Cum și-au câștigat executivii și antreprenorii români primii bani: "Primii bani i-am câștigat în liceu, în clasa a X-a. În fiecare vineri noaptea mergeam să descarc banane la un centru angro din Ploiești, orașul natal"

„Să-ți vând un pont!“ este, probabil, una dintre expresiile – folosite în mediul de business, dar nu numai – specifice culturilor din toată lumea. Cele mai bune surse de inspirație sunt, de cele mai multe ori, oamenii de lângă noi, așa că După Afaceri Premium dă sfară în țară și îi pune pe reprezentanții din lumea businessului în fața unor provocări mai puțin stresante decât cele din viața de zi cu zi a afacerilor.

Primul job este cu siguranță o experiență care nu se uită niciodată. Primii bani câștigați făcând o activitate care poate sau nu să aibă legătură cu drumul profesional de mai târziu sunt cei mai valoroși, iar amintirea lor – asemenea. De aceea, am întrebat cinci oameni din business cum și-au câștigat primii bani, care a fost prima activitate remunerată din viața lor. Toți au făcut apel la nostalgie și ne-au povestit despre ce au avut de învățat din acele experiențe de neprețuit.

Diana Zahariea, directorul general al grupului Sergiana din Brașov: „Am crescut cu Sergiana, asistând la construcția acestei afaceri de la primele cărămizi – și la propriu, și la figurat. Am avut șansa să observ cum se dezvoltă o afacere de familie, iar prima mea activitate de care îmi amintesc cu claritate a fost legată de aranjarea unor documente în ordine cronologică la secția de livrare a fabricii. Deși la acel moment nu realizam impactul pe termen lung, astăzi constat că acea experiență m-a ajutat să devin o persoană extrem de organizată și planificată, calități esențiale în ceea ce fac în prezent.

O altă amintire dragă mie este legată de contactul cu clienții și de comerțul de servicii. Bunica mea administra primul nostru magazin din Poiana Mărului și îmi plăcea nespus să o ajut. Îmi amintesc bucuria pe care o simțeam atunci când clienții intrau în magazin și îi întâmpinam cu «Bine ați venit la Sergiana!». Acest gest simplu, dar semnificativ, a devenit parte integrantă a modului în care am dezvoltat înclinația spre turism și servicii, precum și grija față de client, aspecte care definesc astăzi multe dintre acțiunile mele.

Activitatea părinților mei legată de firmă a fost mereu un suport pentru mine, oferindu-mi oportunitatea de a învăța să gândesc strategic și să interpretez legislația.

De asemenea, soțul și, totodată, colegul meu de serviciu a fost un mentor de neprețuit, de la care am învățat cât de important este să exercit un control optim, adaptat fiecărei situații. Un alt lucru care m-a marcat încă din adolescență a fost dorința de a avea propriul venit.

Deși în acea perioadă nu mi-a lipsit aproape nimic, am simțit întotdeauna o satisfacție aparte în a câștiga și a gestiona banii mei. Am învățat astfel să fiu chibzuită, să economisesc pentru a avea mereu un fond de rezervă, o abordare care mi-a oferit stabilitate și siguranță, atât în plan personal, cât și profesional.

Dintotdeauna mi-am dorit să lucrez la Sergiana – nu m-aș vedea făcând altceva sau lucrând pentru altcineva.

Spiritul antreprenorial pe care l-am moștenit mă ajută să mă dezvolt în ritmul meu, având ocazia să implementez mereu idei noi și să văd cum rezultatele muncii mele se simt direct în evoluția afacerii.

Această libertate și oportunitate de a-mi pune amprenta personală sunt motivele pentru care Sergiana a fost și va rămâne locul meu de suflet.”

Mihai Neagu, CEO-ul îmbuteliatorilor de ape minerale Perla Harghitei și Apemin Tușnad: „Am primit o educație în sensul autonomiei financiare. Deși nu am dus lipsă de nimic în perioada adolescenței, «cultura banului produs de tine» pe care mi-a insuflat-o tatăl meu mi-a influențat alegerile și modul de acțiune încă de atunci.

Primii bani i-am câștigat în liceu, în clasa a X-a. În fiecare vineri noaptea mergeam să descarc banane la un centru angro din Ploiești, orașul natal. Munceam vinerea pentru că urma weekendul, când mă puteam odihni. Banii pe care îi obțineam erau banii mei de buzunar și completau suma pe care părinții mei mi-o dădeau pentru haine, distracții etc. Simțeam o mare satisfacție.

