasca si sa-si faca suvite. Iar pe la 12 deja nici nu vreau sa ma mai gandesc.
Chiar nu aveam de gand sa scriu un articol moralizator, mai ales pe caldura asta cand nici sa ma enervez nu am energie, dar nu ii inteleg pe parintii care nu lasa copiii sa fie copii, sa bata mingea pe maidan fara sa aiba unghii vopsite, ci pline de praf si manjite de sucul imposibil de la nucile verzi. Nu zic ca fetele ar trebui sa primeasca aprobare la “dresuri de matase” la frageda varsta de 14 ani (asa cum a decretat a mea mama), dar nici nu mi se pare normal sa le boiesti de la un an.
Ca sa inchei totusi in alta nota, nu am vazut umorul situatiei nici cand, desi imi comandasem din timp, online, “Harry Potter and the Deathly Hallows”, era deja marti si eu nu primisem cartea, asa ca am fost nevoita sa nu ascult nici posturile de radio, sa nu ma uit la stiri si sa nu citesc articolele de pe net, ca sa nu cumva sa aflu sfarsitul (asa cum i s-a intamplat unui prieten in timp ce era in masina si asculta un post de radio autohton, ai carui DJ debordeaza de intelepciune).
Mai multe despre Harry Potter, saptamana viitoare, cand sper sa fi reusit sa-l citesc.

Ceasuri & Bijuterii /Despre lume si viata