Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Barcelona - arhitectura lui Gaudi vs. Cartierul gotic

Ce ati alege intre o catedrala in forma de castel de nisip si una in cel mai pur stil gotic? Daca raspunsul este amandoua, atunci este obligatoriu sa treceti macar o zi prin Barcelona. Capitala Cataluniei - una dintre cele 17 provincii ale Spaniei - este insa mai mult decat o simpla mixtura de stiluri arhitectonice, fiind o adevarata scoala de urbanism



Ce ati alege intre o catedrala in forma de castel de nisip si una in cel mai pur stil gotic? Daca raspunsul este amandoua, atunci este obligatoriu sa treceti macar o zi prin Barcelona. Capitala Cataluniei – una dintre cele 17 provincii ale Spaniei – este insa mai mult decat o simpla mixtura de stiluri arhitectonice, fiind o adevarata scoala de urbanism.



Antonio Gaudi, probabil cel mai cunoscut arhitect spaniol, a lasat mostenire orasului catalan o intreaga pleiada de cladiri excentrice pentru peisajul oricarei metropole a lumii. Si nu este vorba numai de Sagrada Familia, Catedrala Sfintei Familii, inceputa in urma cu peste 120 de ani si inca neterminata, dar devenita simbol al Barcelonei.



Gaudi a creat cateva case care stau drept marturie geniului sau creator, imprastiate in centrul orasului, la doar cativa metri de centrul istoric – cunoscut drept Cartierul Gotic.



Catedrala Sfintei Familii, Parcul Guell, Casa Mila si Casa Batllo reflecta deopotriva caracteristicile unui stil considerat irepetabil – minimizand liniile drepte si suprafetele plane traditionale, Gaudi utilizeaza in schimb spatii rotunjite, neregulate si acoperisuri sau balcoane valurite.



La distanta de cateva sute de metri, o plimbare prin Cartierul Gotic te readuce insa la arhitectura secolelor XIV-XV. Chiar daca nu toate imobilele sunt construite in stilul din denumirea zonei, cladirile pastreaza un parfum de epoca si va va uimi cu siguranta starea excelenta in care se afla.



Dar daca tot vorbeam de stilul gotic (catalan), nu trebuie sa ratati Catedrala Barcelonei, care gazduieste detalii artistice de exceptie sau biserica Santa Maria del Mar, sau Placa del Rei sau Primaria sau… si lista ar putea continua cateva paragrafe. Si pentru a vedea ca paradoxurile Barcelonei nu se termina aici, in plin cartier vechi veti gasi Muzeul Picasso, un artist prin excelenta modernist.



Ocupand cinci palate (construite intre secolele 13 si 18), muzeul a fost deschis in urma cu 40 de ani si gazduieste o gama larga de opere ale lui Pablo Picasso, din diverse perioade.





O plimbare pe cursuri de rau



Daca nu v-ati plictisit de plimbare, puteti fi sigur ca veti “reusi” in cele din urma, pentru ca Barcelona are nenumarate promenade, cele mai cunoscute fiind Les Rambles, situate la limita Cartierului Gotic. Foste cursuri de apa, secate in urma cu secole, cele cinci Rambles merg din Piata Cataluniei – centrul Barcelonei – pana in portul de la Marea Mediterana, langa statuia lui Cristofor Columb.



Rambles, impreuna cu o alta mare artera care trece prin Piata Cataluniei – Passeig de Gracia – sunt strazile pe care veti gasi cele mai elegante magazine, unde puteti avea surpriza de a da peste camasi, de exemplu, purtand marci renumite si inscriptia “Made in Romania”.



Inca nu v-ati saturat de plimbare? Incercati atunci sa vizitati cele mai diverse muzee, de la Fundatia Joan Miro, care reuneste o colectie a unui alt pictor modernist – Miro, pana la muzeul clubului de fotbal FC Barcelona, amplasat in cadrul complexului Camp Nou – al doilea stadion ca marime din lume (cu 110.000 de locuri).





Orasul dintre munti si mare



Mai mult decat atat, Barcelona este situata intre doi munti: Montjuic si Tibidabo. Nu va ganditi insa la cine stie ce mari piscuri, varfurile fiind chiar mai joase decat Tampa. Insa privelistea este mult mai spectaculoasa atat de pe varfuri, cat si dinspre oras.



