Atelier de frumusete pentru mobilier

Pentru restauratori, munca Andei Roman e o “blasfemie”. Totusi, pentru altii, indrazneala ei de a renunta la foita de aur ce acoperea un salon de pe la 1900-1920 pentru un negru mat si o tapiserie din lana e “doar” un alt fel de arta. Mai creativa si poate mai atractiva, pentru ca atelierul sau e singurul loc unde se gasesc perne cu poezii si mobila cu “alunite”…
Cineva care cumpara mobilier vechi, de consignatie, azi, cand magazinele sunt pline de noutati de la Milano sau New York poate fi vazut ca extravagant. Cineva care il cumpara pentru a-l “reinterpreta” nu poate fi decat un artist. Anda Roman face acest lucru de ceva vreme, iar acum a transformat hobby-ul in afacere. Colindatul consignatiilor si alegerea acelor piese care ii spun ceva e doar inceputul “operatiunii” pentru ea.
Precum doamnele intr-un cabinet cosmetic, unele piese au parte de tratament minim, ca in cazul lazilor de zestre bine pastrate, altele pot fi refacute in intregime. Unele pastreaza haina originala, altele capata haine noi, “de bal”.
Asa cum s-a intamplat cu piesa de rezistenta, un salon stil Louis XVI, refacuta in intregime, a carei tapiterie e acum o tapiserie din lana tesuta manual dupa un design propriu (doamne care beau ceai), amintind de tablourile cu siluete ale secolului al XVIII-lea. Salonul e cel mai scump din atelier- 6.600 euro, cea mai ieftina piesa de mobilier fiind o lada de pe la 1800 (250 euro plus TVA).
Anda nu e restaurator, pentru ca nu ii place sa traiasca in trecut, iar casele care incearca sa devina muzeu i se par plictisitoare. “Pentru mine mobila e materie prima, nu-mi propun sa revin la original. Dar imi place sa pornesc de la piese autentice, e ca si cum ai avea o bijuterie si nu o poti face din tinichea. Abia dupa ce le cumpar incepe creatia mea”. Iar in aceasta creatie detaliile conteaza foarte mult.
Daca alti artisti ignora partile mai putin vizibile ale obiectelor, Anda Roman asaza cate o “alunita”, dupa spusele ei, in cele mai neasteptate locuri: un pantof sau un ceainic minuscul “desenate” in tesatura, chiar pe spatarul scaunelor.
Atelierul e, de fapt, o vila in care fiecare incapere spune o poveste. Intrarea e rezervata unui scrin special, prima camera e a jucariilor, papusilor si a bijuteriilor din lemn, iar urmatoarele sunt ocupate de mobila fantezie: canapele de in, jilturi tapitate in blana de vaca imprimata cu motive de zebra, perne din tesaturi populare autentice romanesti.
Mare admiratoare a artei populare romanesti, ea isi face achizitiile din targuri, de la tarani sau din consignatii. O atrag mult piesele in care se intalnesc mai multe secole si mai multe materiale, in mai multe stiluri. De pilda, a tapisat un scaun stil cu un fel de sort din catifea neagra, brodat in fir de metal.
Obiectele nu sunt alese dupa valoare, pot fi de oriunde, daca este un model care sa o intereseze. “E ca atunci cand cunosti o persoana. Obiectele pe care le iau trebuie sa-mi spuna ceva. Cand le vad imi dau seama, de asta si umblu mult, pe Lipscani, prin tara, chiar in strainatate”, adauga ea.
Anda Roman e, de fapt, un regizor incepator, care a abandonat insa filmul pentru mobila veche, forma sa de exprimare acum. Totul a inceput cand a vrut sa-si mobileze propria casa cu ceva special si nu gasea decat obiecte desenate parca dupa un sablon.
“Imi place sa combin si simt nevoia de a fi altfel. Iar dupa ce am terminat cu casa, simteam nevoia sa continui”, spune ea. Singura problema ar fi ca ii vine greu sa se desparta de toate aceste obiecte.
“De vanzare e totul, in afara de scrin si de unele perne de care sunt indragostita”. De pilda, pernele cu broderie de dantela – “ce pret sa pun eu pe ele, cand ma gandesc ca o parte din viata cuiva a fost investita in perna aceea?”. Artista a trecut chiar printr-o faza in care nu voia sa vanda nimic.
“La inceput i-am spus si unei prietene foarte direct: ‘sunt foarte multe obiecte pe care nu ti le pot da'”. E inca o afacere cu circuit restrans, pentru a tine departe oamenii care au un alt mod de a privi lucrurile. Dar, desi e hotarata sa nu faca niciun compromis si sa-si pastreze libertatea de creatie, artista e convinsa ca afacerea va merge si in cazul clientilor care nu ii sunt prieteni, pentru ca odata ce vin si vad stilul si gustul, ei capata incredere si se relaxeaza.
Dupa o investitie de aproximativ 200.000 de euro, Anda Roman crede ca pana la urma afacerea va deveni profitabila chiar asa cum e, “pentru ca sunt si oameni care vor altceva decat lucruri facute in serie, fara suflet si poveste. Si incep sa fie tot mai multi, lumea s-a deschis, cauta lucruri exclusiviste, unicat, care sa spuna ceva”.
De aceea cand intri in atelierul Andei Roman trebuie sa ai incredere si, macar virtual, sa dai o “declaratie de mana libera” artistei. Numai asa proiectul poate fi dus pana la capat, unitar, fie ca el inseamna mobila cu “alunite” sau perne cu povesti.

Cultură /DESIGN