Bal mascat pe muzică de Chopin
Dupăce a debutat la începutul anului la New York și Londra în cunoscutele săli de concerte Carnegie Hall și Wigmore Hall, Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo se întoarce în România cu o temă extravagantă- „Un Ballo in maschera“, în traducere „Un bal mascat“. Numele a fost ales pentru a reflecta repertoriul și evenimentele conexe, trimițând către motivul măștilor, al balului și a…
Dupăce a debutat la începutul anului la New York și Londra în
cunoscutele săli de concerte Carnegie Hall și Wigmore Hall,
Festivalului Internațional de Muzică de Cameră SoNoRo se întoarce
în România cu o temă extravagantă- “Un Ballo in maschera”, în
traducere “Un bal mascat”. Numele a fost ales pentru a reflecta
repertoriul și evenimentele conexe, trimițând către motivul
măștilor, al balului și al carnavalului.
Anul acesta cea de-a cincea ediție a Festivalului Internațional de
Muzică de Cameră SoNoRo va prezenta, pe lângă concerte de muzică
clasică, și expoziții de fotografie, proiecții video și proiecții
de film în colaborare cu TIFF – Festivalul International de Film
Transilvania.
Astfel seria de evenimente care vor avea loc în perioada 31
octombrie – 14 noiembrie va cuprinde dubla expoziție de fotografie
semnată de fotograful japonez Hiroshi Watanabe și de fotograful
român care colaborează cu National Geographic, Dragoș Lumpan.
De asemenea, în cadrul festivalului se va proiecta filmul
documentar “Chopin reloaded” în regia lui Krzysztof Dzieciolowski
(Polonia, 2010).
Iar pe scena muzicală vor fi prezenți mai mult de 30 de artiști
internaționali care vor susține 14 concerte în 13 spații inedite.
Pentru a marca aniversarea a 200 de ani de la nașterea lui Frédéric
Chopin și a lui Robert Schumann, creația muzicală a celor doi
compozitori ocupă un loc central în programul SoNoRo.
Programul include concerte în locații emblematice ale
Bucureștiului, Clujului și Iașiului. Nouă concerte sunt programate
la București, unul la Iași și patru la Cluj. Deschiderea va avea
loc duminică, 31 octombrie, în “Sala Unirii” a Palatului Cotroceni
din București, iar pe parcursul festivalului evenimentele se vor
muta la Palatul Cotroceni, Cercul Militar Național, Palatul
Bragadiru, Ateneul Român, ARCUB și Muzeul George Enescu.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția