Asteptand cu resemnare Craciunul

In redactie s-a instalat deja atmosfera sarbatorilor de iarna: seful indeamna pe toata lumea sa se indoape cu cozonaci, dupa care le spune cu gentilete fetelor ca sunt cam grase, fiecare incearca sa afle inaintea celorlalti ce prime se dau de Craciun si, in general, nimeni nu mai are nici un chef sa lucreze. Nici macar cutremurul nu le-a scuturat buna-dispozitie, desi seful striga cu disperare “Salvati! Salvati!”. Cei care au mai petrecut un cutremur cu el stiu insa ca nu se refera la vietile pretioase ale jurnalistilor pe care ii pastoreste, ci, evident, la textele in curs de redactare la momentul seismului.

Eu, una, nu prea reusesc sa ma integrez in spiritul Craciunului – daca mai trec pe langa multe beculete colorate care canta in acelasi timp “Jingle Bells” sau pe langa Mosi Craciun de plastic care dau din fund, cred ca o sa fug in Asia pentru sfarsitul anului.

Un alt motiv pentru care nu sunt nemaipomenit de entuziasmata sunt cadourile. In primul rand, cele pe care trebuie sa le cumpar. Stiu cu certitudine ca orice ii dau mamei va stramba din nas, propria mea sora se va plange ca iar nu i-am nimerit gusturile, matusa va spune ca ii place enorm, dar dupa ani si ani imi va marturisi ca nu era deloc ce-si dorea sau ca era ceva cu vreo trei numere mai mici. Cat despre el, este un cosmar.

Fiind o fire practica, adesea ii cumpar obiecte de vestimentatie (asta si pentru ca e simplu sa cumpar un pulover in timp ce aleg alte cinci pentru mine). Dar si asa e greu – sa n-aiba dungi, sa n-aiba picatele, sa n-aiba model, sa n-aiba marca nicaieri la vedere, sa nu fie de o anumita culoare, sa nu fie de o anumita croiala, sa nu aiba nici nasturi nici en-coeur, sa nu aiba desene de un anumit fel, sa fie de o linie impecabila, dintr-un material suta la mie natural si sa nu fie scump. In astfel de momente inteleg de ce in Occident un personal shopper are o cariera de invidiat si castiga poate mai mult decat un mare chirurg.

Din pacate, la fel de prost stau si cu cadourile pe care le primesc – de pilda, am o prietena (cea mai veche) care de vreo 20 de ani imi da acelasi tip de cadou (deodorant si gel de dus). Asta in timp ce eu imi schingiuiesc mintea in fiecare an ca sa mai storc o picatura de originalitate. Mama imi va lua o rochie pe care va insista sa o port de fiecare data cand iesim undeva (timp in care eu ma voi ruga sa nu fiu vazuta de nici o cunostinta), iar matusa – fie o vaza fie niste flori de plastic pe care trebuie sa le scot din debara de fiecare data cand ma viziteaza.

Cat despre el, incearca de cativa ani sa imi sadeasca in constient, subconstient si inconstient ideea ca femeile nu sunt avantajate de bluzele decoltate, pantalonii mai stramti si pantofii cu toc. Asa ca nici o speranta nici din directia asta. Dar, dupa cum bine spune zicala, intentia conteaza. raluca.badea@zf.ro

Stil de viață