As investi si in desene animate

Nu poate spune cu precizie la cat se ridica averea sa si, in plus, nu se considera un om bogat. Un lucru este insa sigur: actiunile detinute la compania pe care a creat-o in ultimii sase ani valoreaza multe milioane de dolari. Bani care s-ar putea transforma in cash chiar anul acesta si pe care Marius Iliev i-ar investi mai departe inclusiv in productia de desene animate.
Ce legatura exista intre desenele animate si ceea ce face acum Marius Iliev? Nici una, doar ca un om care a absolvit Politehinca, a fost la un pas de a-si lua doctoratul in matematica, a facut un MBA in Statele Unite si apoi a intrat, pe rand, in afaceri cu trasporturi, aditivi alimentari, aditivi furajeri, zootehnie si industria alimentara, poate, teoretic, sa o ia de la capat in aproape orice alt domeniu.
Iliev detine 45% din Tec Miaco, unul din cei mai mari crescatori si procesatori de carne din Romania – cu o cifra de afaceri de 33 de milioane de dolari, si marturisesc ca am avut initiativa de a vorbi cu el despre afacerea pe care a creat-o in ultimii sase ani din curiozitate: am traditie zootehnista in familie, vin dintr-o zona in care acum zece ani se traia aproape exclusiv de pe urma imenselor complexe zootehnice create de “economia” comunista si am vazut cum toata industria de profil s-a prabusit incet, dar sigur, in ultimii ani. Din cauza concurentei neloiale a importurilor, cum au spus multi, dar si datorita managementului incompetent si furturilor, cum am vazut eu.
Ma intrebam, asadar, cum a avut cineva curajul sa investeasca 7 milioane de dolari intr-o afacere de crestere a animalelor si pe deasupra sa mai convinga si doua mari fonduri de investitii – Romanian Investment Fund (RIF) si Romanian American Enterprise Fund (RAEF) sa intre cu 10 milioane de dolari in afacere? In fond, afacerile rentabile din ultimii ani au fost legate mai degraba de IT, telecomunicatii, bunuri de larg consum decat de sectoarele traditionale.
Tec Miaco detine in prezent trei complexe de crestere a porcilor, trei avicole, o fabrica de furaje si s-a impus pe piata romaneasca a carnii prin marca Ferma Natural.

Sunt om de afaceri, nu fermier
Cum a ajuns sa investeasca Iliev intr-o industrie in plin picaj? Plecand de la o premiza relativ simpla, care isi gaseste corespondenta in celebrul “Cand e sange pe strada, cumpara!” al brokerilor de pe Wall Street.
“As fi ipocrit daca as spune ca aveam in cap in 1997 felul in care arata acum afacerea Tec Romania (compania detinuta de Tec Miaco). Eu voiam doar sa construiesc o fabrica de aditivi furajeri. Zootehnia incepuse insa declinul si mi-am dat seama ca nu are rost sa fac fabrica pentru ca nu o sa am cui sa vand produsele. In schimb, am realizat alt lucru: prabusirea industriei facuse activele de profil (fermele, abatoarele – n.r.) foarte ieftine”, afirma Iliev.
Actualul manager al Tec Miaco nu si-a inceput insa cariera de om de afaceri in Romania, ci in Statele Unite, unde a fugit cu vaporul in 1985, imediat dupa terminarea Politehnicii.
“Plecarea nu s-a datorat unor evenimente nedorite, ci pur si simplu Romaniei anilor 80′. Intentionam sa plec inca din anii studentiei, dar m-am hotarat sa am rabdare pana termin facultatea”.
Ajuns in 1986 in Statele Unite, Iliev isi reia studiile si, in paralel, incepe o afacere de transporturi care avea sa se dezvolte in anii urmatori si chiar sa se extinda in alta tara: Romania. De data acesta Romania anilor 90′, nu 80′.
“M-am intors rapid dupa Revolutie si am decis sa raman pentru ca oportunitatile de afaceri erau numeroase, iar cu banii de care dispuneam puteam sa fac mult mai multe aici decat in SUA. Prima afacere a fost, normal, o extensie a celei din State”.
Firma de transporturi internationale a inceput activitatea in 1990 in Romania (“pe vremea aceea mergea”) iar prima diversificare a afacerilor a avut loc o data cu inceperea comertului, si apoi productiei de aditivi alimentari.
“Era o afacere mult mai retabila decat cea de acum (Tec Romania – n.r.). Vindeam in 1992 – 1993 in valoare de aproximativ 12 milioane de dolari, iar profitul era mai mare decat cel de acum al Tec Romania.”
Iliev vinde in 1994 actiunile sale din afacerea cu aditivi alimentari catre fosta sa sotie si, cu banii obtinuti, incepe un alt tip de comert, cu aditivi furajeri, care avea sa il aduca in final in postura de principal actionar al Tec Miaco.
In 1996, omul de afaceri incepe discutiile cu RAEF, caruia i se va adauga ulterior si RIF, pentru finantarea construirii fabricii de aditivi furajeri.
“Declinul industriei zootehnice devenise insa evident si mi-am dat seama, in 1997, ca nu mai are nici un rost sa construim fabrica. Am incercat sa demonstrez, insa, celor doua fonduri de investitii ca merita sa incepem achizitia fermelor de porci sau pasari, cu abatoarele aferente, pentru ca activele erau foarte ieftine. Am reusit sa ii conving, iar in prezent Tec Miaco este singura afacere de crestere a animalelor si prelucrare a carnii care a atras bani institutionali”.
Intrebat cum de a avut curaj sa intre intr-o afacere relativ necunoscuta, in care controlul oamenilor si al costurilor era, cel putin in urma cu cativa ani, o adevarata aventura, Iliev reactioneaza brusc.
“Sa fie clar: noi suntem oameni de afaceri, nu fermieri. Cresterea animalelor am incredintat-o fermierilor si, in plus, aveam deja ceva cunostinte acumulate in perioada 1994 – 1996, cand am facut comert cu aditivi furajeri”.

Le-am cerut managerilor mei sa-si faca firma
Ajuns la capitolul furturi, Iliev spune ca acestea au fost incluse inca de la inceput in costurile dezvoltarii afacerii si au inceput sa fie eliminate treptat prin intermediul unui sistem de motivare adaptat dupa cele dezvoltate de companiile internationale din domeniu.
Astfel, managerii diferitelor ferme si-au infiintat firme de management, iar intre acestea si Tec Romania au fost incheiate contracte cu clauze stricte privind performantele cerute.
“Daca nu ating performantele la care s-au angajat, banii sunt mult mai putini decat in cazul contrar. In acest fel, managerii sunt obligati sa exercite un control mult mai strict asupra costurilor si oamenilor care sunt tentati sa plece acasa cu cate o bucata de carne in buzunar: nu pot sa ii las sa fure pentru ca, in ultima instanta, fura de la ei”.
Discutia ajunge, treptat si inevitabil, la cea mai mare problema pe care a avut-o industria romaneasca de profil dupa 1990 si care a transformat afacerile cu carne in incercari de supravietuire, nu de capitalizare a profiturilor: concurenta neloiala a importurilor.
Subventionarea productiei agricole in tarile Uniunii Europene si unele state vecine (Ungaria, de exemplu), coroborata cu un regim vamal foarte lejer, cateodata chiar absent, al autoritatilor romane a facut ca, in prezent, peste 40% din necesarul intern de carne de pui, de exemplu, sa fie asigurat de importuri.
Odata cu primele cuvinte legate de concurenta importurilor, Iliev devine incordat si ajunge rapid la cuvinte grele.
ca aceia care au semnat si negociat tratate precum CEFTA ar trebui sa aiba dosar penal. Fie din incompetenta, fie din interese financiare personale, acestia au semnat condamnarea financiara a sute de mii de oameni pentru multi ani. S-a tot afirmat ca zootehnia romaneasca a pierdut cursa cu cea din alte tari pentru ca nu este competitiva. Nimic mai fals: in prezent, Uniunea Europeana subventioneaza, valoric, 50% din costurile productiei agricole, iar Romania mai putin de 10%. Chiar si in aceste conditii, suntem mai competitivi decat majoritatea firmelor concurente din tarile europene”.
Ce parere are Iliev despre negocierile privind aderarea la Uniunea Europeana.
“Care negocieri? Dupa mine, ceea ce se intampla acum este mai degraba fixarea unor termene limita pentru acceptarea tuturor conditiilor impuse pe fondul unei rezistente aproape inexistente din partea negociatorilor nostri. Nu spun ca acestia sunt corupti, ci mai degraba nu dispun de cunostintele necesare pentru a face ceea ce fac. La care se adauga faptul ca dialogul cu Asociatiile profesionale este inexistent”.
Dupa sase ani de afaceri intr-un mediu ostil, Iliev recunoaste.
“Nu spun ca afacerea Tec Miaco este extraordinara. Cred insa ca este eficienta si bine organizata, si poate fi atractiva pentru orice mare companie internationala care vrea saintre in Romania”.
RIF si RAEF sunt deja de sase ani in Tec Miaco si, in plus, RIF isi incheie durata de viata in 2003, motiv pentru care trebuie sa vanda toate participatiile pe care le detine la companiile romanesti anul acesta.
In acest context, Tec Miaco este deja in atentia a doua din cele mai mari companii internationale din industria carnii, printre care grupul american Tyson, iar vanzarea actiunilor detinute de fonduri ar putea avea loc in urmatoarele luni. Ce va face Marius Iliev?
“Ma voi hotari dupa ce discutiile avanseaza. Este adevarat, insa, ca nu am de gand sa las afacerea Tec Miaco copiilor mei (doua fete – n.r.). Pot foarte bine sa le las bani”.
Fiind in discutii cu diversi potentiali cumparatori ai Tec Miaco, Iliev nu se aventureaza la o evaluare a actiunilor pe care le detine in companie. Spune, insa, ca nu se considera un om bogat, desi mai are cateva mici afaceri in afara de Tec Miaco.
“Nu detin sume mari in depozite bancare, fonduri de investitii sau plasamente de acest tip, iar afacerile celelalte sunt de talie mica. Tot ce am castigat in ultimii ani am investit in Tec Miaco, atat financiar cat si intelectual. Actiunile de la Tec Miaco constitue in mod clar cea mai mare parte a averii mele, de la care sper un castig bun”.

Ce-ar face cu banii
Iliev afirma ca unul din domeniile in care ar intra dupa vanzarea actiunilor de la Tec Miaco este productia de soft si creatii artistice (design, desene animate) pe calculator.
“Cred ca industria de soft sufera in prezent de una din probleme pe care le aveau afacerile zootehnice: companiile din domeniu sunt conduse mai degraba de specialisti in informatica decat de oameni de afaceri. Consider ca exista, asadar potential in domeniu”.
laurentiu.ispir@zf.ro