Aurul, din nou valuta forte?

Aurul se afla iar pe o curba ascendenta, dupa ce Greenspan a dat de inteles ca nu se grabeste sa creasca ratele dobanzilor. Acest lucru a cauzat o slabire a dolarului si o crestere a pretului aurului, nu pentru ca acesta din urma ar fi devenit mai atractiv, ci pentru ca un dolar mai slab inseamna de fapt ca sunt necesari mai multi dolari pentru a acoperi o uncie de aur.

Aparent, aurul s-a demonetizat. Teoretic, si-a pierdut valoarea de depozitar al averii, nemaifiind necesar in sistemul monetar modern. Pentru a putea lamuri aceste doua chestiuni si pentru intelege la ce ar trebui sa ne asteptam din punct de vedere al pretului aurului – poate cea mai pertinenta intrebare – trebuie sa putem calcula adevarata valoare a acestuia.

Unii cred ca valoarea unei anumite actiuni sau a unei marfi este egala cu valoarea la care aceasta se tranzactioneaza, lucru care, din punct de vedere tranzactional, este corect. Exista insa asa-numita valoare intrinseca, importanta mai ales in cazul investitorilor, care, daca stiu care este raportul dintre valoarea intrinseca si valoarea declarata (pretul curent) a unui obiect, pot aprecia mai bine daca este cazul sa vanda sau sa cumpere.

Sa incepem cu o presupunere: aurul este moneda. Valoarea sa intrinseca este derivata din rolul sau de moneda si depozitar al averii. Aurul a fost folosit ca moneda vreme de mii de ani si continua sa fie folosit ca depozitar al averii. Chiar si presedintele Federal Reserve (banca centrala a SUA) afirma ca acesta este folosit ca moneda: “Aurul reprezinta mijlocul de plata extrem in intreaga de lume… Aurul este intotdeauna acceptat.” – Alan Greenspan, 20 mai 1999.

La inceputul secolului douazeci, lumea se raporta oficial la etalonul de aur. Anglia adoptase etalonul de aur inca din 1717, dupa ce Sir Isaac Newton, pe atunci sef al Monetariei Regale subevaluase argintul. Adoptarea oficiala a etalonului de aur in Anglia a avut insa loc in anul 1819. Statele Unite ale Americii utilizau un etalon dual (de aur si argint), trecand insa la un etalon unic (de aur) de facto in anul 1834 si de jure in 1900.

Valoarea dolarului fusese stabilita in 1834: moneda de aur de douazeci de dolari continea aproape 0,9675 (aproximativ 30 de grame) de uncii de aur curat. Impartind valoarea nominala a monedei la continutul de aur al acesteia se obtine pretul aurului, 20,67 dolari pe uncie. Rata de schimb aur/dolar a ramas in vigoare pana in anul 1934.

Evaporarea capitalului dupa crahul bursier din anul 1929 a precipitat o contractie economica deflationista. Falimentele bancare si ale societatilor de brokeraj, pierderile inregistrate pe Wall Street, somajul in crestere si scaderea increderii in economie au dus la o crestere a ratei economisirii, deoarece oamenii incercau sa-si pastreze capitalul. Cum economisirea insemna absenta cheltuielilor, cererea de bunuri si servicii a scazut, iar activitatea economica a inregistrat un regres, aparand astfel Marea Depresiune. PIB-ul nominal a pierdut sase procente intre anii 1929-1934.

Guvernul dorea ca populatia sa-si cheltuiasca banii pentru a stimula economia. Dar cum sa-i faci pe oameni sa cheltuiasca atunci cand ei de fapt vor sa economiseasca? Deflatia se constituia in motor al Depresiunii si era evident ca puterea de cumparare a banilor devenea din ce in ce mai mare, drept pentru care oamenii gaseau cu cale sa-i stranga. Prin contrast, oamenii reactioneaza rapid la perioadele cu inflatie mare, incepand sa-si cheltuiasca banii de frica devalorizarii, drept pentru care, in situatia mai sus mentionata guvernul dorea sa creeze inflatie.

Pentru a crea inflatie si a stimula populatia sa cheltuiasca, guvernul trebuia sa devalorizeze dolarul, lucru imposibil de realizat intr-o perioada in care era in vigoare etalonul de aur, intrucat aurul era moneda. Daca guvernul ar fi devalorizat dolarii de hartie, populatia s-ar fi indreptat spre aur, fara a se constata vreo crestere a cheltuielilor acesteia, astfel incat guvernul se vedea prins intr-o situatie fara iesire. Crearea inflatiei insemna retragerea aurului din circulatie si astfel, in 1933, Presedintele Roosevelt a scos detinerea privata de aur in afara legii. Guvernul era asadar liber sa emita oricati dolari de hartie considera necesar.