După terminarea liceului am fost agent de publicitate, deci o perioadă bună de timp mi-am câștigat banii din această activitate. Destul de repede însă am descoperit adevărata mea dragoste – și înclinație, aș spune: vânzările, un domeniu în care am lucrat mulți ani, pe diverse poziții. Chiar dacă nu mai activez în mod direct în această zonă, recunosc că, din poziția pe care o am acum, îmi place să mai intru, din când în când, cu colegii din departamentul de vânzări în discuții detaliate despre anumiți clienți sau piețe. E un câștig valoros reciproc.

Îmi aduc aminte că libertatea pe care am regăsit-o în vânzări mi-a alimentat entuziasmul de a face lucrurile natural, fără presiune, dar în același timp și printr-o manieră neconvențională, out of the box.

Erau vânzări tradiționale, iar clienții nu mă percepeau ca pe un om de vânzări, ci ca pe unul de al lor – deși relația era una clară, tip furnizor-client. Eram agentul care îi recomanda clientului ce să cumpere și ce nu.

Prima oară când am spus unui client că nu îi voi vinde un produs, chiar dacă îl ceruse, m-a provocat la o discuție în care mi-am dat seama că nu trebuie să grăbesc un proces pe care îl vreau de durată. Produsul solicitat nu avea cum să funcționeze într-o locație ca a lui, cu o clientelă ca a lui. Mi-am dat seama că nu trebuie să fiu oportunist, să mă bucur de 5 lei acum dacă pot face, cu același client, 10 lei mâine.

Clienții mă simțeau sincer și autentic și vedeau în mine un partener pe termen lung.

Aceeași atitudine am abordat-o și în cadrul echipelor, mai târziu. Nu sunt un disimulator foarte bun, drept pentru care am decis că sinceritatea față de ceilalți și argumentele aduse în discuții, chiar dacă iau mai mult timp și consumă mai multă energie, vor fi parte din modul în care voi relaționa cu cei din jurul meu – fie ei clienți, echipă sau prieteni.“

Catinca Tăbăcaru, directorul artistic al târgului de artă contemporană RAD Art Fair: „Eram în Toronto în 1998, iar la 17 ani, începând ultimul an de liceu, eram determinată să-mi plătesc singură excursia cu rucsacul în spate prin Europa pe care o planificam pentru vară.

Mi-am tipărit un CV (nu știu ce am pus în el, probabil experiența de voluntariat la un spital de copii cu nevoi speciale, notele și interesele din liceu) și am umblat din loc în loc prin cartierul la modă de magazine și restaurante din Toronto. Printr-o coincidență ce pare orchestrată de destin, am ajuns să lucrez la un restaurant renumit pentru barul său de jazz ascuns în subsol. Era exact localul care mi se părea cel mai incitant, dar în care nici nu visam că aș putea fi angajată, având în vedere că eram doar o adolescentă fără experiență. Managerul m-a sunat a doua zi și mi-a oferit poziția de hostess la jazz barul acela.

Vă dați seama că nu a fost ușor să-mi conving tatăl să mă lase să lucrez într-un restaurant, mai ales având în vedere așteptările lui extrem de ridicate pentru mine. Dar ulterior în viață am terminat Dreptul și am devenit negociator profesionist, deci nu m-am lăsat până nu a fost de acord. De joi până sâmbătă, după lăsarea serii, mă transformam din eleva în uniformă a unui prestigios liceu de fete din Canada într-o maestră a ospitalității, fără de care nu aveai șansa să obții o masă.

La restaurant, colegii mei erau artiști, profesori sau călători, toți cu cel puțin zece ani mai mari decât mine. M-au primit cu brațele deschise în cercul lor de după muncă, ce includea seri de biliard, vernisaje la galerii de artă, premiere de balet și degustări de vinuri în weekend. Au devenit alternativa perfectă la petrecerile de liceu și la superficialitatea care definea viața socială a liceelor private din Toronto. Restaurantul era frecventat de clienți fideli, cu care am legat prietenii deosebite. M-au adoptat ca într-o familie mare care se reunea în fiecare vineri în acest loc special. Bacșișurile erau mari pentru a obține o masă peste rând.

