Balcic, orasul Cenusareasa

De la sat de pescari la paradisul pictorilor si refugiul Reginei romanilor, iar acum decor intr-un film de Copola. Acesta e Balcicul, fost teritoriu romanesc, astazi (re)cucerit de iubitorii de arta si de turistii cu sange de roman. De fapt, nu e clar cine pe cine cucereste…

Oraselul care traia mai de mult din productia de grau, macaroane si vin a cunoscut o perioada de glorie interbelica, datorita pictorilor romani, iar acum supravietuieste din turism.
Peisajul are ceva magic: nu degeaba s-au pictat sute de tablouri aici, incat puteai cunoaste fiecare coltisor al Balcicului numai privind un album de arta.
Exericitiul de admiratie ar incepe cu micul palat cu minaret, gradinile de trandafiri, arcadele si dealurile de piatra rosiatica sau alb-argintie (de unde si vechiul nume de Coasta de Argint). De altfel, locul e vestit pentru aceasta roca “a teraselor, a peretilor, a pavimentelor unor strazi in panta, pentru piatra de Cavarna a unor case sau a fantanilor cu inscriptii arabe”, enumera istoricul de arta Mihaela Varga, definitiv cucerita de acest loc. Dar nu e vorba numai de ce se vede…
Micul port romantic in care acum se ajunge si cu iahtul, daca vrei sa te inchipui intr-un fel de Nisa a Marii Negre, a avut destinul unei Cenusarese. Pe cand era un biet sat de pescari, a fost descoperit de pictori si apoi transformat de Regina Maria in echivalentul artistic al Coastei de Azur franceze – se spunea chiar “Nisa noastra”. Ca nume, in schimb, a trecut in 2600 de ani de la grandiosul “Dyonisopolis”, la modestul “Krouni” sub greci si apoi la sobrul “Balcic”, de la Balik, un voievod corabier stapan pe aceste locuri. In perioada interbelica, aici pictau Tonitza si Grigorescu, iar Regina se plimba pe aleile palatului sau, in timp ce lautarii cantau la poarta. Astazi micul port bulgaresc e decor in viitorul film al lui Copola (o ecranizare dupa Mircea Eliade), iar turistii de aiurea si-l impart cu noul val de pictori romani. Primii cu camera digitala, ceilalti cu penelul. Nu va asteptati insa la stralucirea unei statiuni de litoral moderne, Balcicul fiind din cu totul alta poveste decat Albena. Cele mai potrivite suveniruri de aici sunt pozele si, poate, Vinul Reginei (10 euro).
Din 1913 pana in 1940 locul a apartinut Romaniei Mari, intrand in componenta Cadrilaterului. In primele decenii ale secolului XX, cand Regina a venit aici pentru prima oara, Balcicul era impartit in doua: orasul de pe coline, cu mahalele de turci si tatari, si, la 2 km departare, zona izvoarelor, a morilor de apa si a vegetatiei, unde avea sa se ridice palatul. Pictorul Alexandru Satmari a fost cel care a adus-o aici pe Regina care hotara imediat sa-si faca o resedinta pe malul marii.
Ministerul de Razboi s-a ocupat de constructie, dar palatul (de fapt, o vila cu minaret) e realizat conform gustului eclectic al Reginei: stil maur, dar cu olane dobrogene, ziduri albe mediteraneene, minaret turcesc, iar in interior decoratiuni occidentale alaturi de icoane ortodoxe. De altfel, in apropiere se afla si o capela care i-a adapostit o vreme inima. Regina a preluat astfel cate ceva de la fiecare natie care-si pusese amprenta pe acest loc: turci, bulgari, greci, tatari, romani.
Atmosfera romantica e completata de gradinile luxuriante din preajma, realizate de un specialist francez, care a desenat parcul dupa modelul labirintului cretan. Aici e acum cea mai mare si mai variata gradina botanica din Europa de Est, cu flori si copaci din zona Mediteranei, a Pacificului, din Asia si America – in total 3000 de specii plantate printre cascade si raulete de munte.
