Stil de viață /DESPRE LUME SI VIATA
Baba si pudelul
Avand in vedere ca in ultimele zile, dintr-o scapare regretabila a sferelor inalte, am plecat de la serviciu pe lumina, am avut ceva timp sa ma mai plimb prin oras si sa observ oamenii, ca mi-era dor sa intru in contact cu concetatenii mei, prezenti in topul mondial al bunelor maniere
Avand in vedere ca in ultimele zile, dintr-o scapare regretabila a sferelor inalte, am plecat de la serviciu pe lumina, am avut ceva timp sa ma mai plimb prin oras si sa observ oamenii, ca mi-era dor sa intru in contact cu concetatenii mei, prezenti in topul mondial al bunelor maniere.
Unul dintre lucrurile care ma supara cel mai mult la Bucuresti este ca, spre deosebire de alte locuri din lumea asta, noi nu avem batrani ferchezuiti si hiperactivi. Ai lor inca au chef de croaziere si amor la 90 de ani, in timp ce ai nostri sarbatoresc iesirea la pensie preocupandu-se de cimitir, medicamente si alte asemenea lucruri de o natura cu totul si cu totul optimista.
Acum vreo 2-3 ani eram la Atena cu un grup de persoane si ne-am hotarat, desi afara erau vreo 1.500 de grade la umbra, sa urcam pe Acropole.
Daca as fi observat grupul nostru din exterior, n-as fi avut nici o dificultate sa-mi dau seama ca e vorba de romani, avand in vedere ca toate persoanele de-abia se tarau, iar o doamna se gandise ca e cel mai bine sa se catere pe Acropole purtand ditamai tocurile. Cel mai umilitor a fost insa faptul ca, in timp ce unii dintre noi, persoane in floarea varstei, gafaiam cu disperare escaladand Acropolele, ghida care avea vreo 70 si ceva de ani, topaia vioaie cu mult inaintea noastra, turuind despre Atena, Zeus si binefacerile uleiului de masline. Macar de ar fi fost un caz izolat, dar cand am ajuns in sfarsit in varful monumentului, era plin de englezoaice si americance pe la vreo 80 de ani, care alergau de colo-colo, faceau poze si, bineinteles, erau elegante fara a fi ridicole.
Cand am fost la Paris – acelasi lucru: “Ia uite – babele sunt imbracate mai frumos decat pustoaicele!”, a exclamat jumatatea, fascinat fiind de perlele, tocurile, palarile, esarfele si pudelii frantuzoaicelor aproape seculare. Si, la un moment dat, as fi putut sa jur ca una dintre ele mergea dand din solduri.
La noi – ca la noi. In vreme ce ei scandeaza ca viata incepe la 50 de ani, a noastra se cam termina in jurul aceleiasi varste.
In vreme ce ei de-abia asteapta sa iasa la pensie ca sa-si faca operatii estetice si sa-si cumpere o casa in Spania, noi nu apucam sa traim cu adevarat.
Sigur, putem sa invocam discrepantele financiare, dar eu cred ca tine foarte mult si de mentalitate. Romanul se naste resemnat, presupune din start ca viata nu o sa-i ofere foarte multe si se taraste in loc sa topaie ca babele cochete de pe Acropole.
Ei stiu sa traiasca, iar noi suntem prea ocupati sa ne delectam cu voluptatea grijilor ca sa ne mai bucuram de viata. Ei sunt Candide, iar noi suntem ciobanasul moldovean.
Cu alte cuvinte, carpe diem, carpe diem!
Stil de viață /DESPRE LUME SI VIATA
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