In anul imediat urmator, Roosevelt a urcat pretul aurului cu 69% la 35 de dolari pe uncie, delavorizand instantaneu dolarul cu 45 de procente.

Din 1934 si pana in 1971, pretul aurului a ramas oficial fixat la 35 de dolari pe uncie si totusi, in ciuda acestui fapt, piata aurului numai linistita nu a fost.

Spre sfarsitul anului 1997, Bursa Metalelor Pretioase din Londra (London Bullion Market), cea mai importanta bursa pentru tranzactionarea aurului la nivel mondial, a dat pentru prima oara in istoria sa publicitatii volumul tranzactiilor cu aur. Prin intermediul acestei burse se tranzactioneaza zilnic aproximativ 1.000 de tone de aur, cifra care cuprinde atat aurul in sine cat si instrumentele derivate asociate acestuia. 1.000 de tone de aur inseamna ceva mai mult de 32 de milioane de uncii. Sa nu uitam ca aurul nu se tranzactioneaza numai la Londra, ci si la New York, Tokyo, Bruxelles, Hong Kong, Dubai, ca si in Turcia, Singapore, Coreea de Sud si alte centre financiare.

Sa ne limitam, de dragul simplitatii, la a prespune ca volumul total al tranzactiilor cu aur la nivel mondial nu este cu mult mai mare decat cel inregistrat la Bursa Metalelor Pretioase din Londra. Sa presupunem astfel ca se tranzactioneaza in medie numai 1.000 de tone de aur pe zi. Sa nu uitam ca acestea sunt doar niste estimari foarte conservatoare, bazate pe informatiile disponibile. Dimensiunea reala a pietei este prin definitie mai mare decat aceasta valoare.

Daca aurul se tranzactioneaza cinci zile pe saptamana timp de 52 de saptamani dintr-un an, rezulta ca aproximativ 260.000 de tone de aur isi schimba stapanul in decursul unui singur an. 260.000 de tone sunt echivalentul a circa 8,4 miliarde de uncii. Pentru a intelege mai bine cum stau lucrurile, trebuie spus ca pana in prezent, cantitatea totala de aur extrasa se ridica la 137.000 de tone. Toate bancile centrale ale lumii detin laolalta numai 31.400 de tone. Cantitatea de aur propriu-zis care se tranzactioneaza anual este, prin comparatie, foarte mica, ajungand la 4.500-5.000 de tone, iar deficitul comercial anual exprimat in tone de aur este infim, situandu-se la numai 276 de tone.

Piata aurului propriu-zis reprezinta mai putin de 2% din piata derivativelor. Deficitul anual de oferta este de numai 0.1% din totalul pietei, iar vanzarile efectuate de bancile centrale, considerate vinovate de disparitia pretului fix al aurului, reprezinta numai 0.12% din piata totala a aurului.

Valorea tranzactiilor anuale cu instrumente derivate pe aur este de doua ori mai mare decat cea a aurului extras vreodata, iar aceasta cifra este determinata pe baza unei estimari conservatoare a intregii piete a instrumentelor derivate. Si totusi, numai aproximativ 5.000 de tone, adica 4% din cantitatea totala de aur propriu-zis trec de la un proprietar la altul in decursul unui an, astfel incat se poate deduce logic ca piata instrumentelor derivate si nu cea a metalului in sine este cea care determina pretul aurului.

Eu unul cred ca aurul este acumulat discret de catre anumite grupuri importante de interese, dar din motive de siguranta si nu de productie. Dolarul si-a pierdut in ultimii doi ani o treime din valoarea sa fata de euro. Daca piata de capital din Statele Unite atinge maximul, atunci vom vedea ceva vecin cu panica in randul investitorilor internationali, care se vor grabi sa scape de dolari. Tineti minte insa un lucru -marea parte a rezervelor Bancilor Nationale sunt in dolari. Astfel daca dolarul incepe sa o ia la vale, atunci si valoarea rezervelor bancilor nationale o ia la vale, iar daca o banca nationala nu are rezerve atunci se pun semne de intrebare asupra stabilitatii monezii tarii respective.

Daca sunteti interesati de speculatii, atunci se recomanda “short” (vindeti) la dolar si “long”(cumparati) la aur. La momentul actual exista suficienta vointa politica pentru a preveni prabusirea dolarului si, extrapoland, cresterea pretului la aur. Dupa toate probabilitatile, guvernele principalelor tari ale lumii vor face tot ce le sta in putinta pentru a amana scaderea dolarului pana intr-un punct convenabil pentru ele. Simplul fapt ca o prabusire a dolarului pare inevitabila nu inseamna neaparat ca este si iminenta. Convingerea mea personala este ca acesta este atat inevitabila cat si iminenta, dar acesta nu e un motiv bun sa va riscati banii.

Stil de viață