Îmi formasem un sistem elaborat pentru gestionarea banilor obținuți: jumătate îi puneam deoparte pentru acea excursie cu rucsacul plănuită pentru vara de dinaintea facultății (într-o cutiuță bine ascunsă de sora mea mai mică cu zece ani care trebuia să știe tot ce mișcă în casă și care raporta zilnic mamei orice mișcare a mea), iar un sfert îi foloseam pentru călătoriile spontane cu prietenii la cabanele de pe malul lacurilor canadiene. Ce rămânea foloseam pentru «cheltuieli importante»: blugi Miss Sixty și înghețate la cafenele frecventate de băieți și fete cu geci de piele și motociclete.

După șase luni, făcusem marea sumă de 3.000 de dolari (în vremuri când camerele la hostelurile din Europa frecventate de turiști tineri costau 7 dolari pe noapte). Tot în acea perioadă am aflat că am fost admisă la facultatea Berkeley, moment în care mi-am luat rămas-bun de la colegii mei și timpul rămas până la sfârșitul liceului l-am petrecut în spiritul «la dolce vita», pregătindu-mă de marea aventură a studenției în California.”

Antonia Negrău, fondatoarea brandului de modă Aceeași Mărie: „Probabil că primii bani câștigați au venit în liceu, când am făcut câteva shootinguri pentru branduri de haine.

Pasiunea pentru fashion era deja acolo, creată din copilărie, iar primul contact cu lumea modei a avut loc prin aceste ședințe foto.

În anii de facultate am trecut prin multe experiențe, mă bucur că am avut ocazia să explorez mici colaborări cu o firmă de evenimente, cu o companie din domeniul imobiliar și cu un brand de beauty. În acei ani mi-am dat seama ce îmi doresc și ce nu îmi doresc de la un loc de muncă.

Primul job în adevăratul sens al cuvântului a fost la compania de monitorizare Media Trust, alături de niște oameni care m-au primit cu căldură și au fost extrem de deschiși să mă învețe lucruri. Mă bucur că păstrăm legătura până în ziua de azi.

Cred că un moment definitoriu pentru cariera mea în comunicare a fost angajarea în publicitate, la Friends Advertising. Zilele lungi de filmări, munca la campanii și acel vibe de agenție de publicitate mi-au dat perspective și m-au ajutat să înțeleg cum funcționează lucrurile în comunicare la nivel mare.“

Iulian Berghian, CEO al rețelei de agenții imobiliare RE/MAX România: „Aproape ca orice absolvent al Facultății de matematică, imediat după terminarea acesteia am devenit profesor. Astfel, prima mea experiență remunerată a fost ca profesor de matematică la o școală gimnazială. Lucram patru ore pe zi și câștigam 2.500.000 lei vechi/lună.

Ce a fost cu adevărat unic a fost experiența de a avea în clasă doar elevi de etnie rromă, care erau educați într-un cu totul alt sistem de valori față cel cu care eram eu construit. A fost o provocare continuă de a înțelege și a adapta programele școlare la nivelul de implicare a elevilor, pentru a le atrage interesul spre ceea ce eu consideram a fi atunci cea mai frumoasă materie ce se învață în școală.

La 22 de ani, după 16 ani de școală, am înțeles pentru prima dată cât de diferiți sunt oamenii, cum își construiesc sistemul de valori, cum aleg să aprecieze sau nu un om și cât de greșit este să-i etichetăm într-un fel sau altul doar pentru că suntem diferiți. Acei copii, prin felul lor simplu de a trata oamenii, m-au învățat că nu e nevoie de «joardă» pentru a te face ascultat, chiar dacă majoritatea profesorilor o foloseau.

Am înțeles atunci cât de mult contează să asculți, înainte de a preda, să înțelegi cu adevărat dorințele oamenilor înainte de a le ține o lecție, să le cunoști nevoile înainte de a le vinde un produs sau un serviciu.

Consider că succesul meu ulterior, în cariera mea în vânzări, apoi în cea de trainer și manager, se datorează în mare măsură interacțiunii mele de atunci, cu elevi care, deși ajunseseră în clasa a V-a și nu știau tabla înmulțirii, erau atât de direcți în a-ți spune ce faci bine și ce nu, încât aveai multe de învățat dacă lăsai deoparte orgoliul de profesor. Atunci mi s-a părut greu să lucrez acolo, dar azi, la 23 de ani după, mă bucur că am avut oportunitatea de a fi profesor de matematică pentru doi ani la acea școală.“

Stil de viață