Tot pe colina ce porneste din coasta palatului se afla casele din piatra ridicate pentru copiii si suita Reginei. Bulgarii au avut inspiratia de a transforma in spatii de cazare intregul complex, inclusiv fosta casa cu cinema si morile de apa. Chiar daca gasesti hoteluri moderne de 3 stele la cativa pasi de plaja, vraja Balcicului o vei simti numai stand intr-una din aceste vile. Gradina labirintica si padurea deasa din jur vor trezi imaginatia la ceasul intunericului (mai ales ca zona nu e bine luminata), in timp ce ziua vei avea impresia ca esti pe un Munte Vrajit, si nu intr-o statiune de pe litoral.
In acelasi complex se afla cafeneaua de langa palat, de fapt o mica terasa cu vedere la mare, sub geamurile Reginei, la care ajungi trecand printr-o galerie de vita salbatica si ocolind cateva soparle. Odata asezat in preajma lacului artificial, cativa chelneri intr-o tinuta asa-zis orientala (de fapt niste rochii ceva mai …masculine) aduc baclava si cafea turceasca. E unul dintre modurile prin care localnicii se straduiesc sa pastreze spiritul cosmopolit al oraselului.
Locul a fost de la inceput un amestec de voci diverse. Pe vremuri se putea auzi atat vocea muezinului de la moschee, cat si franceza vorbita de boema romaneasca sau sonatele lui Chopin pe care le interpreta insasi Regina. Acum melanjul de culturi se mai regaseste doar in locurile istorice sau in meniurile restaurantelor, scrise in bulgara, germana, engleza si chiar romana (la restaurantele din apropierea palatului). Nu incercati totusi un dialog complicat cu localnicii decat daca stiti bulgareste sau sarbeste.
In perioada interbelica aproape 200 de romani au avut case aici – arhitecti, artisti, ministri. Printre acestia, familia Storck, Eliza Bratianu, Nae Ionescu, Ion Minulescu. Pictorii primeau locuintele in concesiune in schimbul donarii de lucrari muzeului local (la initiativa primarului Mosescu), cei cu bani si le cumparau, iar altii, precum Cella Delavrancea sau George Vraca, veneau sa stea la prieteni. Artistii se aduceau unii pe altii, fie ca erau scriitori sau pictori. Doar Tonitza s-a lasat greu convins. Dar dupa multe insistente si ilustrate in care Francisc Sirato il ademenea, pictorul venit in sfarsit la Balcic a ajuns chiar sa-si faca o adresa de corespondenta aici, asa de mult avea sa ramana.
Orasul vechi pastreaza cateva din aceste case, care contrastau cu cele ale localnicilor, dar merita vizitat mai ales pentru locuintele specifice, cu acoperisuri rosietice, pe stradute in panta si serpuite (precum o litera araba, scria Camil Petrescu) sau pentru artera principala, cu nume melodios – Cerno More (Strada Marii Negre). Acum trei ani cativa oameni de arta romani au reinviat obiceiul oamenilor de arta din perioada interbelica de a veni in pelerinaj artistic la Balcic. Elite Art Club Unesco aduce aici in fiecare an un grup de pictori romani (acum si straini), care sa ofere versiunea proprie a locului. Proiectul “Pictori de azi la Balcic” e sprijinit si de companii precum Ella Traveland, Zepter, Halewood, Euroweb sau Kober, pentru ca orasul pare sa atraga precum un magnet. Mihaela Varga spune ca se va infiinta chiar si o asociatie numita “Amicii Balcicului”.
Un astfel de “pelerinaj” nu se poate incheia decat cu o oprire la Muzeul de Arta din Constanta pentru a vedea Balcicul inramat in cele cateva zeci de panze din patrimoniu.
Veti intelege de ce acelea ramase in consignatii si galerii sunt printre cele mai bine vandute panze romanesti (cateva zeci de milioane de lei fiecare).

Cultură /TURISM