Montjuic a servit drept locatie a Jocurilor Olimpice de Vara din 1992, iar fostul sat olimpic transformat acum intr-un sat traditional spaniol este o atractie turistica importanta. Insa nu trebuie sa ratati spectacolul de apa si lumini al fantanilor din fata palatului, care are loc in noptile sfarsitului de saptamana si care aduna mii de spectatori.



De cealalta parte a orasului, in varful muntelui Tibidabo este amplasata o manastire, la care se poate ajunge cu un mijloc de transport foarte popular – tramvaiul albastru. De asemenea, aici sunt situate si un observator astronomic si Muzeul de Stiinta. Dar lucrul pentru care merita intr-adevar sa urcati pana pe Tibidabo este panorama asupra Barcelonei, dar si faptul ca in zilele senine puteti vedea chiar Majorca, cea mai renumita dintre insulele Baleare, aflata la o distanta de circa 400 de kilometri. Nu e de mirare astfel ca muntele este locul preferat pentru o excursie de duminica al locuitorilor orasului.





Cina si shopping



Dupa atatea plimbari, este cazul sa va opriti pentru o scurta gustare sau chiar pentru o cina romantica. Un meniu intr-un restaurant cu autoservire va va costa 6-7 euro, dar puteti incerca si tapas, o combinatie de aperitive, al carei pret porneste de la 2-4 euro pana la 10 euro. Intr-un local mai select, meniul complet va va costa circa 20 de euro, dar poate depasi si 60 de euro. Pentru a va racori dupa atata mers, o halba de bere va va mai “usura” de inca 3-4 euro.



Preturile vor creste in cazul in care alegeti sa va distrati noaptea intr-un club, unde berea costa 6-8 euro, iar cocktailurile depasesc zece euro. Pentru o sticla de vin veti scoate din buzunare intre 10 si 30 de euro, sau ceva mai putin daca alegeti vinul casei, in timp ce un litru de sangria – bautura care nu se numara printre preferatele catalanilor, dar este prezenta, ca peste tot in Spania – ajunge tot la zece euro.



Si daca tot vorbeam de bauturi, trebuie mentionat faptul ca locuitorii din Catalunia prefera vinul rosu sec, care poate fi degustat si, de ce nu, cumparat de la orice podgorie din zona Penedes, a sasea regiune viticola din Spania.



De altfel, podgoriile spaniole ar trebui vizitate de toti producatorii romani de vinuri pentru a afla cum poti face turism (si in acelasi timp comert) intr-o “fabrica”. Un tur printr-o podgorie trece de la recipientele de inox, a caror temperatura este controlata de computere, la pivnitele in care butoaiele noi de stejar stau alaturi de panzele de paianjen de pe sticlele vechi de zeci de ani. Evident ca o asemenea excursie se va termina cu o degustare si cu o invitatie in magazinul de prezentare al companiei de unde pot fi cumparate sticle de vin, dar si brandy sau sampanie – asa-numita “cava” – la preturi rezonabile.





Pe plaja si in montagne russe



Ajunge insa cu excursiile si cumparaturile, este timpul sa va odihniti si unde puteti face acest lucru mai bine decat pe plaja? Barcelona are propriile plaje, insa este situata intre doua dintre cele mai renumite zone turistice ale Spaniei – Costa Brava (Coasta Salbatica) la nord si Costa Dorada (Coasta de Aur) la sud.



Litoralul nu prinde decat 20 de zile de ploaie anual, in special primavara, asa ca este mai bine sa va luati creme pentru arsuri decat umbrela, mai ales in august, luna cea mai calduroasa.



La ceva mai mult de 100 de kilometri in sudul Barcelonei se afla orasul Salou, capitala Costei Dorada. Localitatea a crescut foarte mult in ultimul deceniu, adica dupa deschiderea parcului de distractii Port Aventura, preluat in urma cu cinci ani de Universal Studios. Salou este destinatia aproape perfecta in cazul in care copiii va bat la cap sa mearga la Disneyland, iar sotul/sotia vrea neaparat la mare, pentru ca impacati, cum s-ar spune, si capra si varza. Chiar daca nu este Disneyland, exista multe voci care afirma ca parcurile Universal Studios sunt chiar mai reusite decat cele Disney. Port Aventura este un parc de distractii amenajat pe cinci zone tematice si poseda, dupa cum afirma proprietarii, singurul roller-coaster cu opt lupinguri din lume (pour les connaiseurs!), iar pretul unui bilet de o zi este de 32 euro pentru adulti si 25 euro pentru copii.



bogdan.neagu@zf.ro



Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția